Proiectul acestei Hotărâri de Guvern a fost publicat pe site-ul Ministerului în data de 25 august 2023 și deși a fost discutat și în cadrul ședinței de subcomisie a dialogului social și în ședința de plen CDS și actul a fost avizat pozitiv de partenerii sociali, această Hotărâre încă nu este publicată în Monitorul Oficial.
Actualul act legislativ în vigoare, HG 69/2012 conține o serie de sancțiuni discriminatorii care se aplică doar transportatorilor și șoferilor români.
Dintre aceste sancțiuni discriminatorii care se aplică doar firmelor de transport din România și șoferilor români amintim:
- Termen de remediere de 30 de zile în loc de 6 luni. Deși Regulamentul 1071/20009 care se aplică direct prevede încă din 2009 la articolul 13 un termen de 6 luni pentru remedierea situației privind sediul real al firmei, în HG69/2012 acest termen a fost transpus național la 30 de zile, iar de la intrarea în vigoare în 2022 a PM1 acest articol afectează grav transportatorii români.
- 3 sancțiuni pentru aceeași abatere. Deși Regulamentele UE nu prevăd numărul de sancțiuni care se aplică unei firme de transport pentru o singură încălcare a legii, în România acestea sunt în număr de 3 pentru multe dintre abateri. Ex.- dacă un transportator întârzie să prelungească copia conformă pentru un vehicul primește amendă, suspendarea copiei conforme 30 de zile și suspendarea licenței comunitare încă 30 de zile.
- Sancțiuni pentru lipsa certificatului de pregătire profesională pentru șoferii care efectuează transport agabaritic. Pentru lipsa acestui certificat de agabaritic se sancționează și firma și șoferul cu o amendă cuprinsă între 9.000 lei și 12.000 lei și suspendarea copiei conforme 30 de zile. Niciun alt stat european nu solicită șoferilor profesioniști să dețină un certificat de transport agabaritic suplimentar față de CPI/CPC (certificat de pregătire profesională pentru șoferii de transport marfă). Dacă un camion înregistrat în UE intră în România și utilizează AST pentru depășire de greutate sau/și dimensiune, șoferul străin nu trebuie să dețină acest certificat iar în cazul unui control, ISCTR nu îi aplică nici amendă.
- Obligații administrative excesive sancționate între 2.000 lei și 4.000 lei. Nerespectarea de către operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu/întreprinderea autorizată a obligaţiei de a transmite Autorităţii Rutiere Române - A.R.R., prin completarea unui formular, în formatul electronic disponibil pe site-ul acesteia, modificările privind situaţia conducătorilor auto angajaţi, în termen de cel mult 15 zile de la apariţia modificării se sancționează cu amendă între 2.000 lei și 4.000 lei. Amenda este excesivă și se aplică doar în România. Ministerul Transporturilor trebuie să se digitalizeze și ISCTR trebuie să aibă acces la baza de date REVISAL și să verifice în timp real angajații unei firme de transport. Astfel că această raportare ar degreva atât transportatorii de o povară administrativă cât și ARR care ar putea folosi resursele pentru alte proiecte.
Prin noua Hotărâre de Guvern, Ministerul Transporturilor l-a solicitarea UNTRR a remediat o parte din aceste anomalii astfel că:
- Termenul de remediere va fi de 6 luni conform Regulamentului 1071/2009
- S-a renunțat la suspendarea licenței comunitare pentru abateri care nu sunt prevăzute în legislația UE și aceste sancțiuni vor fi corelate cu Regulamentul 694/2022 și Regulamentul 695/2022
- Eliminarea sancțiunilor pentru lipsa certificatului de pregătire profesională pentru șoferii care efectuează transport agabaritic
- Sancțiuni minore pentru nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligaţiei de a transmite Autorităţii Rutiere Române situația șoferilor
Având în vedere controalele autorităților din statele membre UE referitoare la întoarcerea camioanelor acasă la 60 de zile și amenzile aplicate de poliția rutieră atât șoferilor cât și firmelor de transport pentru lipsa certificatului de pregătire profesională pentru transport agabaritic, solicităm intervenția dumneavoastră urgentă pentru publicarea noului act legislativ p stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentelor UE și a legislației naționale privind transportul rutier și abrogarea HG 69/2012.
Pentru mai multe informații:aici