Scurtă descriere
În prezent, tariful de utilizare și tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România se aplică în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, prin care au fost transpuse în legislaţia națională prevederile Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de transport marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri.
Prezentul proiect de Ordonanță a Guvernului are în vedere transpunerea în legislația națională a prevederilor Directivei (UE) 2022/362 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 februarie 2022 de modificare a Directivelor 1999/62/CE, 1999/37/CE și (UE) 2019/520, în ceea ce privește taxarea vehiculelor pentru utilizarea anumitor infrastructuri, care are ca termen de transpunere în legislația națională a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma acesteia data de 25 martie 2024.
În ceea ce privește tariful de utilizare, directiva reglementează posibilitatea de aplicare a acestuia și pentru alte categorii de vehicule decât cele de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone, precum și alte perioade interimare de valabilitate pentru acestea și rapoartele aferente.
Astfel, în cazul autoturismelor, infrastructura trebuie pusă la dispoziție spre utilizare cel puțin pentru următoarele intervale de timp: o zi, o săptămână sau 10 zile ori ambele, o lună sau două luni ori ambele și un an.
Tariful de utilizare cu valabilitate de o zi nu depăşeşte 9% din tariful pentru 12 luni, tariful de utilizare cu valabilitate de 10 zile nu depăşeşte 12% din tariful de utilizare pentru 12 luni, tariful de utilizare cu valabilitate de 30 de zile nu depăşeşte 19% din tariful de utilizare pentru 12 luni, iar tariful de utilizare cu valabilitate de 60 de zile nu depăşeşte 30% din tariful de utilizare pentru 12 luni.”
Prin prezentul proiect de act normativ se urmărește:
- Aplicarea tarifului de utilizare (rovinieta) în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2022/362, astfel:
a) pentru tipurile de vehicule prevăzute la lit. A-B din anexa nr. 1: o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile, 12 luni. Tariful de utilizare cu valabilitate de o zi nu depăşeşte 9% din tariful pentru 12 luni, tariful de utilizare cu valabilitate de 10 zile nu depăşeşte 12% din tariful de utilizare pentru 12 luni, tariful de utilizare cu valabilitate de 30 de zile nu depăşeşte 19% din tariful de utilizare pentru 12 luni, iar tariful de utilizare cu valabilitate de 60 de zile nu depăşeşte 30% din tariful de utilizare pentru 12 luni.”
b) pentru tipurile de vehicule prevăzute la lit. C-H din anexa nr. 1: o zi, 7 zile, 30 de zile si 12 luni. Tariful de utilizare zilnic nu depăşeşte 2% din tariful pentru 12 luni, tariful de utilizare pe 7 zile nu depăşeşte 5% din tariful de utilizare pentru 12 luni, tariful de utilizare pe 30 de zile nu depăşeşte 10% din tariful de utilizare pentru 12 luni.”
- Tot în sensul corelării cu prevederile similare din Legea nr. 226/2023, se reglementează stabilirea responsabilității achitării tarifelor ca fiind în sarcina utilizatorilor români și străini din state membre UE, procesele verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei și a peajului urmând a fi întocmite în baza datelor privind utilizatorul vehiculului, obţinute în mod automat de la Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor:
a) corelate cu datele furnizate de Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Afacerilor Interne, în conformitate cu informaţiile existente în Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, în cazul persoanelor fizice sau corelate cu datele furnizate de Ministerul Justiţiei - Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în cazul persoanelor juridice, în cazul utilizatorilor români;
b) furnizate de punctele naţionale de contact din celelalte state membre ale Uniunii Europene, cu privire la vehiculele înmatriculate şi deţinătorii acestora, în cazul utilizatorilor străini.”
În cazul vehiculelor înmatriculate în state non UE procesele verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei și a peajului urmează a fi întocmite pe numele conducătorilor auto.
Documentaţia aferentă proiectului de act normativ include:
Propuneri și observații puteți transmite la [email protected] până la data de 15.01.2024.