Normele UE existente privind transportul animalelor au o vechime de 20 de ani și nu mai reflectă realitățile actuale, ultimele descoperiri științifice, obiectivele de sustenabilitate sau preocupările cetățenilor referitoare la bunăstarea animalelor. Evaluările au arătat că normele au contribuit la îmbunătățirea bunăstării animalelor, dar există în continuare aspecte problematice care necesită progres în viitor.
În acest context, Comisia Europeană a prezentat o propunere de regulament privind protecția animalelor în timpul transportului. Această propunere face parte din revizuirea normelor UE privind bunăstarea animalelor și a fost inclusă în programul de lucru al Comisiei Europene pentru 2024, fiind în prezent în dezbatere la nivelul Parlamentului European.
Regulamentul propus se axează pe patru elemente esențiale:
1. 1. Limitarea duratei călătoriilor și mai multe pauze de odihnă
Durata maximă a călătoriei pentru animalele destinate sacrificării va fi de 9 ore (față de lipsa unei limite actuale, care impune doar o pauză de 24 de ore după 24-29 de ore de transport, în funcție de specie).
Pentru celelalte animale, durata maximă a transportului va fi de 21 de ore, incluzând o pauză obligatorie de cel puțin o oră după primele 10 ore. Apoi, animalele vor beneficia de 24 de ore de odihnă în afara vehiculului, timp în care vor fi hrănite și adăpate. După această pauză, ele pot fi transportate într-o nouă etapă de 21 de ore, incluzând o altă pauză de o oră după 10 ore, după care trebuie să ajungă la destinația finală.
. Creșterea suprafeței minime pentru animale
Urmând recomandările EFSA, propunerea stabilește standarde minime de spațiu pentru fiecare animal, în funcție de greutate și specie, pentru a permite ajustarea poziției și odihna adecvată în timpul transportului.
3. Înăsprirea condițiilor la exporturile către țările non-UE
Regulamentul propune noi cerințe pentru aplicarea standardelor UE la transporturile de animale exportate, până la destinația finală. Acestea includ reguli mai stricte pentru transportul maritim, standarde de siguranță mai ridicate pentru nave și personal instruit în bunăstarea animalelor. Se introduce un sistem independent de audit și certificare pentru exporturile rutiere și maritime.
4. 4. Limitarea temperaturilor extreme în timpul transportului
Transportul animalelor este restricționat în funcție de temperatură, atât rece cât și caldă:
- Între 25°C și 30°C: durata maximă a călătoriei este de 9 ore.
- Peste 30°C: transportul este permis doar noaptea.
- Peste 30°C noaptea: animalele primesc spațiu suplimentar pentru reducerea stresului termic.
- Sub 0°C: vehiculele trebuie acoperite și animalele protejate de vânt.
- Sub -5°C: durata transportului nu poate depăși 9 ore.
Sunt incluse prevederi speciale pentru animalele vulnerabile (animale gestante, viței neînțărcați), precum și cerințe specifice pentru transportul comercial al pisicilor și câinilor, consolidând regulile existente. Aceleași standarde se vor aplica și animalelor importate în UE din țări terțe.
În noua legislatură a Parlamentului European, dosarul a fost atribuit Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) și Comisiei pentru Transport și Turism (TRAN), iar eurodeputatul român Daniel Buda (PPE, România) este raportor AGRI pentru propunerea de regulament privind protecția animalelor în timpul transportului. Totodată, eurodeputatul român Adrian-George AXINIA (ECR, România) este raportorul ECR în TRAN pe acest dosar.
POZIȚIA INDUSTRIEI TRANSPORTURILOR RUTIERE
Industria transporturilor rutiere reprezentată de IRU recunoaște eforturile Comisiei Europene de a îmbunătăți protecția animalelor în timpul transportului, dar își exprimă îngrijorarea față de regulile suplimentare și mai stricte care nu vor remedia provocările legate de bunăstarea animalelor. IRU solicită legiuitorilor să se concentreze pe un cadru juridic mai clar și mai aplicabil, asigurând certitudine juridică, creșterea armonizării în întreaga UE și îmbunătățirea compatibilității dintre normele UE privind protecția animalelor în timpul transportului și legislația europeană specifică în transportul rutier. Acest lucru va îmbunătăți nivelul de protecție a animalelor, precum și condițiile de operare ale transportatorilor rutieri.
