Primăria Municipiului București a publicat în consultare publică proiectul de Hotărâre privind circulația autovehiculelor și utilajelor grele în Municipiul București, care propune modificări importante ale regimului de acces pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone.
Una dintre cele mai importante modificări vizează extinderea Zonei B până la limita administrativ-teritorială a Municipiului București, ceea ce înseamnă că un număr semnificativ de operatori de transport care își desfășoară activitatea în municipiu vor intra sub incidența noului regim de autorizare și taxare.
Atenție! Dispare excepția pentru operatorii riverani
UNTRR atrage atenția asupra faptului că proiectul de hotărâre nu mai prevede o excepție pentru operatorii de transport care au sedii, baze logistice, garaje, ateliere, parcări sau puncte de lucru în interiorul zonelor restricționate, deși aceștia nu efectuează trafic de tranzit, ci utilizează infrastructura rutieră exclusiv pentru accesul către și dinspre propriile locații.
În practică, această modificare afectează numeroase societăți de transport care își desfășoară activitatea în București de peste 20-30 de ani și care au realizat investiții importante în baze logistice și infrastructură operațională.
În lipsa unei excepții dedicate, aceste companii vor fi obligate să suporte costuri suplimentare și proceduri administrative pentru simplul acces la propriile sedii.
UNTRR pregătește un punct de vedere în cadrul procedurii de transparență decizională
UNTRR va transmite Primăriei Municipiului București o serie de propuneri de modificare a proiectului, printre care introducerea unei excepții pentru operatorii economici riverani, astfel încât aceștia să fie exceptați de la plata taxei de acces și de la obligația obținerii autorizației de circulație, pe baza unui aviz permanent emis de autoritatea competentă.
Solicităm sprijinul operatorilor de transport
Pentru a fundamenta cât mai bine poziția UNTRR și pentru a demonstra impactul economic real al proiectului, invităm operatorii de transport rutier afectați să ne transmită observațiile și punctele lor de vedere.
Ne interesează în special informații privind:
- numărul de autovehicule afectate de noua reglementare;
- sediul social, punctele de lucru, bazele logistice, garajele sau parcările situate în interiorul noii Zone B;
- perioada de funcționare în locația respectivă;
- impactul financiar estimat al noilor taxe și restricții;
- dificultățile operaționale pe care le-ar genera aplicarea proiectului în forma actuală;
- orice alte observații sau propuneri care pot susține necesitatea introducerii unei excepții pentru operatorii riverani.
Operatorii sunt invitați să transmită observațiile și propunerile lor către UNTRR până la data de 11 iulie 2026, pentru a putea fi integrate în punctul de vedere oficial care va fi înaintat Primăriei Municipiului București în cadrul procedurii de consultare publică.
Observațiile pot fi transmise la adresa de e-mail: [email protected].
UNTRR va susține în cadrul consultării publice necesitatea unei reglementări echilibrate, care să atingă obiectivul reducerii traficului greu de tranzit, fără a afecta activitatea operatorilor economici care își desfășoară în mod legal activitatea în Municipiul București și care au realizat investiții importante în infrastructura logistică existentă.