Actualizare 31.01.2025
-OLANDA: cea mai recentă informare din 30 ianuarie 2025: Inspectoratul de transport din Olanda confirmă perioada de învățare educațională pentru tahograful inteligent precizând că:
Până la 28 februarie 2025, Olanda nu va verifica dacă vechile tahografe analogice sau digitale de pe camioanele care conduc la nivel internațional au fost înlocuite cu altele noi G2V2, la recomandarea Comisiei Europene. Fiecare țară UE decide singură asupra acestor tipuri de reguli. Prin urmare, nu este sigur că toate țările vor amâna verificările privind înlocuirea tahografelor vechi.
-GERMANIA: Ministerul Transporturilor din Germania precizează că în urma unei discuții între statele membre, la propunerea Comisiei Europene, s-a ajuns la un consens între statele membre, prin care autoritățile de control nu vor aplica sancțiuni timp de două luni, respectiv până la 28.02.2025 inclusiv, pentru eventualele încălcări ale obligației de retro-echipare cu tahograf G2V2 a vehiculelor cu tahograf analog sau digital operate în transport internațional UE. În schimb, conducătorii auto vor fi informați în timpul controalelor despre obligația existentă de retro-echipare.
Autoritățile de control din Germania au fost informate printr-o comunicare emisă de Ministerul Transporturilor din Germania, prin care li s-a solicitat să acționeze în consecință.
-ROMÂNIA: Deși UNTRR a transmis din 18 decembrie 2025 către MTI și ISCTR, informarea DG MOVE referitoare la consensul la care au ajuns SM UE la reuniunea Comitetului de Transport Rutier al Comisiei Europene, abia din 14 ianuarie 2025, MTI a solicitat informarea inspectorilor ISCTR cu privire la acest consens și să se asigure respectarea recomandării CE ca până la data de 28 februarie 2025 să nu fie aplicate sancțiuni pentru nerespectarea obligației de retro-echipare cu G2V2, astfel încât să nu existe repercusiuni din partea altor SM față de transportatorii rutieri români. Scrisoarea MTI poate fi consultată aici.
Până la această data ISCTR a aplicat amenzi străinilorcare nu aveau echipate vehiculele cu G2V2,
-POLONIA: Ministerul Infrastructurii din Polonia informează că, în urma reuniunii Comitetului pentru transport rutier al Comisiei Europene din 18 decembrie 2024, s-a convenit ca în primele două luni ale anului 2025 (1 ianuarie – 28 februarie), șoferii și transportatorii rutieri internaționali din UE să nu fie sancționați pentru lipsa tahografelor inteligente de a doua generație în vehicule. În această perioadă, autoritățile de control vor desfășura acțiuni de educare privind obligația de înlocuire a tahografelor.
Polonia a solicitat un termen mai lung, însă precizează că CE nu prevede o abordare moderată pentru a doua etapă de retroechipare cu G2V2 a vehiculelor dotate cu tahograf inteligent G2V1, programată până la 18 august 2025. Ministerul polonez recomandă realizarea înlocuirilor cât mai curând posibil pentru a evita întârzierile și costurile suplimentare.
-ITALIA: Au fost emise două notificări de către Ministerul de Interne din Italia:
1) În ceea ce privește „perioada de învățare”, Ministerul de Interne italian a emis un anunț, în urma acordului la care a ajuns Comisia pentru transport rutier, prin care le-a solicitat ofițerilor de control ca până la data de 28 Februarie să nu aplice amenzi transportatorilor care nu au realizat încă retroechiparrea cu tahograf inteligent G2V2.
2) În ceea ce privește perioada de control de 56 de zile a activităților înregistrate de tahograf, Ministerul italian a precizat că, dacă cardul tahograf nu poate stoca în memoria sa toate activitățile desfășurate în ultimele 56 de zile, se recomandă tipărirea înregistrării la sfârșitul fiecărei activități zilnice, înainte de a începe o nouă perioadă de conducere de 24 de ore.
