Olanda modifică de la 1 iulie sistemul de colectare a taxelor pentru camioanele de peste 3,5 t. Se va trece, astfel, de la actualul sistem Eurovignetă la unul electronic, unde calculul se va face în funcție de kilometraj, de greutatea vehiculului și de clasa de emisii.
Potrivit organizației olandeze TLN, tariful mediu pe kilometru pentru 2026 este de 19,1 eurocenți. Astfel, pentru un vehicul Euro 6 cu o masă maximă de 16 t, tariful va fi de 16 eurocenți/km, iar pentru același vehicul, dar 100% electric, tariful va fi de 3,5 eurocenți/km. Pentru un vehicul Euro 6 de peste 32 de t, tariful va fi de 20,1 eurocenți/km, iar în cazul unei variante electrice, tariful va fi de 3,8 eurocenți/km.
Camioanele vor trebui să aibă la bord un sistem certificat cu dispozitiv GPS (OBU), care, pe baza unei conexiuni prin satelit, transmite locația furnizorului de servicii de taxare, care apoi întocmește factura.
Pentru a plăti taxa, transportatorii trebuie să încheie un contract cu un furnizor de servicii de taxare, cunoscuți și sub denumirea de furnizori EETS. Pentru a face acest lucru, trebuie mai întâi să fie admiși la taxa de drum olandeză pentru camioane, apoi, pot decide ce clienți să accepte.
Taxa pe autovehicule va fi eliminată pentru vehiculele de până la 12 t, iar pentru vehiculele mai grele, va fi redusă la nivelul minim permis de normele europene.
Pentru cei care nu plătesc această taxă se vor aplica directivele europene potrivit cărora, statele membre sunt obligate să partajeze datele proprietarilor de vehicule între ele. Astfel, aceste companii vor fi amendate, iar dacă nu achită amenda, Inspectoratul pentru Mediu și Transporturi (ILT) poate confisca camionul.
Potrivit autorităților olandeze, prin această schimbare se urmărește o distribuire mai bună a costurilor pentru întreținerea infrastructurii având în vedere uzura pe care o produc vehiculele grele asupra infrastructurii. Un alt obiectiv al acestei schimbări este stimularea utilizării de vehicule mai puțin poluante.