Șoferii care fac transport contra-cost cu vehicule de peste 12,5 t nu vor mai încărca/descărca marfa din camion, decât dacă își dau acordul scris. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat miercuri, 28.05.2026 în Parlamentul României și cuprinde amenzi între 5.000 ș 20.000 de lei pentru cei care obligă șoferii la aceste operațiuni. Excepție fac transporturile speciale, când natura transportului impune acest lucru. Reglementări similare există deja în Portugalia și Spania din 2022.
Proiectul recent adoptat se referă la încărcarea/descărcarea mărfurilor, suporturilor sau ambalajelor deplasate în transportul rutier contra-cost cu vehicule de peste 12,5 t și stabilește responsabilitățile părților implicate în activitatea de transport, respectiv a transportatorilor, furnizorilor, beneficiarilor și intermediarilor. Niciuna din părțile implicate în acest tip de transport nu poate obliga șoferii să încarce sau să descarce mărfurile din camion. Excepție fac transporturile specializate, atunci când natura transportului o impune, iar contractele de muncă sau actele adiționale încheiate cu propriul angajator, prevăd aceste activități.
Pe de altă parte, însă, nu constituie contravenție situația în care șoferii își exprimă consimțământul expres, în formă scrisă, pentru efectuarea operațiunilor de încărcare sau descărcare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, cu modificările și completările ulterioare.
Dacă în Spania, de exemplu, interzicerea se referă la șoferii care conduc vehicule de peste 7,5 t, la noi, pragul a fost ridicat la peste 12,5 t pentru a evita activitățile de distribuție locală. De asemenea, textul de lege nu se referă nici la transporturile în cont propriu, unde beneficiarul mărfurilor este și cel care le transportă.
Obligarea șoferilor să încarce sau să descarce mărfurile din camion se sancționează cu amenzi cuprinse între 5.000 și 20.000 de lei aplicate, după caz, beneficiarului transportului, furnizorului mărfurilor sau intermediarilor. Iar întocmirea unor clauze contractuale în acest sens între transportator și o altă parte implicată în transport se sancționează cu amendă cuprinsă între 10.000 și 20.000 lei aplicată transportatorului.
Constatarea contravențiilor se face de personalul împuternicit al Inspecției Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă și de personalul ISCTR. Aceștia pot solicita documente justificative privind efectuarea transporturilor și pot face verificări la sediul social al operatorilor de transport, precum și la locurile de încărcare sau descărcare a mărfurilor respectiv la furnizori, beneficiari sau intermediari.
Reglementări similare există deja în Portugalia și Spania din 2022. În aceste state, însă, șoferilor, cu unele excepții, le este interzisă total încărcarea sau descărcarea vehiculelor pe motiv că nu șoferii sunt calificați în acest sens, scopul fiind acela de prevenire a riscurilor profesionale. Nerespectarea acestei interdicții are consecințe semnificative pentru proprietarul centrului de încărcare sau descărcare la locul de muncă, în special în ceea ce privește prevenirea riscurilor profesionale, și chiar în sfera penală în cazul în care se produce un accident din cauza efectuării de către șofer a acestor sarcini interzise.