Norvegia: mase maxim admise mai mari din 2026

Autoritățile norvegiene au decis creșterea limitelor maxime de greutate pentru anumite combinații de vehicule grele, măsura urmând să intre în vigoare de la 1 februarie 2026. Decizia a fost adoptată de Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor și vizează în special combinațiile cu șase și șapte axe utilizate în transportul de marfă pe distanțe lungi.

Noile reguli permit depășirea limitei actuale de 50 de tone, nivelul maxim admis urmând să varieze în funcție de tipul de propulsie al vehiculului. Camioanele diesel vor putea circula cu greutăți totale de până la aproximativ 54–55 de tone, în timp ce vehiculele alimentate cu biogaz sau cele cu emisii zero, inclusiv electrice, vor beneficia de limite și mai ridicate, care pot ajunge până la 56 de tone. Măsura este justificată de autorități prin greutatea suplimentară a bateriilor sau a sistemelor alternative de alimentare, care reduc sarcina utilă.

Aplicarea noilor limite va fi permisă doar pe sectoarele de drum care pot susține în siguranță vehicule mai grele. Evaluările realizate de Statens vegvesen arată că majoritatea drumurilor naționale, o parte semnificativă a drumurilor județene și un procent mai redus din rețeaua locală îndeplinesc aceste condiții.

Decizia vine în urma unei consultări publice, în cadrul căreia industria transporturilor a susținut majorarea limitelor de greutate, argumentând că aceasta ar permite transportul unor volume mai mari cu mai puține curse. Analizele economice indică faptul că utilizarea camioanelor mai grele ar putea reduce numărul de kilometri parcurși și, implicit, emisiile generate de transportul rutier de marfă.

Autoritățile norvegiene leagă explicit această măsură de strategia de tranziție către vehicule cu emisii reduse sau zero, astfel încât operatorii care investesc în tehnologii alternative să nu fie dezavantajați din punct de vedere economic. Sunt avute în vedere și ajustări viitoare pentru alte categorii de vehicule, care vor fi analizate separat.