Protecția animalelor în timpul transportului poate fi îmbunătățită prin revizuirea propunerii CE, respectiv:
- Introducerea unei delimitări clare a responsabilității pentru determinarea capacității unui animal de a fi transportat, luând în considerare rolul deținătorului, operatorului de transport, șoferului, însoțitorului și medicului veterinar.
IRU își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că responsabilitatea transportatorului rutier de animale vii și a șoferului depășește ceea ce este stipulat în Convenția CMR. Operatorii de transport și șoferii trebuie să ia decizii cu informații limitate și, uneori, în circumstanțe foarte dificile, privind capacitatea unui animal de a fi încărcat și transportat. Din păcate, definițiile „călătoriei” animalelor, „locului de plecare” și „locului de destinație” încă atribuie responsabilitatea pentru întreaga călătorie a animalelor operatorului de transport rutier și șoferului. Responsabilitatea operatorilor de transport trebuie limitată la segmentul(ele) de transport efectuate de aceștia, astfel încât transportul să poată fi echivalent cu călătoria animalului, dar nu neapărat.
- Creșterea flexibilității în organizarea vehiculelor în ceea ce privește suprafața disponibilă pentru fiecare animal, evitând astfel creșterea numărului de camioane pe drum și oferind stimulente, cum ar fi o toleranță la greutate pentru a compensa echipamentele suplimentare atașate vehiculului. Menținerea unor temperaturi adecvate în compartimentul pentru animale trebuie să se concentreze pe acțiuni în interiorul vehiculului și să nu fie determinată de condițiile meteorologice externe.
- Îmbunătățirea compatibilității dintre timpii de călătorie pentru animale și regulile sociale privind transportul rutier, facilitând organizarea transporturilor cu multiple etape, ajustând timpii maximi de călătorie ai animalelor pentru a fi mai compatibili cu timpii maximi de conducere zilnică pentru șoferi, permițând amânarea pauzelor șoferilor pentru a ajunge la destinația animalelor și extinzând utilizarea derogărilor de la durata maximă a călătoriei, în funcție de disponibilitatea unui abator adecvat.
Noile durate propuse pentru călătoriile animalelor introduc provocări suplimentare pentru transporturile de animale vii către și dinspre statele membre periferice ale UE, deoarece anumite călătorii sunt limitate la opt sau nouă ore, în special pentru animalele tinere. Abatoarele adecvate nu sunt întotdeauna disponibile în raza de opt sau nouă ore de la locul de plecare. Impunerea unei limite de nouă ore pentru transportul către abatoare ar însemna că fermierii și comercianții din unele state membre și-ar pierde imediat accesul la multe abatoare. Aceasta este o preocupare majoră, având în vedere procesul de concentrare a abatoarelor care are deja loc în UE. De asemenea, această măsură ar putea introduce bariere în comerțul intra-UE cu animale vii.
Totodată, este necesară adaptarea duratei călătoriei pentru animale, astfel încât timpul total de conducere ar putea depăși durata de călătorie a animalelor, în limita timpului zilnic de conducere permis pentru un șofer, respectiv nouă ore de conducere normală și zece ore de două ori pe săptămână. În situația în care sunt implicați doi șoferi, timpul total de conducere ar putea depăși zece ore. Posibilitatea de a amâna pauza sau perioada de odihnă a șoferului până la sosirea la locul de destinație ar trebui să fie permisă, pentru a asigura o mai bună gestionare a transportului și bunăstarea animalelor, sau pentru a ajunge la un abator aflat în apropiere.
- Creșterea nivelului de instruire și cunoștințe prin stabilirea unei obligații pentru statele membre de a organiza o formare inițială de cel puțin 16 ore pentru șoferi și însoțitori pentru obținerea unui certificat de competență profesională și de a include instruirea privind animalele vii în cerințele de formare continuă de 35 de ore pentru șoferi. Accentul trebuie pus pe formarea practică la locul de muncă. Cerințe similare de instruire ar trebui să fie impuse organizatorilor de călătorii și deținătorilor de animale.
Poziția IRU privind propunerea Comisiei Europene referitoare la protecția animalelor în timpul transportului poate fi consultată aici.
Va rugăm să ne transmiteți observațiile și propunerile dvs la: [email protected]