UNTRR


Intervenția UNTRR nr. 2013/06.11.2017 adresată domnului Lucian Șova, Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, ref. implementarea unui sistem de Info Trafic în România

Nr. 2013/06.11.2017

   

 Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale

Domnului Lucian ȘOVA - Ministru

 

             Ref: implementarea unui sistem de Info Trafic în România

            Stimate Domnule Ministru,         

Încă din anul 2010, asociaţia noastră a realizat numeroase demersuri pentru dezvoltarea unui sistem de Info Trafic în România, conform modelelor europene de Info Trafic disponibile la bordul vehiculelor rutiere, prin transmitere RDS (Radio Data Systems) şi TMC (Traffic Management Channel).

Iniţiativa UNTRR a primit numeroase răspunsuri de susţinere din partea autorităţilor române şi a organismelor de specialitate, care şi-au exprimat interesul de a contribui cu expertiza necesară pentru implementarea unui sistem de Info Trafic în România, respectiv:

  • Ministerul Transporturilor, prin direcţia sa de infrastructură (2011) şi-a exprimat interesul de a încadra această iniţiativă UNTRR în arealul domeniilor prioritare care permit utilizarea sistemelor inteligente de transport (ITS) în domeniul transportului rutier
  • Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) şi-a exprimat disponibilitatea de a contribui la această iniţiativă UNTRR prin coordonarea acesteia cu proiectul derulat la acel moment (2010) de MAI, alături de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale privind implementarea unui Sistem de informare de urgenţă prin mesaje scrise RDS
    • Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Rutieră a apreciat deosebit de utilă iniţiativa UNTRR pentru îmbunătăţirea fluenţei circulaţiei şi creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice, exprimându-şi întreaga disponibilitate de a colabora în vederea realizării acestui proiect important pentru ţara noastră.
  • Societatea Naţională de Radiocomunicaţii şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi-au exprimat disponibilitatea de a colabora în direcţia sincronizării acestei iniţiative UNTRR cu proiectele existente - sistem de informare a conducătorilor auto utilizând sistemul RDS (amintit şi de MAI) şi pentru un viitor sistem TMC sau Traffic Announcement
  • Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) şi-a exprimat disponibilitatea de a participa la realizarea unui sistem de Info Trafic în România, arătând că ANM poate contribui nu numai cu avertizări legate de fenomenele meteorologice severe, dar şi cu prognoze specializate pe sectoare de drum.

Având în vedere răspunsurile pozitive primite şi proiectele deja existente la nivelul Ministerelor mai sus menţionate şi organismelor lor de specialitate,

şi apreciind utilitatea deosebită a integrării acestora pentru transmiterea de informaţii privind traficul în timp real către operatorii de transport rutier,

vă rugăm să ne sprijiniţi în realizarea demersurile necesare pentru implementarea unui sistem de Info Trafic în România.  Implementarea se poate realiza etapizat, după cum urmează:

1 - Într-o primă etapă, sistemul de  Info Trafic  poate fi bazat pe transmitere radio (voce şi RDS) a informaţiilor cu privire la situaţiile dificile ale traficului rutier din toată ţara, în baza informaţiilor primite de la:

  • Poliţia Rutieră şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU): informaţii referitoare la accidente, incidente rutiere datorită cărora traficul este perturbat, conducători care merg pe autostrada pe contrasens,
  • Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR): informații referitoare la situația drumurilor (drumuri blocate, lucrări, circulație pe o bandă, semaforizări, etc),
  • Administrația Națională de Meteorologie (INM): atunci când sunt prezente fenomene meteo deosebite (ceaţă foarte deasă, carosabil inundat după ploi puternice, zăpadă, grindină, etc), cu precizarea sectoarelor de drum afectate.

2 - Într-o a doua etapă, dezvoltarea TMC (Traffic Management Channel) care permite utilizarea sistemelor de navigaţie în mod eficient, prin afişarea informaţiilor disponibile încă din etapa 1, şi în plus - posibilitatea calculării unor trasee ocolitoare.

Considerăm că implementarea acestui sistem de Info Trafic conform modelului european, va contribui şi în România la creşterea siguranţei rutiere şi la îmbunătăţirea eficienţei activităţii operatorilor de transport rutier, care sunt încorsetaţi de reglementari extrem de dure în zona timpilor de conducere şi de odihnă, şi totodată supuşi unor presiuni concurenţiale uriaşe la nivel european.

Spre exemplu dacă pe Info Trafic sau pe display navigaţie este indicat un blocaj peste 30-50 km, fie se utilizează o rută ocolitoare dacă este disponibilă, fie şoferii profesionişti pot opri în locuri special amenajate, pentru a efectua pauza obligatorie conform Regulamentului european 561/2006 şi a nu îşi compromite timpul de conducere aferent zilei respective, blocaţi în trafic.

Având în vedere beneficiile mai sus menţionate pentru sectorul transporturilor rutiere, apelăm la dumneavoastră pentru a asigura implicarea activă a Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale în realizarea unui sistem de Info Trafic în România, inclusiv prin integrarea proiectelor deja existente şi atragerea fondurilor disponibile pentru utilizarea ITS în domeniul transporturilor rutiere - demersuri care să faciliteze implementarea acestui proiect în perioada următoare. 

Asigurându-vă de toată colaborarea asociaţiei noastre, vă rugăm să primiţi, Domnule Ministru, expresia înaltei noastre consideraţii.

 

Secretar General

Radu DINESCU

Click aici pentru varianta pdf

 





Ultima modificare a paginii: 24.11.2017

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii

Centenar