Prevederile Pachetului Mobilitate 1 privind detașarea șoferilor au devenit aplicabile în urmă cu aproape doi ani în UE. Operatorii de transport trebuie să respecte noile reguli atunci când plătesc șoferii detașați în țările gazdă, însă regulile naționale de remunerare sunt adesea foarte neclare. IRU – organizația globală a transporturilor rutiere și ETF - Federația Europeană a Lucrătorilor din Transporturi au cerut Comisiei Europene să elaboreze un model standard de calcul al remunerației șoferilor detașați.
În conformitate cu prevederile Pachetului Mobilitate 1, șoferii care efectuează operațiuni de transport în alte state membre ale UE, altele decât statul membru în care își are sediul angajatorul șoferului, sunt considerați detașați, cu excepția unor situații specifice, cum ar fi transporturile bilaterale și tranzitul.
Șoferii detașați trebuie să fie plătiți la nivelul remunerației din țara gazdă pentru timpul lucrat în acea țară. Pentru a face acest lucru posibil, statele membre ale UE sunt obligate din punct de vedere legal să adopte norme de punere în aplicare și să clarifice remunerația pe care o aplică lucrătorilor din transportul rutier în cazul detașării. De mult timp, UNTRR a semnalat IRU și grupului de experți CE privind detașarea complexitatea numeroaselor reglementări naționale și povara semnificativă pentru transportatorii rutieri legată de cunoașterea și aplicarea prevederilor fiecărui stat membru, fiind necesar un instrument online disponibil oficial pe site-ul CE și un ghid UE în acest sens.
În contextul obligațiilor legale aplicabile privind plata remunerației naționale a statului membru în care șoferul profesionist este considerat detașat pentru efectuarea operațiunilor de transport rutier internațional, transportatorii rutieri de marfă și șoferii întâmpină dificultăți majore în a înțelege și a aplica dispozițiile naționale complicate și numeroase privind remunerația minimă.
Într-o scrisoare adresată Comisarului UE pentru Transporturi Adina Vălean și Comisarului UE pentru locuri de muncă și drepturi sociale Nicolas Schmit, IRU și ETF au solicitat Comisiei Europene ca până la finalizarea actualului său mandat, să asigure operatorilor de transport rutier și șoferilor profesioniști îndrumările necesare și un calculator comun la nivel european pentru a permite respectarea regulilor de remunerare a șoferilor detașați.