Germania: salariul minim crește la 13,90 euro/oră

Începând cu 1 ianuarie 2026, salariul minim legal din Germania va fi majorat la 13,90 euro/oră, față de 12,82 euro/oră, nivel valabil până la 31 decembrie 2025. Creșterea reprezintă un avans de 8,42%, potrivit deciziei adoptate de Comisia pentru salariul minim (Mindestlohnkommission) și susținută de Ministerul Federal al Muncii.

Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei din 27 iunie 2025 și prevede o majorare etapizată:

  • 13,90 euro/oră de la 1 ianuarie 2026
  • 14,60 euro/oră de la 1 ianuarie 2027

În total, salariul minim va crește cu 13,88% în doi ani, aceasta fiind cea mai mare majorare negociată prin parteneriat social de la introducerea salariului minim în Germania, în 2015.

Importanță pentru transportatori: lucrătorii detașați

UNTRR atrage atenția că toți lucrătorii detașați în Germania trebuie plătiți cel puțin la nivelul salariului minim german, indiferent de statul de origine al angajatorului. Această regulă se aplică inclusiv șoferilor detașați în cadrul operațiunilor de transport rutier supuse legislației germane privind detașarea (MiLoG).

Nerespectarea nivelului minim de salarizare poate conduce la sancțiuni semnificative, controale administrative și blocaje operaționale pentru operatorii de transport.

UNTRR recomandă transportatorilor care desfășoară activități în Germania să își revizuiască din timp politicile salariale, contractele și calculul remunerațiilor, pentru a asigura conformitatea cu noile cerințe legale începând cu 2026.