UNTRR


HOTĂRÂRE nr. 1 din 6 ianuarie 2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată

HOTĂRÂRE nr. 1 din 6 ianuarie 2017

pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1

Începând cu data de 1 februarie 2017, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la 1.450 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,00 ore, în medie, pe lună, în anul 2017, reprezentând 8,735 lei/oră.

Art. 2

(1)Stabilirea salariului de bază sub nivelul celui prevăzut la art. 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 2.000 lei, pentru fiecare contract individual de muncă în care salariul minim este stabilit sub cel menţionat în prezenta hotărâre, în măsura în care, potrivit legii, fapta nu constituie infracţiune.

(2)Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (1) se fac de către personalul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, prin inspectoratele teritoriale de muncă judeţene şi al municipiului Bucureşti, împuternicit, după caz, prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale.

(3)Prevederile alin. (1) şi (2) se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3

La data prevăzută la art. 1, Hotărârea Guvernului nr. 1.017/2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 31 decembrie 2015, se abrogă.

-****-

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul economiei,

Alexandru Petrescu

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 15 din data de 6 ianuarie 2017

 





Ultima modificare a paginii: 10.01.2017

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii