DRUM BUN PENTRU BUNURILE DUMNEAVOASTRĂ
Dacă sunteți un operator economic care efectueazaă tranzacții intracomunitare avem o veste bună pentru dumneavoastră: A.N.A.F. vă pune la dispoziție un sistem informatic modern și eficient pentru a simplifica declararea și monitorizarea acestor tranzacții.
Este vorba despre Sistemul Informatic de Monitorizare a Tranzacțiilor Intracomunitare (SIMTIC), un proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Acest proiect are ca scop îmbunătățirea capacității administrative a A.N.A.F. de a preveni și combate evaziunea fiscală în domeniul tranzacțiilor intracomunitare de bunuri.
Cum funționează SIMTIC? Foarte simplu: tot ce trebuie să faceți este să accesați Spațiul Virtual Privat (SPV) al A.N.A.F. și să completați online un formular cu datele privind transportul bunurilor cu risc fiscal ridicat pe care le expediați sau le primiți din alte state membre ale U.E. Acest formular trebuie să fie transmis înainte de transportarea bunurilor pe teritoriul României.
Astfel, vă asigurați că nu veți avea probleme la punctele de trecere a frontierei comune cu statele membre ale U.E., unde SIMTIC va verifica automat datele declarate de dumneavoastră în sistemul informatic. Iar dacă totul este în regulă, veți putea tranzita frontiera fără întârzieri sau neplăcerea unor controale suplimentare.
Prin SIMTIC, A.N.A.F. vă oferă mai multă siguranță și transparență în tranzacțiile intracomunitare, reducerea timpilor de așteptare la frontieră, precum și creșterea eficienței transportului de bunuri. De asemenea, vă ajută să vă conformați mai ușor obligațiilor fiscale și să evitați eventualele sancțiuni pentru nedeclararea sau declararea eronată a tranzacțiilor intracomunitare.
Mai multe informații despre SIMTIC parte a RO e-Transport accesați https://etransport.mfinante.gov.ro/simtic