-SPANIA: Comunicat de presă al Ministerului Spaniol al Transporturilor:
- perioada de învățare va fi numită „perioada de conștientizare”
- Statele membre ale Uniunii Europene au decis să stabilească o perioadă de conștientizare de două luni suplimentare cu privire la prevederea obligației de a retro-echipa cu cu un tahograf inteligent de a doua generație vehiculele dotate cu un tahograf analogic sau digital neinteligent care circulă în alte state UE decât țara lor de înmatriculare . Cele două luni suplimentare sunt cuprinse între 31 decembrie 2024 și 28 februarie 2025.
- În timpul celor două luni de conștientizare, conducătorii auto nu vor fi amendați pentru nerespectarea articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014. Cu toate acestea, aceștia vor fi informați cu privire la obligația de a-și dota vehiculele cu un tahograf inteligent G2V2. Aplicarea sancțiunilor pentru neconformitate va începe la 1 martie 2025.
- FRANȚA a transmis o circulară către autoritățile de control, iar operatorii au fost informați despre amânarea amenzilor pentru retro-echiparea cu tahograf inteligent G2V2 până la 28.02.2025.
- CROAȚIA:
Obligația de înlocuire a tahografului
Informații actualizate la 20 decembrie 2024
În urma unei discuții în cadrul Comitetului pentru transport rutier al Comisiei Europene, care a avut loc pe 18 decembrie 2024, s-a ajuns la un acord între statele membre cu privire la aplicarea unei perioade de conștientizare de 2 luni, și anume de la 1 ianuarie 2025 la 28 februarie 2025, în ceea ce privește obligația prevăzută la art. 3 (4) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014. În această perioadă, în locul aplicării sancțiunilor contravenționale, autoritățile de control din Croația se vor concentra pe creșterea gradului de conștientizare și informare a transportatorilor cu privire la această obligație.
- ELVEȚIA a informat că, în conformitate cu recomandarea Comisiei Europene, lunile ianuarie și februarie 2025 vor reprezenta perioadă de conștientizare și nu se vor aplica amenzi.
- LUXEMBOURG a transmis o circulară către autoritățile de control, iar operatorii au fost informați despre amânarea amenzilor pentru retro-echiparea cu tahograf inteligent G2V2 până la 28.02.2025.
- Marea Britanie: autoritățile britanice au declarat că vor respecta recomandarea Comisiei Europene de a amâna aplicarea amenzilor pentru retro-echiparea cu tahograf inteligent G2V2 până la 28.02.2025.
- GRECIA: Ministerul Infrastructurii și Transporturilor a transmis o circulară către autoritățile de control, iar operatorii au fost informați despre amânarea amenzilor pentru retro-echiparea cu tahograf inteligent G2V2 până la 28.02.2025.
- BULGARIA: Perioadă de grație de două luni pentru modernizarea cu tahograf inteligent versiunea 2 – până la 28 februarie 2025
Informații privind aplicarea, de la 1 ianuarie 2025, a obligației pentru vehiculele echipate în prezent cu un tahograf analogic sau cu un tahograf digital neinteligent și care funcționează într-un alt stat membru decât statul membru de înmatriculare de a fi echipate cu un tahograf inteligent versiunea 2 [art. 3 (4) din Reg. (UE) nr. 165/2014]
În cadrul reuniunii online a Comitetului pentru transport rutier al Comisiei Europene, care a avut loc la 18 decembrie 2024, statele membre au convenit asupra unei perioade de formare de două luni (perioadă de grație) până la 28 februarie 2025 cu privire la obligația de modernizare a vehiculelor care operează într-un alt stat membru decât statul membru de înmatriculare și care sunt echipate în prezent cu un tahograf analogic sau digital neinteligent, să fie echipat cu un tahograf inteligent versiunea 2 până la 31 decembrie 2024.
În legătură cu cele de mai sus, până la 28 februarie 2025, controalele efectuate de autoritățile de aplicare a legii vor avea ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la această obligație, iar nu impunerea de sancțiuni sau amenzi pe șosea transportatorilor care, din diverse motive, nu și-au putut încă respecta obligația de modernizare cu tahograful inteligent versiunea 2.
