UNTRR


ȘTIAȚI CĂ: omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscal se sancționează?

ȘTIAȚI CĂ:

omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscal se sancționează cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi?

Dacă prin faptă s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani (închisoare de la 7 la 13 ani).

Dacă prin faptă s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani (închisoare de la 9 la 15 ani).

Cadrul juridic:

Art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare

Art. 9 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare

Pentru mai multe informații accesați:

https://www.untrr.ro/legislatie/in-vigoare/economic-si-fiscal.html

 





Ultima modificare a paginii: 31.12.2015

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii