Industria transporturilor rutiere reprezentată de IRU s-a alăturat principalilor actori din sectoarele producției de combustibil, ingineriei și energiei într-un apel comun pentru revizuirea standardelor UE de emisii de CO₂, îndemnând factorii de decizie politică să adopte o abordare neutră din punct de vedere tehnologic pentru decarbonizarea transportului rutier.
IRU a co-semnat o declarație comună cu Rețeaua pentru Mobilitate Durabilă(Network for Sustainable Mobility - NSM), solicitând autorităților europene să asigure deschiderea tehnologică în viitoarea revizuire a standardelor de emisii de CO₂ pentru vehicule.
Reglementările actuale pentru vehiculele ușoare și grele limitează tehnologiile disponibile pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare. Transportul rutier are nevoie de o abordare neutră din punct de vedere tehnologic, care să permită utilizarea unui spectru mai larg de soluții.
IRU - organizația globală a transporturilor rutiere consideră că atingerea neutralității carbonului în transporturile rutiere va necesita un mix de soluții inovatoare, precum electrificarea și măsurile de eficiență energetică, sau utilizarea biocombustibililor, e-combustibililor și altor combustibili regenerabili.
Această diversitate de opțiuni va permite decarbonizarea transporturilor rutiere fără a compromite competitivitatea.
IRU și NSM au subliniat că toate tehnologiile inovatoare capabile să reducă emisiile de CO₂ ar trebui luate în considerare alături de electrificare pentru a asigura o tranziție de succes către neutralitatea carbonului. Lărgind sfera standardelor de reglementare, UE poate sprijini atât eforturile de decarbonizare, cât și competitivitatea sectorului transportului rutier.
IRU rămâne angajată în modelarea viitorului transportului rutier prin promovarea inovației și a unor politici de reglementare echilibrate care susțin atât sustenabilitatea mediului, cât și competitivitatea industriei.
Reamintim că Manifestul UNTRR privind prioritățile industriei transporturilor rutiere la nivel european 2024-2029 face apel la stabilirea unor obiective realiste de decarbonizare. UNTRR susține ferm o abordare pragmatică a decarbonizării flotelor transportatorilor rutieri români prin utilizarea tehnologiilor existente și focusarea pe scopul reducerii emisiilor de CO2 fără a impune tehnologii specifice.