Proiect de Hotărâre privind stabilirea tarifelor de primă maxime aplicabile de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie
Propunerile, sugestiile și opiniile dvs. pot fi transmise la adresa de e-mail: [email protected] până pe 31.03.2023.
Ministerul Finanțelor a publicat pe 22.03.2023 proiectul de Hotărâre privind stabilirea tarifelor de primă maxime aplicabile de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie.
Principalele propuneri:
tarifele de primă maxime se stabilesc la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de fiecare asigurător RCA la data de 1 martie 2022 și sunt valabile pentru o perioadă de 6 luni.
comisioanele de distribuție aferente contractelor RCA se limitează la maximum 8% din prima brută încasată pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii.
Supravegherea practicării tarifelor de primă maxime de către asigurătorii RCA stabilite conform prevederilor prezentei hotărâri se exercită de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF)
Abonați-vă pentru a putea avea acces la o gamă largă de articole și informații