UNTRR

Home » Afiliere » Extracomunitar (TIR)

Afiliere extracomunitar (TIR)

Pentru admiterea la regimul TIR, dosarul solicitantului va conține:

  • Formulare tip UNTRR care trebuiesc completate, ștampilate și semnate de către administratorul societății
  • Actele constitutive ale societății (fotocopii după statutul și contractul de societate, acte adiționale însoțite de certificatele de înscriere de mențiuni aferente)- (câte două exemplare în copie)
  • Certificatul de înregistrare al societății la Camera de Comerț și Industrie (două exemplare în copie)
  • Certificatul de atestare fiscală, în original
  • Licența de transport (2 exemplare copie) sau dacă firma nu are mașini mai mari de 3.5 tone o declarație pe proprie răspundere a administratorului firmei, că în conformitate cu O.u.G 109/2005 nu trebuie să dețină licență de transport (un original + o copie)
  • Licență de transport sau, după caz, certificatul de transport în cont propriu - copie conformă (2 exemplare copie) pentru fiecare vehicul cu care se vor face transporturi internaționale de mărfuri) sau dacă firma nu deține mașini mai mari de 3,5 t copie după cartea de identitate a mașinii și talonul mașinii
  • Scrisoare de bonitate financiară eliberată de banca la care solicitantul are deschise conturi (originalul plus o copie)
  • Fotocopie după ultimul bilanț contabil vizat de Administrația Financiară
  • Atestatul persoanei desemnate să conducă permanent și efectiv activități de transport în copie.
    Cerere a societății comerciale către Autoritatea Națională Vamală prin care solicită accesul la regimul TIR
  • O declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal al societății comerciale, însoțită de dovadă experienței în domeniul transportului (ex.: situația operațiunilor de transport efectuate în anul precedent sau copiile scrisorilor de trăsură CMR aferente acestora, copiile comenzilor de transport, etc.) sau, dupa caz, dovada capacității de a efectua cu regularitate transporturi internaționale (ex: o estimare a operațiunilor de transport pentru anul viitor), în situația în care societatea deține numai vehicule a căror masa totală autorizată nu depășește 3,5 tone;

Documentele menționate mai sus se vor depune la sediul UNTRR București sau la Reprezentanțele UNTRR din țară, iar responsabilii din cadrul Compartimentului Admitere, Evidenta membri si Reprezentante UNTRR vor proceda la verificarea acestora. Administratorul societății va semna și ștampila câte două exemplare din Declarația de angajament a societății de transport pentru admiterea la regimul vamal TIR, Manualul titularului de Carnete Tir, Măsurile de prevenire împotriva acțiunilor crimei organizate de pus în aplicare de fiecare titular de carnete TIR.

În cazul constatării neîndeplinirii formalităților menționate la punctele anterioare, dosarul de aderare va fi restituit solicitantului (evitându-se astfel congestionarea evidențelor Compartimentului Admitere, Evidenta membri si Reprezentante UNTRR din București cu dosare cuprinzând documentații de aderare incomplete).

Dosarele titularilor admiși la regimul TIR la UNTRR București se centralizează la Compartimentul Admitere, Evidenta membri si Reprezentante UNTRR care transmite la Directia Regionala Vamala de care apartine titularul admis, un exemplar complet al fiecărui dosar în vederea vizării formularului “Autorizare folosire carnete TIR”.

După Autorizare, reprezentantul Titularului de Carnete TIR se va prezenta la Compartimentul Admitere, Evidenta membri si Reprezentante UNTRR din cadrul UNTRR București sau la Reprezentanțele UNTRR din țară, va semna de primire pentru ridicarea unui exemplar din "Declarația de Angajament", "Manualul Titularului de carnete TIR", un formular de "Autorizare pentru utilizarea Carnetelor TIR" (original). Cu această ocazie se va efectua și instructajul referitor la drepturile și obligațiile titularului de carnete TIR.

Datele de identificare ale noului membru sunt introduse in baza de date a UNTRR. Titularul trebuie sa-si confectioneze o stampila dreptunghiulara cu codul unic de membru UNTRR care i s-a atribuit (ex: ROU/050/xxxx), pe care trebuie sa o utilizeze pentru stampilarea fiecarui carnet TIR achizitionat, la biroul emitent.

Din acest moment, titularul se poate prezenta la orice reprezentanță UNTRR din țară, pentru ridicarea/predarea carnetelor TIR.

NOTA: Toate informațiile prealabile privind dobândirea calitătii de membru UNTRR precum și condițiile de admitere la regimul TIR se pot obține numai de la personalul abilitat din cadrul UNTRR București sau de la reprezentanțele UNTRR din țară.

Relații suplimentare în legătură cu dosarul de afiliere puteți obține contactând UNTRR la telefonul (021) 336 77 88, persoana de contact:

dna. Otilia Constantin, mobil: 0720.999.253 e-mail: otilia.constatin@untrr.ro

Se va achita o cotizație de membru în valoare de 60 RON/mașină/an, plătibilă fie la casieria reprezentantelor UNTRR, fie prin virament în conturile:

BRD RO51 BRDE 441S V681 0523 4410
RAIFFEISEN RO05 RZBR 0000 0600 1223 8696
TRANSILVANIA RO51 BTRL 0430 1205 8671 9700

 

Tipareste   Recomanda   Sus    Ultima modificare: 19.02.2010 02:02:19


UNTRR
 
SmartMove