La întâlnirea de la Palatul Victoriei, din 26 august 2024, Prim Ministru, Marcel CIOLACU a fost de acord cu solicitarea dlui. Radu DINESCU - Secretar General UNTRR de amânarea a aplicării sancțiunilor pentru netrasmiterea coordonatelor GPS în sistemul e-Transport până la 1 ianuarie 2025.
În urma acestei solicitări, în 1 septembrie 2024. Ministerul Finanțelor prin Serviciul de comunicare, relații publice, mass-media și transparență a transmis următoarea informare:
e-Transport: sancțiunile pentru netransmiterea coordonatelor GPS în sistem se vor aplica începând cu 1 ianuarie 2025
În urma consultărilor cu mediul de afaceri, Ministerul Finanțelor și ANAF informează toți operatorii economici că prevederile art. 13^1 lit. d)1 și e) din OUG nr. 41/2022 referitoare la netransmiterea coordonatelor GPS în sistemul e-Transport se vor aplica începând cu 1 ianuarie 2025.
Decizia vine ca urmare a solicitărilor primite din partea operatorilor economici, pentru ca aceștia să dispună de timpul necesar pentru a implementa și testa complet sistemele interne în conformitate cu cerințele RO e-Transport. Dorim ca această tranziție să fie cât mai lină și eficientă pentru toți operatorii economici implicați, pentru ca aceștia să se poată conforma cerințelor legale fără să suporte eventuale sancțiuni.
Reamintim că pentru monitorizarea transporturilor de bunuri, Sistemul RO e-Transport preia date din sistemele de poziționare GPS, în situația în care autovehiculele de transport marfă sunt dotate cu astfel de sisteme. Pentru aceste situații, pe site-ul MF, pe pagina RO e-Transport au fost încărcate specificațiile tehnice necesare.
În caz contrar, autovehiculele trebuie să fie dotate cu un dispozitiv de tip telefon mobil care utilizează tehnologii de poziționare și transmisie de date prin satelit, pe care este să fie instalată aplicația e-Transport, disponibilă pe Apple Store și Google Play de la 15 iulie 2024. Un GHID de utilizare a aplicației e- Transport este disponibil pe portalul www.anaf.ro, în secțiunea Asistență Contribuabili/Servicii oferite contribuabililor/Ghiduri curente și alte materiale informative, la următorul link.
Reamintim că operatorul de transport rutier are obligația să asigure transferul datelor de poziţionare a vehiculului de transport care fac obiectul declaraţiei din sistem, pe toată durata traseului de transport al bunurilor care fac obiectul monitorizării prin RO e-Transport.
Sistemul RO e-Transport
Prin Sistemul RO e-Transport sunt monitorizate transporturile rutiere pe teritoriul național ale bunurilor cu risc fiscal ridicat și transporturile rutiere internaționale de bunuri, o componentă importantă în digitalizarea ANAF, prin care se urmărește creșterea capacității administrative de combatere a fraudei fiscale.
Sistemul RO e-Transport, prin mecanismele pe care le gestionează, va avea o contribuție importantă la reducerea GAP-ului de TVA, prin monitorizarea transporturilor efectuate cu bunuri cu risc fiscal ridicat, urmărindu-se fiscalizarea tranzacțiilor comerciale și creșterea încasărilor la bugetul de stat.
În vederea informării tuturor contribuabililor ce realizează transporturi naționale cu risc fiscal ridicat și transporturi internaționale, Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, care este disponibil aici -- https://bit.ly/3xTCZbL.
Pentru adresa Ministerului Finanțelor: aici
Pentru solicitările UNTRR: aici
Pentru informații suplimentare legate de RO e-Transport: lorena.sandu@untrr.ro