UNTRR a solicitat clarificări suplimentare autoritățior germane în special cu privire la documentele care trebuie prezentate în cazul unui control în trafic în Germania, cât și al unui control ulterior prin IMI, precum și actualizarea informațiilor privind indemnizația pentru hrană în Germania.
Cu sprijinul Ambasadei Germaniei la București, UNTRR a primit răspunsul Ministerului Federal al Muncii din Germania la intrebarile privind controalele legate de detașare in Germania, alături de traducerea în limba română.
Referitor la indemnizația de detașare, se precizează că: În cazul în care un angajat/o angajată primește o indemnizație de la angajatorul din străinătate pentru perioada de muncă prestată în Germania (indemnizație de detașare), aceasta poate fi dedusă din remunerație. Acest lucru nu se aplică în cazul în care indemnizația de detașare este plătită pentru a rambursa costurile suportate efectiv ca urmare a detașării (costuri de detașare). Prin costuri de detașare se înțeleg, în special, costurile de călătorie, cazare și hrană.
Referitor la valoarea indemnizației de hrană care trebuie acordată șoferilor români detașați în Germania, Ministerul Muncii din Germania precizează că la ora actuală nu există nici o lege sau convenție colectivă cu caracter general obligatoriu care să prevadă o indemnizație salarială suplimentară pentru hrana șoferilor.
Cu toate acestea, autoritățile germane precizează că: În cazul în care în condițiile de muncă aplicabile raportului de muncă nu este stabilit, ce componente ale unei indemnizații de detașare sunt plătite ca rambursare a costurilor de detașare sau ce componente ale unei indemnizații de detașare fac parte din remuneraţie, se presupune irefutabil că întreaga indemnizație de detașare va fi plătită ca rambursare a costurilor de detașare.În consecință, indemnizația de detașare nu poate fi dedusă din remuneraţia stabilită prin lege în Germania.
În cazul activităților transfrontaliere, condițiile de muncă aplicabile în raportul de muncă, sunt, de regulă, cele prevăzute de legislația statului de origine în care angajatul își desfășoară activitatea în mod regulat, conform cerințelor prevăzute la Art. 8 din Regulamentul Roma I(ref la contractele individuale de munca). Precizarea scopurilor indemnizației de detașare poate reieși din contractul de muncă, contractul colectiv de muncă sau din lege.
Referitor la controlul soferilor vehiculelor sub 3.5 tone, Ministerul Muncii din Germania precizează că:
(..)indiferent de categoria de greutate a vehiculului, trebuie să aibă asupra lor următoarele documente și să le prezinte, în cazul unui control rutier, autorităților vamale în format tipărit sau electronic:
- o copie a notificării de detașare (numai în cazul detașării),
- dovada operațiunilor de transport și
- toate înregistrările tahografului, inclusiv cardul șoferului
Cu toate acestea, conform Pachetului Mobilitate 1, tahograful inteligent 2 devine obligatoriu pentru vehiculele între 2,5-2,5 tone mai târziu, de la 01 iulie 2026.
În acest context, UNTRR a solicitat clarificări suplimentare la răspunsul Ministerului Federal al Muncii din Germania, vom reveni cu precizările autorităților germane imediat ce ne vor fi transmise.
Pentru a solicita informații și clarificări suplimentare, contactați: roxana.ilie@untrr.ro