ANAF a publicat Ghidul privind anularea unor obligații bugetare
Debitorii care intenționează să beneficieze de anularea obligațiilor bugetare pot notifica organul fiscal cu privire la intenția lor, până cel mai târziu la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor și nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, sub sancțiunea decăderii.
Cine beneficiază?
Facilitățile fiscale prevăzute de OUG 107/2024 se aplică pentru toate categoriile de debitori:
- persoane fizice;
- persoane juridice, de drept public sau privat;
- asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică;
- persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale;
- unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativteritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţii publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.
În categoria debitorilor ce pot beneficia de anularea unor obligații bugetare se includ și următorii debitori:
a) debitorii declarați insolvabili, potrivit legii;
b) persoanele cărora li s-a stabilit răspunderea solidară potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau răspunderea potrivit Legii nr. 85/2014, sau potrivit Legii nr. 85/2006, pentru obligațiile bugetare aferente perioadei anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, indiferent de data emiterii deciziei de atragere a răspunderii sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de atragere a răspunderii;
c) debitorii aflați în procedura insolvenței ori aflați în dizolvare, potrivit prevederilor legale în vigoare;
Pentru debitorii aflaţi în procedura insolvenţei, administratorii speciali/judiciari sunt obligaţi să solicite acordul creditorilor, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, pentru accesarea facilităţilor fiscale şi respectarea prevederilor art. I - XVIII din OUG 107/2024 de către debitorul insolvent.
d) debitorii care la data de 31 august 2024 inclusiv înregistrează numai obligații de plată accesorii nestinse aferente obligațiilor bugetare principale stinse până la această dată, iar accesoriile nu au fost stinse până la data intrării în vigoare a OUG nr. 107/2024, respectiv până la data de 6 septembrie 2024;
e) debitorii cărora li s-au comunicat decizii de impunere aferente unor obligații bugetare principale scadente până la data de 31 august 2024 inclusiv, ca urmare a unui control fiscal aflat în derulare la data de 6 septembrie 2024, indiferent de data comunicării deciziei de impunere.
Pentru mai multe informații: Ghid pentru accesarea facilităților fiscale stabilite prin OUG 107/2024