UNTRR


Statele UE nu reușesc să ajungă la un acord privind o reformă a regulilor de muncă solicitată de Președintele Franței, Macron

Statele UE nu reușesc să ajungă la un acord privind o reformă a regulilor de muncă solicitată de Președintele Franței, Macron

Cele 28 de state ale Uniunii Europene nu au fost de acord într-o primă rundă de discuții desfășurată luni, 23.10.2017, cu o reformă a regulilor de muncă în interiorul Uniunii, pe care țările mai sărace le consideră esențiale pentru menținerea unei concurențe loiale, potrivit unui articol publicat de Reuters.

Confruntarea pune țările mai bogate în fața celor mai sărace, care sunt dornice să păstreze regulile actuale prin care le este permis cetățenilor să muncească în alte state UE pentru salarii mai mari decât ar obține acasă, dar totuși mai mici decât cele primite de forța de muncă locală.

Unii critici consideră regulile drept o formă de ”dumping social”.

Președintele francez Emmanuel Macron a pus reforma așa numitei directive privind detașarea lucrătorilor pe un loc fruntaș în agenda sa la nivel UE, fiind susținut de Germania, Belgia și Olanda.

”Este vorba despre corectitudinea pe piața forței de muncă”, a declarat Marianne Thyssen, oficialul CE responsabil cu piața muncii, după ce a sosit la Luxemburg la negocieri cu cei 28 de miniștri ai muncii din UE.

”Suntem cu toții în favoarea libertății de mișcare, dar trebuie organizată într-un mod corect... Piața internă este compusă din reguli, nu este o junglă”.

Dar, după prima sesiune în care aproape toate statele UE au vorbit în această privință, nu a existat niciun acord.

Un punct cheie al controversei se referă la transportul rutier internațional și cabotajul care ar urma să fie incluse în cadrul noilor reguli privind detașarea lucrătorilor, așa cum au cerut, printre alții, Berlinul și Parisul.

Dar Spania, Irlanda și câteva state foste comuniste de pe flancul estic al UE doresc ca această directivă să nu li se aplice.

Diferențele trebuie totuși depășite pe durata perioadei de tranziție dintre acordul privind noile reguli și intrarea în vigoare a acestora. Opțiunile de pe masă variază de la doi la cinci ani.

O altă problemă pe care miniștrii vor încerca să o rezolve în timpul unei noi dezbateri din această după-amiază (23.10.2017 – n.r.)  se referă la perioada maximă de trimitere a lucrătorilor în străinătate în conformitate cu regulile de detașare, înainte ca acestea să cadă sub incidența legislației muncii din țara gazdă.

Actualul președinte al UE, Estonia, a propus stabilirea acesteia la 20 de luni într-un efort de a găsi un compromis între țările care solicită cel puțin 24 de luni, în timp ce Berlinul și Parisul optează pentru o perioadă de 12 luni.
Miniștrii reuniți la aceste discuții nu au putut să convină asupra acestei probleme și a altor teme care rămân încă deschise, inclusiv reguli precise de remunerare pentru lucrătorii detașați.

Deși reprezintă doar o mică parte a forței de muncă a UE, problema a devenit sensibilă din punct de vedere politic, ducând la o pantă între cei mai bogați și cei mai săraci membri ai UE.

Pentru Macron, reforma este văzută ca fiind esențială pentru a-și convinge alegătorii de necesitatea unor reforme economice dificile în Franța, demonstrând că apără interesele acestora la nivelul UE.





Ultima modificare a paginii: 23.10.2017

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii

Centenar