Un conducător auto care face parte dintr-un echipaj nu este obligat să ia o pauză de 45 de minute în vehiculul în mișcare, așezat lângă un conducător auto care conduce efectiv un vehicul. Este la latitudinea conducătorului auto să aleagă dacă dorește sau nu să își ia pauza într-un vehicul în mișcare sau în afara acestuia.
Întreruperea poate fi, cu siguranță, mai lungă de 45 minute dacă este efectuată în afara vehiculului. Pauza luată într-un vehicul în mișcare trebuie să fie de 45 de minute, luată în bloc, așa cum se prevede la articolul 7 al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 561/2006.
Timpul rămas petrecut în vehicul, așezat lângă un conducător auto care conduce efectiv vehiculul respectiv, trebuie înregistrat ca perioadă de disponibilitate, în conformitate cu articolul 3 litera (b) al treilea paragraf din Directiva 2002/15/CE.
Art. 7, Reg. 561/2006
După o perioadă de patru ore şi jumătate de conducere, conducătorul auto trebuie să facă o pauză neîntreruptă de cel puţin patruzeci şi cinci de minute, exceptând cazul în care îşi începe o perioadă de repaus.
Pentru mai multe informații: [email protected]
Această pauză poate fi înlocuită cu o pauză de cel puţin cincisprezece minute urmată de o pauză de cel puţin treizeci de minute, pauze intercalate pe parcursul perioadei de conducere astfel încât să respecte dispoziţiile primului paragraf.
În cazul unui conducător auto care prestează un serviciu de transport ocazional de călători, pauza menţionată la primul paragraf poate fi înlocuită, de asemenea, cu două pauze de cel puţin 15 minute fiecare, intercalate pe parcursul perioadei de conducere menţionate la primul paragraf, astfel încât să respecte dispoziţiile primului paragraf.
(la data 22-May-2024 Art. 7 din capitolul II completat de Art. 1, punctul 2. din Regulamentul 1258/24-apr-2024 )
Un conducător auto care face parte dintr-un echipaj poate să ia o pauză de 45 de minute la bordul unui vehicul condus de un alt conducător auto, cu condiţia ca persoana care face pauză să nu fie implicată în asistarea celei care conduce vehiculul.
(la data 20-Aug-2020 Art. 7 din capitolul II completat de Art. 1, punctul 5. din Regulamentul 1054/15-iul-2020 )
DIRECTIVA 2002/15/CE din 11 martie 2002 privind organizarea timpului de lucru al persoanelor care efectuează activităţi mobile de transport rutier
b)"perioade de disponibilitate" reprezintă:
- perioadele, altele decât cele de pauză sau de repaos, în timpul cărora lucrătorului mobil nu i se cere să rămână la postul său de lucru, dar trebuie să fie disponibil să răspundă la orice apel de a întreprinde o călătorie sau a relua conducerea vehiculului sau de a efectua o altă muncă. În special aceste perioade de disponibilitate includ perioadele în timpul cărora lucrătorul mobil însoţeşte un vehicul care este transportat cu feribotul sau cu trenul, precum şi perioadele de aşteptare la graniţă şi cele datorate interdicţiilor de circulaţie.
Aceste perioade şi durata lor previzibilă sunt cunoscute în avans de către lucrătorul mobil, adică fie înaintea plecării fie chiar înaintea începerii efective a perioadei respective, sau în condiţiile generale negociate între partenerii sociali şi/sau în condiţiile legislaţiei statelor membre;
- pentru lucrătorii mobili care conduc vehiculul în echipă, perioada petrecută stând lângă şofer sau în cuşetă în timp ce vehiculul este în mişcare;