UNTRR

Home

Foaie de drum europeană pentru electrificarea transportului rutier

Mai multe societăți și organizații de platforme tehnologice europene ERTRAC (Comitetul consultativ european pentru cercetare în domeniul transportului rutier), EPoSS (platformă tehnologică europeană pentru integrarea sistemelor inteligente) și SmartGrids au publicat recent un raport intitulat "Foaie de drum europeană pentru electrificarea transportului rutier" care analizează potențialul mobilității electrice față de protecția climatului și a resurselor, precum și oportunitățile oferite industriilor europene de automobile și energie.

Raportul vizează să evidențieze potențialul puternic al mobilității electrice, precum și să cuantifice diferențele între tehnologiile tradiționale și cele noi în termeni de siguranță a energiei și resurselor, luând în considerare următoarele aspecte: mediul înconjurător, sănătatea publică, mobilitatea și creșterea economică. De asemenea, documentul încearcă să demonstreze necesitatea unei cercetări&dezvoltări fundamentale, în scopul îmbunătățirii sistemelor de stocare a energiei și pregătirii piețelor prin instaurarea unui cadru reglementar adaptat.

Avantajele și provocările vehiculelor electrice hibride (HEV) și ale vehiculelor electrice pure (EV) au fost analizate, concentrându-se în special asupra următoarelor puncte: economia energiei primare, reducerea emisiilor de gaz cu efect de seră (GES), reducerea emisiilor nocive, autonomie și viteză, costul tehnologiei și constrângerile privind materiile prime.

OBSERVAȚII IRU

Conjunctura actuală, foarte dificilă pentru constructori, dă naștere unei incertitudini în ceea ce privește viitorul grupurilor propulsoare. Într-adevăr mai multe soluții potențiale anterioare nu mai sunt viabile. Argumentul cel mai percutant astăzi este combinarea puterii unui motor diesel pe marile drumuri și autostrăzi cu avantajele energiei electrice în zonele urbane pentru ansamblul transporturilor rutiere.

Constructorii și factorii politici, precum și transportatorii, trebuie să urmărească obiectivul "zero emisii". În prezent, constructorii lucrează pe toate fronturile în același timp, optimizând pe de o parte motoarele cu combustie - diesel și benzină - și dezvoltând pe de altă parte sisteme hibride și electrice de tipuri variate. Este dificil de crezut într-o soluție unică, dar trebuie focalizat pe sisteme modulare, configurate în funcție de segmentul și utilizarea vehiculului. Trebuie să se țină seama de parametrii următori:

  • Nu este imposibilă reducerea costurilor de dezvoltare și de producție a acestei tehnologii. Totuși pentru vehiculele hibride și/sau electrice, bateriile reprezintă principalul factor de creștere a costurilor. Este deci necesară scăderea în viitorul apropiat a costului de producție a bateriilor și de a se lucra și mai mult la dimensiunea acestora. Această parte a pachetului de stimulente economice vizează ca bateriile litium-ion să devină tehnologia de bază pentru vehiculele electrice, subliniind schimbările tehnice importante așteptate din partea constructorilor și furnizorilor.
  • Greutatea este elementul crucial pentru ansamblul autovehiculelor grele electrice. Pentru a le permite să transporte orice tip de baterie, constructorii vor trebui să modifice conceptul tuturor autocarelor și camioanelor din punct de vedere al siguranței și securității. Propulsia unui camion ar necesita prea multe baterii, ceea ce reprezintă și mai multă greutate. Finalitatea vehiculului nu ar mai fi aceea de a transporta mărfuri, ci energie.
  • Pentru autovehiculele grele trebuie să se țină seama de timpul de încărcare a bateriilor și de infrastructurile necesare, care nu este există în toate zonele de odihnă (hoteluri, parcări rutiere). Tipul de încărcare necesar va avea o influență asupra mai multor aspecte ale activității de transport, în special în ceea ce privește restricțiile în materie de timpi de conducere și de odihnă.
  • Dacă tranziția către vehiculele electrice va contribui pe larg la scăderea nivelurilor de CO2, ea necesită de asemenea ca inginerii să modifice numeroasele dispozitive de control, cum ar fi rezistența internă a sistemului de răcire necesar încărcării și descărcării bateriei, și să îmbunătățească randamentul bateriilor litium-ion în condițiile climatice de iarnă.

Secretariatul general IRU este favorabil tehnologiilor și practicilor novatoare care vizează reducerea emisiilor de CO2, cum ar fi electrificarea transportului rutier. Totuși, această soluție nu ar trebui să se aplice decât în zonele urbane și numai pentru vehiculele transport pasageri (taxiuri) și transporturi publice (autobuze și autocare). Într-adevăr ele nu pot fi puse în aplicare pe vehiculele utilitare ușoare decât pentru o distribuție locală cu volume limitate.

Guvernele trebuie să acorde stimulente reale comerciale pentru facilitarea electrificării, exploatării mai bine a infrastructurilor existente și investirii adecvate în infrastructuri noi adaptate electrificării acestor moduri de transport.

În același timp, Secretariatul general IRU estimează că electrificarea nu este potrivită vehiculelor utilitare grele, pentru care nu există nicio alternativă viabilă din punct de vedere economic la carburanții fosili. Într-adevăr, greutatea bateriilor utilizate pentru un camion de 40 tone ar face ca scopul vehiculului să nu mai fie acela de transport mărfuri, ci energia necesară pentru a-i permite să se miște.

Constructorii de vehicule ar trebui să se concentreze și mai mult asupra reducerii semnificative a mărimii și greutății motoarelor diesel, prin diminuarea greutății în gol, și creșterea presiunii de injecție, sporind numărul de viteze pentru o mai bună eficiență, și reducând rezistența aerodinamică și rezistența la rulare prin utilizarea energiei electrice produse de motor pentru a o porni/opri, conducând și frânând în anumite circumstanțe, în scopul îmbunătățirii consumului de carburant, și deci reducerea emisiilor de CO2 pentru vehiculele grele.




Tipareste   Recomanda   Sus    Ultima modificare: 29.01.2010 15:01:35


UNTRR
 
SmartMove