UNTRR solicită predictibilitate pentru transportatori
În adresele transmise Ministerului Finanțelor în cursul anului 2025, UNTRR a subliniat constant nevoia de predictibilitate fiscală, solicitând ca schema de rambursare a accizei să fie menținută și aplicată până la 31 decembrie 2026.
UNTRR a arătat că transportatorii au nevoie de un cadru stabil și previzibil, care să le permită:
-
planificarea costurilor pe termen mediu și lung;
-
menținerea competitivității față de operatorii din alte state membre;
-
evitarea migrării alimentărilor cu carburant în afara României, cu impact negativ asupra veniturilor bugetare din accize și TVA.
Lipsa predictibilității generează pierderi directe pentru transportatori și afectează competitivitatea transportului rutier românesc, motiv pentru care UNTRR a solicitat explicit asigurarea continuității rambursării accizei cel puțin până la 31.12.2026.
În urma demersurilor susținute ale UNTRR pe parcursul anului 2025, Guvernul a adoptat Hotărârea Guvernului nr. 1094/2025, privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea creșterii accizei la motorina utilizată drept combustibil pentru motor, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 11 decembrie 2025 (aici pentru HG 1095/2025).
Prin acest act normativ se permite returnarea accizei inclusiv pentru ultima lună a anului 2025 (decembrie), respectiv pentru întregul trimestru IV 2025, asigurând continuitatea mecanismului de compensare solicitat de UNTRR în dialogul cu Ministerul Finanțelor.
Ajutorul de stat constă în restituirea diferenței dintre acciza standard și acciza redusă, în condițiile Codului fiscal.
Furnizor: Ministerul Finanțelor
Administrator: Autoritatea Rutieră Română (A.R.R.)
Cine poate beneficia de schemă?
Schema se adresează operatorilor economici care desfășoară:
-
transport rutier de mărfuri (în cont propriu sau contra cost), cu vehicule/ansambluri destinate exclusiv transportului de mărfuri, cu MTMA ≥ 7,5 tone;
-
transport rutier de persoane (regulat sau ocazional), cu vehicule din categoria M2 sau M3, cu excluderea transportului public local.
Beneficiarii trebuie să dețină licență comunitară/certificat de transport în cont propriu, să nu fie în insolvență sau executare silită, să nu fie întreprinderi în dificultate și să nu beneficieze de alte compensații pentru aceleași costuri eligibile.
Pentru ce perioadă se returnează acciza?
-
Motorină eligibilă: achiziționată în perioada 1 octombrie 2025 – 31 martie 2026
-
Emiterea deciziilor A.R.R.: până la 31 iulie 2026
-
Plata ajutorului: până la 31 decembrie 2026, în limita bugetului
-
Depunerea cererilor: trimestrial, în primele 30 de zile ale trimestrului următor
Prima cerere poate fi depusă între 1 și 30 ianuarie 2026, pentru motorina utilizată în trimestrul IV 2025 (octombrie–decembrie), ceea ce înseamnă că transportatorii vor primi acciza inclusiv pentru luna decembrie 2025.
Pentru trimestrul I 2026 (ianuarie–martie), cererile se depun între 1 și 30 aprilie 2026.
Nivelul compensării
Ajutorul se acordă pe litru de motorină alimentată efectiv, astfel:
-
0,40 lei/litru pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2025;
-
0,65 lei/litru pentru perioada 1 ianuarie – 31 martie 2026.
Bugetul schemei
-
Buget total maxim estimat: 190 milioane lei
-
Număr estimat de beneficiari: aproximativ 2.200 operatori
De asemenea, HG nr. 1094/2025 prevede expres că, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii, Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Rutieră Română (A.R.R.), prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, trebuie să încheie un protocol de colaborare, necesar pentru schimbul de informații privind eligibilitatea operatorilor, verificările fiscale și controlul ulterior al ajutorului de stat.
Acest protocol este esențial pentru funcționarea efectivă a schemei și pentru demararea fluentă a procesului de rambursare a accizei către transportatori.