Ministerul Finanțelor a promovat pe transparență decizională un proiect de Ordonanță de Urgență care vizează suspendarea aplicării unor sancțiuni din cadrul sistemului RO e-Transport până la 31 decembrie 2025, ca răspuns la solicitările transmise de Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
Proiectul prevede suspendarea aplicării dispozițiilor art. 131 alin. (1) lit. d) și e), alin. (3) referitor la alin. (1) lit. e), și alin. (4) din OUG nr. 41/2022 – care reglementează sancționarea operatorilor și șoferilor pentru nerespectarea obligațiilor privind poziționarea GPS, utilizarea codului UIT și funcționarea dispozitivelor de monitorizare.
Transportatorii cer mai mult timp pentru adaptare
În Nota de fundamentare care însoțește proiectul de OUG, Ministerul Finanțelor recunoaște că reprezentanții mediului de afaceri din domeniul transportului internațional, un sector cu pondere semnificativă în economia națională, au solicitat amânarea termenului de aplicare a sancțiunilor din cauza dificultăților tehnice persistente.
Potrivit documentului, operatorii au nevoie de o perioadă extinsă pentru adaptarea sistemelor informatice, integrarea cerințelor RO e-Transport și atragerea resurselor umane specializate pentru operarea și testarea completă a soluțiilor digitale.
De asemenea, Ministerul amintește că, prin OUG nr. 129/2024, sancționarea nerespectării obligațiilor privind echiparea vehiculelor cu dispozitive de poziționare, transmiterea coordonatelor GPS și funcționarea acestora fusese deja suspendată până la 31 martie 2025. Noul proiect de OUG extinde acest termen până la finalul anului, în contextul nevoilor reale de adaptare semnalate de industrie.
Efectele aderării României la Schengen
Un alt argument invocat în nota de fundamentare este creșterea volumelor de trafic rutier internațional în urma aderării României la spațiul Schengen. Această evoluție implică o presiune suplimentară asupra operatorilor de transport care trebuie să integreze, într-un timp scurt, cerințele complexe ale RO e-Transport. Adaptarea unei game variate de echipamente GPS la specificațiile tehnice ale sistemului național presupune nu doar investiții, ci și mediatizare și instruire corespunzătoare.
La începutul lunii aprilie, UNTRR a purtat numeroase discuții cu reprezentanții ANV, care începând cu 1 aprilie 2025 obliga șoferii care aveau tranzit prin România să instaleze aplicația RO e-Transport, cerință neacoperită din punct de vedere legislativ. Cu toate că inspectorii antifraudă au confirmat că mărfurile aflate în tranzit nu se supun sistemului RO e-Transport, angajații vamali au avut nevoie de câteva zile până au primit instrucțiunile corecte. Însă în urma acestor bâlbe au avut de suferit firmele de transport care au fost blocate în frontieră.
În acest context, autoritățile susțin că suspendarea temporară a sancțiunilor ar crea premisele unei conformări reale și sustenabile, fără afectarea activității economice a transportatorilor.
UNTRR semnalează deficiențele sistemului e-Transport
UNTRR a avertizat în repetate rânduri asupra disfuncționalităților grave ale sistemului e-Transport. Printre problemele semnalate:
-
Erori frecvente în API-ul oficial, care împiedică automatizarea transmiterii datelor;
-
Aplicația mobilă instabilă, lipsită de ghid de utilizare și fără suport pentru limba engleză;
-
Lipsa unor proceduri clare pentru scenarii de transport uzuale (schimbarea remorcilor, întârzieri la descărcare);
-
Costuri suplimentare generate de operarea manuală a sistemului, mai ales în afara orelor de program.
Aceste disfuncționalități, alături de lipsa unei perioade suficiente de testare și instruire, fac imposibilă conformarea deplină a operatorilor, în ciuda investițiilor deja realizate.
Propunerea UNTRR: tahograful inteligent ca alternativă
În sprijinul transportatorilor internaționali, UNTRR a propus ca tahograful inteligent G2V2, obligatoriu din 21 august 2023 pentru vehiculele noi, să fie recunoscut ca alternativă viabilă la sistemul RO e-Transport. Acesta oferă deja funcționalități extinse – înregistrarea automată a trecerii frontierelor, timpii de condus și activitățile de încărcare/descărcare – și poate furniza autorităților informațiile necesare, în conformitate cu reglementările europene.
Suspendarea sancțiunilor până la 31 decembrie 2025 reprezintă o măsură de echilibru între nevoia de conformare fiscală și realitatea operațională a unui sector economic esențial. UNTRR a salutat deschiderea Ministerului Finanțelor față de dificultățile semnalate din teren și susține adoptarea rapidă a actului normativ, pentru a evita penalizările nedrepte ale transportatorilor.
Proiect OUG privind suspendarea aplicării unor dispoziții din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.41/2022 pentru instituirea Sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport și de abrogare a art.XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Notă de fundamentare
[email protected]