Transportatorii și operatorii de flotă care tranzitează sau efectuează livrări pe raza municipiului Timișoara vor trebui să respecte reguli noi de circulație începând cu data de 1 august 2026. Decizia vine în urma aprobării Hotărârii Consiliului Local nr. 199/2026, act normativ care reglementează accesul autovehiculelor destinate transportului de persoane, mărfuri și al utilajelor cu o masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone în zonele cu restricție de tonaj din oraș. Noul regulament înlocuiește cadrul legal anterior stabilit prin HCL 649/2022, care își încetează aplicabilitatea la aceeași dată.
Documentul prevede condiții clare de acces atât pentru tranzit, cât și pentru vehiculele care își au punctul de pornire, destinația sau sediul/punctul de lucru pe străzile din zonele restricționate. Operatorii economici care își desfășoară activitatea în aceste perimetre sau riveranii care dețin ori operează vehicule de peste 3,5 tone vor trebui să obțină autorizații/permise de acces eliberate de autoritățile locale, încadrându-se în condițiile speciale prevăzute de noul regulament. Pentru a facilita adaptarea la noile cerințe financiare și administrative, atașăm lista completă de prețuri și tarife aferente eliberării autorizațiilor de acces disponibilă AICI.
Răspunderea pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor și gestionarea avizelor le revine specialiștilor din cadrul Direcției Generale Investiții și Mentenanță a Primăriei Timișoara. Companiile de transport sunt sfătuite să consulte grila tarifară anexată și să își actualizeze permisele de acces și rutele de deplasare conform noilor prevederi înainte de intrarea în vigoare a hotărârii.