UNTRR


Știați că prezenţa în vehicul a unui dispozitiv care poate fi folosit la alterarea datelor înregistrate şi/sau a informaţiilor conţinute în raportul imprimat al echipamentului/aparaturii de înregistrare reprezintă încălcăre ?

Știați că

prezenţa în vehicul a unui dispozitiv care poate fi folosit la alterarea datelor înregistrate şi/sau a informaţiilor conţinute în raportul imprimat al echipamentului/aparaturii de înregistrare reprezintă încălcăre a dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014 şi, după caz, ale Acordului AETR, cărora le sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, şi se sancționează cu amendă de la 9.000 lei la 12.000 lei, care se aplică ooperatorului de transport/întreprinderii sau conducătorului auto, după caz?

Cadrul juridic:

ORDONANŢĂ nr. 37 din 7 august 2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, modificată și completată cu Legea nr. 353/2015


Pentru mai multe informații accesați:

https://www.untrr.ro/legislatie/in-vigoare/timp-de-lucru.html#&panel1-1





Ultima modificare a paginii: 04.12.2017

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii