Parlamentul votează amânarea TollRo

Camera Deputaților are astăzi, 10 iunie 2026, pe ordinea de zi proiectul legislativ care prevede amânarea implementării sistemului TollRo până la 1 octombrie 2026, precum și prelungirea valabilității actualelor roviniete până la aceeași dată.

Votul este așteptat cu interes de sectorul transporturilor, în contextul în care mai sunt mai puțin de două săptămâni până la termenul prevăzut pentru introducerea noului sistem de taxare rutieră, iar normele metodologice necesare aplicării acestuia nu au fost încă publicate.

Potrivit amendamentelor incluse în proiectul aflat pe ordinea de zi a plenului, autovehiculele destinate transportului de persoane, vehiculele pentru transport de marfă cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone, precum și autoturismele ar putea utiliza în continuare rovinietele deja achiziționate, până la expirarea perioadei pentru care acestea au fost emise.

Proiectul prevede și instituirea unei perioade de pretestare a sistemului TollRo înainte de intrarea sa în exploatare.

În prezent, autoritățile se confruntă cu un calendar legislativ extrem de strâns. Totodată, contextul politic actual complică procesul de adoptare a unor măsuri rapide prin ordonanță de urgență, ceea ce face ca procedura parlamentară să fie, în acest moment, principalul instrument pentru modificarea termenelor de implementare.

Dacă va fi adoptat de Camera Deputaților, actul normativ va trebui să parcurgă și etapele de promulgare și publicare în Monitorul Oficial pentru a putea produce efecte juridice.

UNTRR a susținut în mod constant necesitatea clarificării cadrului de implementare a sistemului TollRo și a semnalat importanța evitării unor dificultăți administrative și operaționale pentru transportatorii români.

Vom reveni cu informații și detalii imediat după finalizarea votului din plenul Camerei Deputaților.