ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene , detalii aici
Actul a fost publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1139 din data de 15 decembrie 2023.
Noutăți:
Printre actele legislative modificate amintim:
Art. XLII
(1)În anul 2024, începând cu prima sesiune pentru acceptarea şi înscrierea solicitanţilor deschisă după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, nu se mai acordă ecobonusuri, iar cuantumul ecotichetelor, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, se acordă astfel:
a)25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;
b)13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP;
c)13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.
(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică solicitanţilor instituţii publice, astfel cum sunt acestea definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. L
La articolul 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Un punct-amendă reprezintă valoric 5% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului."
In 2023- punctul amendă rămâne 165 lei
Art. LIII
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
52.La articolul 76 alineatul (2), literele k) şi m) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"k) indemnizaţia de delegare, indemnizaţia de detaşare, inclusiv indemnizaţia specifică detaşării transnaţionale, prestaţiile suplimentare primite de lucrătorii mobili prevăzuţi în Hotărârea Guvernului nr. 38/2008 privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activităţi mobile de transport rutier, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare, primite de salariaţi potrivit legislaţiei în materie, pe perioada desfăşurării activităţii în altă localitate, în ţară sau în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil stabilit astfel:
(i)în ţară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţie, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităţilor şi instituţiilor publice, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat;
(ii)în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat.
Plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada de delegare/detaşare/desfăşurare a activităţii în altă localitate, în ţară sau în străinătate.
Art. LXVII
La articolul 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2021 privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piaţă, punerii la dispoziţie pe piaţă, înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi supravegherea pieţei pentru acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 7 octombrie 2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2022, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alin. (7), cu următorul cuprins:
"(7) Termenul-limită pentru transmiterea facturilor prevăzute la alin. (1) în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile calendaristice de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art. 319 alin. (16) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare."
Art. LXXIII
(1)Prin derogare de la prevederile art. 78, art. 139 alin. (1), art. 140, art. 157 alin. (1) şi ale art. 2204 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2024, în cazul salariaţilor care desfăşoară activitate în baza contractului individual de muncă, încadraţi cu normă întreagă, la locul unde se află funcţia de bază, nu se datorează impozit pe venit şi nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii suma de 200 lei/lună, reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
CAPITOLUL III: Prevederi referitoare la combaterea evaziunii fiscale - aici pentru OUG 41/2022 modificata cu OUG 115/2023
Art. LXXIV
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 11 aprilie 2022, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 375/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1110 din 11 decembrie 2023, se modifică şi se completează după cum urmează:
(1)Sistemul RO e-Transport include:
a)module informatice de gestiune a transporturilor de bunuri prin care sunt înregistrate datele referitoare la expeditor şi beneficiar, denumirea, caracteristicile, cantităţile şi contravaloarea bunurilor transportate, locurile de încărcare şi descărcare, detalii cu privire la mijlocul de transport utilizat, precum şi codul UIT generat;
a1)module informatice puse gratuit la dispoziţia operatorului de transport de către Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare din cadrul Ministerului Finanţelor, pentru a furniza informaţii cu privire la poziţionarea vehiculului de transport prin utilizarea dispozitivelor de tip terminal de telecomunicaţii;
b)elemente de interconectare cu alte sisteme de monitorizare: camere de luat vederi, instrumente sau dispozitive pentru determinarea cantităţilor de produse transportate, precum şi orice alte dispozitive specifice de monitorizare a traficului rutier;
b)elemente de interconectare cu alte sisteme de monitorizare deţinute şi/sau utilizate de instituţiile sau autorităţile publice, direct sau prin intermediul structurilor sau entităţilor subordonate sau coordonate: camere de luat vederi, instrumente sau dispozitive pentru determinarea cantităţilor de produse transportate, precum şi orice alte dispozitive specifice de monitorizare a traficului rutier;
b1)dispozitive care transmit date de poziţionare a vehiculului de transport şi dispozitive de tip terminal de telecomunicaţii care utilizează tehnologii de poziţionare şi transmisie de date prin satelit, pe care sunt instalate modulele informatice prevăzute la art. 4 lit. a) şi a1) utilizate pentru monitorizarea traseului de transport al bunurilor;