Știrea inițială:
Urmare numeroaselor intervenții UNTRR și ale industriei europene a transporturilor rutiere reprezentate de IRU, Comisia Europeană a recomandat amânarea retro-echipării cu tahograf inteligent G2V2 și a convocat în regim de urgență Comitetul pentru transport rutier, în cadrul căruia statele membre au decis să acorde o perioadă de grație de două luni de la punerea în aplicare a obligației de retro-echipare a tahografului inteligent.
În procesul-verbal al ședinței, publicat de Comisia Europeană – click aici , aceasta se numește „perioada de învățare educațională” deoarece se pune accent pe faptul că în această perioadă inspectorii vor sensibiliza operatorii de transport cu privire la cerința de retro-echipare.
Concret, înseamnă că operatorii de transport care nu și-au retro-echipat încă vehiculele cu tahografe analogice și digitale nu vor fi sancționați de la 1 ianuarie 2025 până la 28 februarie 2025.
Pentru informarea dumneavoastră, statele membre au convenit asupra acestei abordări prin consens, toate votând pentru, cu excepția Danemarcei, care s-a abținut.
În practică, însă, și Danemarca a aderat la decizie, fiind una dintre primele două țări care a publicat decizia. Celălalt stat membru care a publicat decizia până acum este Slovacia. Toate celelalte State Membre vor urma. Vă rugăm să găsiți mai jos linkurile către cele două publicații naționale de până acum:
DANEMARCA
Știri Tahograf: Perioada de conștientizare de două luni pentru retro-echiparea tahografelor în vehiculele destinate conducerii internaționale
Perioada de conștientizare înseamnă că transportatorii care nu și-au retriechiipat încă vehiculele nu vor fi sancționați în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2025.
Regulamentul prevede că vehiculele cu tahografe analogice și digitale care vor fi conduse la nivel internațional trebuie să fie retro-echiate la un tahograf G2V2 până la 31 decembrie 2024.
Pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la cerința de modernizare, Comisia și statele membre ale UE au decis o perioadă de două luni în care transportatorii vor fi îndrumați cu privire la cerința de retro-echipare a tahografelor vehiculelor destinate conducerii internaționale.
Comisia precizează că există un consens cu privire la faptul că, în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2025, Danemarca și celelalte state membre ale UE nu vor sancționa și nu vor aplica nicio altă pedeapsă transportatorilor care nu și-au retro-echipat încă cu G2V2 vehiculele dotate cu tahografe analogice și digitale care operează transport rutier internațional.
SLOVACIA
Tahografe inteligente de a doua generație
INFORMAȚII ACTUALIZATE 19/12/2024
La 18 decembrie 2024 a avut loc o reuniune extraordinară a Comisiei Europene pentru a aborda situația schimbului de tahografe analogice și digitale în vehiculele care vor efectua transport internațional după 31 decembrie 2024. Situația din statele membre variază, dar până în prezent schimburile au avut loc fără complicații majore. Cu toate acestea, există un deficit de aprovizionare cu unele componente ale tahografului pe piața Uniunii Europene, ceea ce a cauzat complicații în înlocuirea tahografelor analogice și digitale. Comisia Europeană nu are mandatul de a modifica termenele, care în prezent sunt neschimbabile.
Până la 28 februarie 2025, Comisia Europeană, împreună cu reprezentanții statelor membre, recomandă aplicarea unei abordări indulgente în efectuarea controalelor în trafic în cazurile de mai sus, pentru a evita sancționarea transportatorilor care nu au putut respecta obligația de a înlocui tahografele în termenele stabilite. Ministerul Transporturilor din Republica Slovacă a informat autoritățile de control din Republica Slovacă și a solicitat ca acest fapt să fie luat în considerare la efectuarea inspecțiilor rutiere.
UNTRR monitorizează evoluțiile la nivel european și vom reveni cu informații actualizate.