Joi, 18 iulie 2024, între orele 11.00 și 19.00, autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 12 tone nu vor putea circula pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale aflate în administrarea următoarelor Direcții Regionale de Drumuri și Poduri:
-DRDP București (Județele Ilfov, Giurgiu și Teleorman);
-DRDP Craiova (Județele Dolj și Olt);
-DRDP Buzău (Județul Brăila);
-DRDP Constanța (Județele Constanța, Ialomița, Călărași și Tulcea).
Sunt exceptate de la respectarea acestor restricții:
- transporturile de persoane;
- transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
- vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
- transporturi funerare;
- transporturi poștale;
- transporturi de echipamente de prim ajutor;
- transporturi pentru distribuire de carburanți;
- transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
- transporturi pentru tractări vehicule avariate;
- transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
- transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
- transporturi apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare;
- transporturi produse provenite din exploatări agricole;
- transporturi militare implicate în exerciții multinaționale;
- transporturi rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR);
- produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuit, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apa minerală.