Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România adresează cu prilejul prăznuirii Sfântului Mucenic Hristofor, Patronul Spiritual al transportatorilor rutieri din România, tuturor transportatorilor români, familiilor acestora, partenerilor dedicați activității de transport rutier, cele mai calde urări de sănătate, fericire, prosperitate şi succes în afaceri.
Sperăm că în această perioadă grea, de incertitudini şi neliniște privind viitorul transporturilor rutiere din România, Patronul Spiritual al transportatorilor rutieri din România, Sfântul Mucenic Hristofor, să îi ocrotească în desfășurarea activităților lor, nu de puține ori plină de încercări și de riscuri.
Reamintim că la solicitarea Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit la 18 august 2014, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a decis ca Sfântul Mucenic Hristofor să fie Patronul Spiritual al transportatorilor rutieri din România.
De atunci, în fiecare an, de 9 mai, dată la care se prăznuiește Sfântul Mucenic Hristofor, transportatorii români celebrează această zi ca o sărbătoare a profesiei si a muncii tuturor celor care activează în domeniul transporturilor rutiere.
Sfântul Mucenic Hristofor este unul dintre cei mai uimitori sfinți ai Bisericii lui Hristos, fiind prăznuit la data de 9 mai.
Cine este însă acest sfânt mucenic? Încă din secolul al IV-lea, viața Sfântului Mucenic Hristofor, martirul "purtător de Hristos" (hristo + foros) a fost reprezentată în mai multe variante, în frescă și icoane. Reprezentările lui iconografice ne vin în minte sub două chipuri, deși acestea sunt cu mult mai multe. În prima ipostază, Sfântul Hristofor ne apare ca un bărbat de rând, care îl duce în spate pe Hristos prunc, peste o apă. Se știe că această slujbă, de a trece oamenii peste apă, dintr-o parte în alta, o făcea deoarece avea o înălțime mai mare decât a celorlalți. Cea de-a doua ipostază este aceea în care bărbatul ne apare având cap de câine și o cruce în mână, crucea de mucenic.
Sfântul mucenic Hristofor îi apără pe șoferi de necazuri
În calitate de patron al călătoriilor, Sfântul Mucenic Hristofor îi protejează pe credincioşi de vremea rea, de inundaţii, fulgere şi de ciumă şi de alte boli care se pot agrava atunci când parcurgi un traseu cu peripeţii. Într-o epocă în care creştinii erau persecutaţi, sub împăratul Decius (249-251 d.H.), Hristofor a fost sfătuit de un sihastru să se convertească şi, întrucât nu putea să postească, încerca să-şi spele greşeala ajutându-I pe oameni să treacă cu bine un râu foarte periculos din zonă, care a curmat multe vieţi.
Într-o zi, un copil l-a rugat să-l ducă pe celălalt mal al apei şi, pe măsură ce înaintau, curenţii deveneau tot mai puternici, iar cel mic părea să fie tot mai greu. Cu mare greutate şi riscându-şi viata, Hristofor a reuşit să-l aducă la mal, iar copilul i-a spus: „Ai purtat pe umeri nu doar lumea toată, ci şi pe Cel care a creat-o. Eu sunt Hristos, regele tău, pe care l-ai slujit cu credinţă.“
De aceea, numele lui Hristofor înseamnă „Purtătorul de Hristos“. În urma acestei întâmplări, adeziunea lui faţă de divinitate s-a aprofundat şi a propovăduit religia creştină celor păgâni, până a ajuns în oraşul Lycia, din Asia Mică. Furios, guvernatorul regiunii i-a cerut să renunţe la credinţa lui şi, pentru că sfântul nu l-a ascultat, a poruncit să i se taie capul. Moaştele Sfântului Hristofor au fost duse în insula Rab, din Croaţia. Când normanzii au încercat să invadeze această regiune şi să asedieze oraşul, racla cu osemintele mucenicului a fost pusă în zidurile oraşului şi, în mod miraculos, vântul şi-a schimbat brusc direcţia, iar corăbiile duşmane au fost îndepărtate de ţărm. Mulţi şoferi obişnuiesc să poarte în maşinile lor iconiţe şi talismane ale sfântului, având nădejde că vor fi astfel păziţi de accidente.