16.06.2023
COMUNICAT DE PRESĂ
UNTRR și ESPORG sprijină transportatorii români să acceseze finanțare europeană pentru dezvoltarea de parcări sigure și securizate destinate camioanelor
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR și ESPORG - organizația europeană pentru parcări securizate sprijină transportatorii români să acceseze finanțare europeană pentru dezvoltarea de parcări sigure și securizate destinate camioanelor.
La solicitarea industriei transporturilor rutiere, Comisia Europeană alocă fonduri importante prin programul CEF - Mecanismul Conectarea Europei pentru dezvoltarea de spații de parcare sigure și securizate pentru camioane. Următorul apel de cereri de finanțare CEF pentru construirea de noi spații de parcare sigure și securizate pentru camioane sau modernizarea celor existente se va deschide în septembrie 2023.
“Ne bucură interesul firmelor de transport pentru acest apel, reflectat în numărul mare de participanți la webinarul UNTRR- ESPORG din 16 iunie 2023 în care am prezentat oportunitățile de finanțare europeană destinate parcărilor de camioane anul acesta și încurajăm cât mai mulți transportatori să solicite finanțare CEF pentru a construi parcări sigure și securizate pentru camioane în România” a declarat Secretarul General UNTRR Radu Dinescu.
Spațiile de parcare sigure și securizate sunt esențiale pentru respectarea prevederilor legislației naționale și europene privind siguranța rutieră și timpii de conducere și de odihnă ai șoferilor profesioniști, permițându-le acestora să beneficieze de odihnă de calitate în condiții de securitate și siguranță, în timp ce au acces la un nivel minim de servicii.
În același timp, spațiile de parcare sigure și securizate sunt necesare pentru a proteja șoferii de camion, mărfurile transportate și firmele de transport de infracțiunile în domeniul transportului de mărfuri. Aproximativ 75 % dintre infracțiunile legate de transportul de mărfuri au loc atunci când vehiculele grele de marfă sunt parcate în locuri de parcare nesigure.
Industria transporturilor rutiere se confruntă cu un deficit semnificativ de spații de parcare sigure și securizate în România și la nivel european, unde numărul de parcări disponibile este de aproximativ 7 000, în timp ce Comisia Europeană (CE) estimează că cererea totală de parcări peste noapte pentru vehiculele grele de marfă a fost de 400 000 pe noapte - așa cum arată un studiu CE realizat în 2019 privind locurile de parcare sigure și securizate pentru camioane, la care au participat UNTRR, IRU și ESPORG.
UNTRR și ESPORG au organizat pe 16 iunie 2023 un eveniment dedicat tuturor firmelor de transport rutier interesate să afle cum pot atrage fonduri europene prin CEF pentru construirea de spații de parcare pentru camioane și care sunt elementele de bază ale unui proiect de succes.
Conform experților ESPORG, procesul de aplicare pentru fonduri europene la Bruxelles trebuie să respecte criteriile de calitate și relevanță stabilite de Comisia Europeană, iar pregătirea și scrierea unei cereri bune de finanțare durează cel puțin jumătate de an de la început la sfârșit!
Firmele de transport rutier interesate să construiască sau să modernizeze spatii de camioane pentru camioane se pot adresa la [email protected] pentru a beneficia de sprijinul UNTRR și ESPORG în procesul de pregătire a cererii de finanțare europeană prin CEF.
***
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizație profesională și patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează și apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern și internațional, înregistrând de la înființare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise - operatori care efectuează transporturi interne și internaționale de marfă și persoane.