UNTRR


Intervenția UNTRR nr. 3176/20.12.2019 adresată dlui. Mircea IONESCU - Transport terestru, Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, ref: respingere Acord trialog privind Pachetul Mobilitate 1 în COREPER și în cadrul adoptării poziției formale a Consiliului în prima lectură

Nr. 3176/20.12.2019

 

Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană

Domnului Mircea IONESCU - Transport terestru

 

Ref.: respingere Acord trialog privind Pachetul Mobilitate 1 în COREPER și în cadrul adoptării poziției formale a Consiliului în prima lectură

 

Stimate Domnule Ionescu,

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR dorește să vă semnaleze  profunda îngrijorare a industriei de transport rutier din România cu privire la rezultatul inacceptabil al trialogului asupra Pachetului Mobilitate 1, care a condus la adoptarea unor măsuri care vor avea un impact negativ semnificativ atât asupra transportatorilor români, cât și asupra cetățenilor europeni și preocupărilor europene și globale urgente legate de protecția mediului.

Obligația întoarcerii acasă a vehiculelor și restricționarea cabotajului sunt în contradicție cu ambițiile Pactului Ecologic European (Green Deal) al noi Comisii Europene și cu eforturile actuale de decarbonizare a transporturilor, întrucât aceste măsuri vor determina creșterea semnificativă a curselor fără încărcătură în UE și a emisiilor de CO2.  În prezent, majoritatea camioanelor se întorc în țara de înființare a companiei doar o dată sau de două ori pe an. O obligație pentru aceleași camioane să se întoarcă la fiecare opt săptămâni va conduce la creșterea parcursului în gol al camioanelor europene, generând o poluare nejustificată de până la 100.000 de tone de emisii de CO2 pe an sau chiar mai mult. Obligația întoarcerii acasă a vehiculelor și restricționarea cabotajului vor afecta totodată și consumatorii finali ai UE care se vor confrunta cu creșteri ale prețurilor la majoritatea produselor de pe raft, întrucât forțarea camioanelor să se întoarcă acasă fără încărcătură nu va crește doar consumul de combustibil al transportatorilor, ci și costul final al transportului, care va fi transferat către clienți, crescând astfel prețurile finale pentru mărfurile transportate.

Măsurile restrictive propuse prin acordul rezultat în urma trialogului asupra Pachetului Mobilitate 1, fără o evaluare a impactului acestora asupra pieței europene de transport rutier internațional, vor restricționa grav libertățile fundamentale de circulație ale transportatorilor români în UE și vor conduce la eliminarea multor firme românești mici și mijlocii de transport rutier de pe piața europeană. Avem nevoie de decizii fundamentate, pe baza unor analize de impact ale măsurilor restrictive propuse prin Pachetul Mobilitate 1, înainte ca acestea să fie adoptate!

În acest context european extrem de incert pentru soarta industriei transporturilor rutiere din România, vă adresăm solicitarea de a acționa în coordonare cu guvernele celorlalte State Membre afectate pentru respingerea Acordului din trialog privind Pachetul Mobilitate 1 în cadrul reuniunii COREPER de astăzi, 20.12.2019 și în cadrul procedurii de adoptare a poziției formale a Consiliului în prima lectură.

Exprimându-ne încrederea în sprijinul dumneavoastră, vă mulțumim și  vă stăm la dispoziție pentru orice informații suplimentare.

Cu deosebită considerație,

Secretar General

Radu DINESCU

Click aici pentru varianta PDF





Ultima modificare a paginii: 24.12.2019

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii