Anul 2026 a început cu o creștere a înmatriculărilor de vehicule comerciale pe piața europeană. Potrivit ACEA, creșterea segmentelor de autoutilitare și camioane reflectă o revenire, iar segmentul autobuzelor se remarcă printr-un impuls robust la începutul anului. De remarcat este faptul că ponderea totală a vehiculelor electrice este în creștere, însă progresul este prea lent.
Cât privește țara noastră, singurul segment care a înregistrat creșteri în primul trimestru din 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut a fost cel al camioanelor cu circa 500 de unități, în timp ce s-au înmatriculat cu circa 100 de autoutilitare noi mai puține decât în 2025 și aproape jumătate din autobuzele din primul trimestru al anului trecut.
Cât privește vânzările de autoutilitare noi în UE, acestea au crescut cu 2,3%, potrivit ACEA. Cea mai mare creștere a fost în Spania (+13%), urmată de Franța (+3,7%), iar Germania și Italia au înregistrat scăderi de 9%, respectiv 1,7%. În România s-au înmatriculat 3.725 de astfel de vehicule, față de 3821 în aceeași perioadă din 2025.
În UE, cele mai multe autoutilitare noi au fost cu alimentare pe motorină, însă numărul acestora a scăzut cu 0,8%, ajungând la 288.484 de unități și o cota de piață de 80% (de la 82,5% în primul trimestru din 2025). A crescut, în schimb numărul autoutilitarelor electrice cu 42%, ocupând o cotă de piață de 12%, față de 8,7% în primul trimestru din 2025. Iar modelele pe benzină au scăzut cu 27,1%, cu o cotă de piață de 3,7% (de la 5,2%). Înmatriculările de autoutilitare hibride au crescut, de asemenea, cu 42,1%, însă au reprezentat doar 3,5% din piața UE.
La nivelul UE au crescut și înmatriculările de camioane noi cu 10,7%, ajungând la 81.766 de unități. Creșterea a fost determinată în principal de o creștere de 12,6% a vânzărilor de camioane grele, alături de o creștere mai modestă de 0,7% a celor medii. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Polonia (+32,8%) și Spania (+17,1), urmate de Germania (+6,9%). Franța a înregistrat, în schimb, o scădere de 1,4% față de primul trimestru al anului 2025.
Creșteri la acest segment s-au înregistrat și în România, ajungând la 2.227 de unități, față de 1.733 în primul trimestru din 2025.
La nivelul UE, cele mai multe camioane înregistrate în primul trimestru al anului au fost pe motorină. Astfel, camioanele diesel au reprezentat 92,4% din noile înmatriculări din UE, în creștere cu 11%, iar cele electrice au crescut cu 40,1%, asigurând 4,4% din piață (față de 3,5% în 2025). Franța (+66,3%) și Germania (+58,9%) au condus această expansiune, în timp ce Olanda (-1,3%) a înregistrat un declin.
În primul trimestru din acest an s-au vândut 10.964 autobuze noi în UE, în creștere cu 24,5% față de aceeași perioadă din 2925. Germania a avut cea mai mare creștere (+34,7%), urmată de Italia (+23,7%) și Franța (+22%). În Spania, însă, s-a înregistrat un declin (-6,2%), în timp ce Polonia a înregistrat o creștere notabilă de 62,6%.
În România s-au înmatriculat doar 48 de astfel de unități în 2026, față de 107 în primul trimestru din 2025.
Transportatorii din UE au înmatriculat cu 36% mai multe autobuze electrice decât anul trecut, ceea ce a crescut cota de piață de la 20 la 21,8%. Italia a înregistrat o creștere puternică de 161,2% de autobuze electrice. Au crescut și înmatriculările de autobuze diesel cu 24,8%, ajungând o cotă de piață de 65,7%. În schimb, înmatriculările de autobuze hibrid-electrice au înregistrat o scădere de 10,6%, reprezentând acum 5,1% din piață.