România, Bulgaria și Grecia au semnat un Plan comun de acțiune pentru accelerarea proiectelor strategice de transport transfrontalier din Europa de Sud-Est, în marja Connecting Europe Days 2026, la Bruxelles.
Documentul transformă angajamentele asumate de cele trei state în decembrie 2025 într-un cadru concret de cooperare pentru pregătirea, finanțarea și implementarea proiectelor de infrastructură. Obiectivul este eliminarea blocajelor la frontieră și dezvoltarea conexiunilor rutiere, feroviare și multimodale dintre Marea Egee, Marea Neagră și coridoarele europene TEN-T.
Pentru România și Bulgaria, printre proiectele prioritare se numără modernizarea podului feroviar Giurgiu–Ruse și a rutelor de acces, precum și construirea unui nou pod rutier și feroviar Giurgiu–Ruse, care ar urma să fie finalizat cel târziu în 2032. Planul include și modernizarea conexiunilor dintre Sofia–Vidin–Calafat–Craiova, precum și dezvoltarea axei estice Alexandroupoli–Burgas–Varna–Constanța.
Noul pod Giurgiu–Ruse este estimat la aproximativ 1,57 miliarde euro, în timp ce modernizarea conexiunii feroviare dintre podul existent și București este estimată la circa 925 milioane euro. Action Plan on Enhanced Crossbo…
Planul prevede și o coordonare mai strânsă între cele trei state în ceea ce privește accesarea finanțărilor europene, procedurile administrative și calendarul lucrărilor, astfel încât proiectele de pe cele două părți ale frontierelor să fie dezvoltate sincronizat.