UNTRR


COMUNICAT DE PRESĂ, 04.10.2016: ASF recurge din nou la înșelăciuni: a scos din formula de calcul a primei maxime RCA marja de profit și a adăugat un coeficient cu o definiție ambiguă. OUG 54/2016 trebuie să fie aplicată urgent în forma publicată în Monitorul Oficial fără nicio altă modificare

04.10.2016

Comunicat de presă

ASF recurge din nou la înșelăciuni: a scos din formula de calcul a primei maxime RCA marja de profit și a adăugat un coeficient cu o definiție ambiguă

OUG 54/2016 trebuie să fie aplicată urgent în forma publicată în Monitorul Oficial fără nicio altă modificare

 

Patronatele din transporturile rutiere - UNTRR, FORT, APULUM, APTE 2002 – reclamă faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară recurge din nou la tertipuri în stabilirea tarifelor RCA aplicabile pe perioada de plafonare de 6 luni conform prevederilor OUG 54/2016. După ce la întâlnirea avută săptămâna trecută cu transportatorii rutieri, ASF  a prezentat  modalitatea de calcul a tarifului de primă maxim, acceptată de ambele părți, în proiectul de normă aprobat de Consiliul ASF a fost inclus un nou termen „Delta”, cu o definiție ambiguă, de neînțeles, susceptibil pentru creșterea tarifului în mod necontrolabil.

Încă o dată se dovedește că ASF nu este un partener serios de discuții și folosește  stratageme incorecte prin care calculează tarifele în favoarea asigurătorilor adâncind criza din piața RCA.

Deși în ultima discuție avută cu conducerea ASF în data de 15 septembrie a.c. aceasta s-a angajat la abordarea problemei tarifelor maximale cu o totală transparență față de transportatori, practicile rămân aceleași, se perpetuează atitudinea de protejare a intereselor asiguratorilor în dauna clienților asigurați. 

Totodată, patronatele din transporturile rutiere - UNTRR, FORT, APULUM, APTE 2002 consideră că este mult mai util ca legislativul să își concentreze eforturile pentru ca Ordonanța de Urgență să producă efecte, plafonând tarifele la un nivel maximal pentru o perioadă de minim 6 luni, urmând ca în această perioadă de scădere a presiunii tarifelor, noul Parlament ales în decembrie să continue elaborarea noii legi RCA care va produce efecte la finalul perioadei de aplicare a OUG 54/2016.

Considerăm că în formula actuală, Parlamentul României este incapabil să mai emită pretenții în ceea ce privește elaborarea unui act normativ care să rezolve problematica RCA în mod transparent și în interesul asiguraților din simplul motiv că este lipsit de moralitate ca același Parlament care a „dormit adânc” luni de zile, fără să intervină, să mai poată soluționa problema RCA pe final de mandat.

În timp ce Parlamentul nu a reușit în 9 luni să elaboreze și să adopte Legea RCA, Guvernul României a demonstrat mai mult pragmatism chiar dacă a reacționat doar sub presiunea protestelor transportatorilor.

În aceste condiții, patronatele din transporturile rutiere - UNTRR, FORT, APULUM, APTE 2002 care au organizat protestele naționale din data de 15 septembrie 2016 solicită aplicarea Ordonanței de Urgență 54/2016 în forma publicată în Monitorul Oficial fără nicio altă modificare.

Aplicarea OUG cu alte efecte decât cele stipulate expres în art. 4 alin. 3 din LEGEA CONCURENȚEI nr. 21 din 10 aprilie 1996, respectiv de plafonare a tarifelor RCA la valori maximale pentru o perioadă minimă de 6 luni în scopul soluționării crizei RCA și deblocării accesului la piața transportului rutier va conduce inevitabil la escaladarea protestelor naționale în cel mai scurt timp.





Ultima modificare a paginii: 04.10.2016

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii

Centenar