UNTRR


Studiul european cu privire la spaţii de parcare sigure şi securizate pentru camioane

UNTRR invită transportatorii rutieri din România să participe la Studiul european cu privire la Spaţii de Parcare Sigure şi Securizate pentru Camioane - având în vedere propunerea Comisiei Europene de a interzice efectuarea repausului săptămânal normal de 45 h în cabina vehiculului.

Acest studiu este finanţat de Comisia Europeana şi coordonat de institutul de cercetare în transporturi Panteia-Olanda, alături de Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere - IRU, Organizaţia Europeana pentru Parcări Securizate - ESPORG, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR şi alte organizaţii europene.

Studiul urmăreşte stabilirea unui plan de acţiune pentru locuri de parcare sigure şi securizate pentru camioane. Obiectivul său este acela de a crea cadrul potrivit pentru autorităţile şi dezvoltatorii privaţi care doresc să creeze locuri de parcare sigure, securizate şi conectate pentru camioane. Aceasta implică necesitatea unor informaţii exacte şi solide privind procesele de planificare, funcţionare şi standardizare şi cele mai bune practici.

Evaluarea noastră iniţială indică o nevoie reală de spaţii de parcare sigure şi securizate. Pentru a determina în detaliu nevoile şi aşteptările sectorului, vom aprecia în mod deosebit dacă ne-aţi putea ajuta să identificăm necesităţile şi recomandările dumneavoastră, pe care le vom integra în studiul care va fi transmis Comisiei Europene.

Analizăm următoarele informaţii:

  1. Contribuţia tuturor părţilor interesate din lanţul de transport pentru a construi un standard comun care să fie utilizat în Europa şi la nivel global;
  2. Identificarea punctelor fierbinţi şi a zonelor de risc în ceea ce priveşte problemele de securitate şi siguranţă (de exemplu, furtul, migranţii, precum şi timpii de conducere şi odihnă);
  3. Identificarea locurilor adecvate pentru plasarea parcărilor sigure şi securizate în cadrul UE;
  4. Ce aşteptaţi de la un standard privind zonele de parcare sigure şi securizate?
  5. Care sunt problemele cu care vă confruntaţi, care ar putea fi rezolvate prin parcări sigure, securizate şi conectate, cu servicii adecvate pentru şoferi?
  6. Ce servicii consideraţi necesare şi dezirabile pentru spaţiile de parcare sigure, securizate şi conectate?
  7. Cum ar fi cel mai bine pentru dvs. să rezervaţi şi să plătiţi pentru o zonă de parcare securizată?

Aveţi posibilitatea de a contribui la acest studiu, acordându-ne câteva minute din timpul dvs. pentru a ne oferi punctul dvs. de vedere:

  • Completaţi Chestionarul pentru operatorii de transport disponibil în limba română pe www.untrr.ro - pentru accesare, click aici
  • Transmiteţi-ne contribuţia dvs. şi alte informaţii calitative aici: office@untrr.ro.

Aflaţi mai multe despre acest studiu European şi Conferinţele privind parcări sigure şi securizate care urmează să fie organizate anul acesta la Madrid, Arad şi Bruxelles vizitând sstpa.eu-study.eu





Ultima modificare a paginii: 24.04.2018

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii