[17.05.2012, Sursa: Capital]Armonia Brăila, pe urmele City Mall: A treia licitaţie şi nimeni nu vrea să dea 25 mil. euro pe el
Istoria se repetă în cazul mallului Armonia din Brăila, intrat în faliment în decembrie anul trecut şi aflat în proces de valorificare prin licitaţie publică cu strigare. Investitorii nu s-au înscris nici la a doua licitaţie organizată în 3 mai, iar astăzi va fi repetată procedura. Similar, City Mall a trecut prin cinci licitaţii eşuate până s-a decis vânzarea prin negociere directă. [..]
[17.05.2012, Sursa: Capital]Academia stă pe un munte de bani, cu mâna întinsă la stat
Deși e încă departe de nivelul de dinainte de naționalizare, cea mai importantă instituție culturală și științifică din România are o avere impresionantă. Administrarea acesteia ridică însă unele semne de întrebare. [..]
[17.05.2012, Sursa: Capital]Cum să faci afaceri fără bani cash
O companie turcească spune că deţine secretul ieşirii firmelor din crizele de cash-flow: barterul. Slavă Domnului, posibilităţi de schimburi de produse sau servicii ar fi destule, dar s-ar putea ascunde Diavolul în detalii? [..]
[17.05.2012, Sursa: Capital]Gata cu promisiunile mincinoase de pe ambalajele alimentelor
În șase luni, niciun consumator european nu va mai putea fi amăgit de proprietățile miraculoase scrise pe etichetele unora dintre alimente, Comisia Eurpeană a aprobat o listă cu menţiunile nutriţionale şi de sănătate care pot fi înscrise pe ambalajele produselor alimentare. [..]
[17.05.2012, Sursa: Capital]ALARMĂ: BCE a oprit operaţiunile monetare cu unele bănci din Grecia
Banca Centrală Europeană (BCE) a oprit operaţiunile monetare cu unele bănci din Grecia, care nu au fost recapitalizate, au declarat miercuri surse din instituţia financiară, anunţă Reuters, preluat de Mediafax. [..]
[17.05.2012, Sursa: Capital]Ce avere are viitorul reprezentant al României la FMI
Viitorul reprezentant al României la FMI, Şerban Matei, actualmente director al Direcţiei Operaţiuni de Piaţă în cadrul BNR, are în conturi circa 60.000 euro şi este proprietarul a trei apartamente, dintre care doar unul deţinut 100%, şi al unei case de vacanţă. Un punct forte în declaraţia sa de avere îl reprezintă salariul soţiei, angajată a Băncii Feroviare. [..]
[17.05.2012, Sursa: Capital]Google ne învaţă cum se fac banii pe internet
Invitat la RoNewMedia, eveniment care are loc în perioada 16-18 mai la Biblioteca Naţională a României, Steffen Erhardt - Display Expert EMEA (Google) - a vorbit despre campaniile publicitare pe internet şi despre produsele Google care eficientizează astfel de campanii. [..]
[17.05.2012, Sursa: Capital]Dispariția unui gigant telecom: Ce s-a întâmplat cu Motorola?
Compania americană Motorola, la un moment dat numărul unu mondial în producția de telefoane mobile, a intrat de o vreme într-un con de umbră și pare să fi dispărut și din preferințele utilizatorilor de smartphone-uri. [..]
[17.05.2012, Sursa: Capital]SURPRIZĂ Căşuneanu a finalizat lucrările la Autostrada Bucureşti-Ploieşti. Vezi ce “rege al asfaltului” mai are de lucru
Autostrada Bucureşti-Ploieşti urma să fie inaugurată în urmă cu două zile, ultimul termen anunţat de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, însă de la vorbe la fapte este drum lung. Cele mai întârziate lucrări se află pe tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti, acolo unde regii asfaltului s-au asociat în urmă cu şapte ani, acesta fiind primul mare proiect de construcţie de autostrăzi alocat firmelor româneşti. [..]
[17.05.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Andrei Marga – Marek Szczygiel
Şeful diplomaţiei române, Andrei Marga, a avut joi, 17 mai, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, Marek Szczygiel. [..]
[17.05.2012, Sursa: Capital]Criza din Grecia. Guvern interimar pentru pregătirea alegerilor
Începând de astăzi, Grecia are un guvern interimar, alcătuit din 16 miniştri, în special înalţi funcţionari şi profesori universitari, a cărui sarcină va fi pregătirea noilor alegeri de la 17 iunie, a anunţat premierul Panayotis Pikramenos, citat de AFP. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]SFÂRŞIT DE DRUM Televizoarele cu plasmă sunt pe cale de dispariție
Televizoarele cu plasmă sunt ocolite de tot mai mulţi oameni care vor să îşi înlocuiască vechile aparate, deşi acestea oferă o calitate a imaginii superioară chiar şi în comparaţie cu modelele de ultimă generaţie. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Bugetarii care au salarii de peste 2.000 de euro PE LUNĂ
În urmă cu doi ani, șeful statului a recomandat ca ministerele şi agenţiile să facă publice veniturile tuturor angajaţilor, prin afişarea pe site. Unele ministere au publicat cifrele doar o lună sau două, după care au încetat să mai facă acest lucru. Altele au publicat veniturile angajaților din ministere în mod constant. Cele mai multe, au început să le publice în 2012, după ce tot anul 2011 nu mai publicaseră nimic. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Nişte urangutani folosesc iPad
Un grup de urangutani de la grădina zoologică din Miami folosesc în prezent iPad de la Apple pentru a comunica cu îngrijitorii lor, transmite Associated Press. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]De ce se scumpesc poliţele de locuinţă
Companiile de asigurări ar putea fi obligate să scoată din buzunar zeci de milioane de euro pentru a respecta noile reglementări privind riscurile catastrofice. Ca efect direct, poliţele de locuinţă se vor scumpi în viitor . [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]De la ștampilă la codul de bare: e-sănătatea românească
În două săptămâni, medicii vor elibera primele rețete electronice, însă cât de pregătit este sistemul pentru o serie de transformări care promit să închidă cercul antifraudă din sănătate? [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Grecia își joacă ultima carte: Miza este menţinerea în zona euro
Menţinerea Greciei în zona euro va reprezenta "dilema" în "viitoarele alegeri", a afirmat marţi seară actualul ministru elen de finanţe, Philippos Sahinidis, în cursul unei emisiuni a postului particular de televiziune Mega. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]VIDEO: Cum arată televizorul de la IKEA
În urmă cu o lună, oficialii IKEA anunţau că vor intra pe piaţa electronicelor de consum. Spotul TV apărut recent pe Youtube prezintă primul produs dezvoltat de IKEA în parteneriat cu compania chineză TCL Multimedia: Uppleva.
[..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]SURPRIZĂ: Obama este client de private banking al JP Morgan
Președintele Barack Obama are între 500.000 dolari și 1 milion dolari într-un cont de private banking administrat de JP Morgan Chase, potrivit raportărilor financiare publicate marți de Casa Albă. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Primii kilometri de autostradă pe care vom putea circula din luna iunie- VIDEO
Deşi termenul iniţial nu a fost respectat, iar circulaţia a fost deschisă doar pe o bandă pe sens, încă din decembrie 2011, peste două săptămâni autorităţile promit că vom putea circula pe varianta ocolitoare a municipiului Arad la standard de autostradă. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]DEZASTRUL ELEN: Grecii au început să îşi retragă depozitele din bănci
Deponenţii greci au retras recent 700 mil. euro din băncile locale ale ţării, a spus preşedintele Karolos Papoulias, însă perioada exactă a transferurilor nu a fost făcută clară. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Le Manoir: Piața de lux din România va crește în următoare perioadă
Piața de lux din România va crește în următoare perioadă, sunt de părere reprezentanții Le Manoir, care au inaugurat marți seară un nou magazin Comtesse du Barry, în București, într-o zonă exclusivistă din cartierul Primăverii. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Investiţiile străine directe, în scădere uşoară
Investiţiile străine directe s-au cifrat în primul trimestru 425 milioane euro, în uşoară scădere faţă de valoarea înregistrată în primele trei luni ale anului trecut, conform datelor publicate de BNR. În trimestrul I din 2011 valoarea totală a ISD-urilor au fost de circa 444 milioane euro. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Cum se vor numi staţiile de metrou spre aeroportul Otopeni. Vezi harta Metrorex
Proiectul mult-aşteptat de români începe să prindă contur. Lucrările la magistrala de metrou M6, care va lega Capitala de aeroportul Otopeni, urmează să fie licitate în toamna acestui an. Proiectul, în valoare de aproape un miliard de euro, prevede construcţia magistralei cu o lungime de 14 kilometri. Linia de metrou va avea 12 staţii. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]O fabrică din România produce lavoare cu perle şi pietre semipreţioase pentru bogaţii Europei
Compania româno-daneză Kuma România, concentrată pe producţia de lavoare, blaturi şi mobilier pentru băi şi bucătării, produce zilnic la fabrica din Băneşti, Prahova, 80 de lavoare ce folosesc materiale exclusiviste precum marmura, granitul, pietre semipreţioase şi perle. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Pierderea JP Morgan atrage ancheta FBI. Cine va intra la închisoare?
FBI (Federal Bureau of Investigation – Biroul Federal de Investigații) a deschis anchetă privind pierderile de mai multe miliarde de dolari din tranzacționare de la JP Morgan Chase, intensificând astfel presiunea asupra băncii după ce agenția americană a spus că urmărește tranzacțiile cu risc ridicat despre care primii reglementatori au atras atenția luna trecută, transmite Reuters. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]General Motors pune Facebook în dificultate, cu două zile înainte de listare
Producătorul auto General Motors (GM) a decis să îşi retragă campaniile de publicitate de pe Facebook, motivându-şi decizia prin faptul că reclamele plătite au un efect minor asupra consumatorilor, scrie Wall Street Journal, citând „surse familiare cu situaţia“. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Treichl, şeful Erste: “BCR se va redresa foarte curând”
Directorul general al Erste Group Bank, Andreas Treichl, i-a asigurat pe acţionari că Banca Comercială Română (BCR), cel mai costisitor pariu al băncii pe creşterea din Europa de Est, se va redresa “foarte curând”, transmite Bloomberg. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]TOP: Pe ce companii pariază unul dintre cei mai influenţi oameni din lume
Ca director executiv şi acţionar principal al Barkshire Hathaway, Warren Buffett, cel mai faimos investitor din lume, şi-a dezvoltat o reputaţie din achiziţionarea unor pachete mari de acţiuni la companii în care el crede. [..]
[16.05.2012, Sursa: Transporter.ro]Jaguar Land Rover amelioreaza declinul vanzarilor TATA
Cererea foarte mare pentru modelele produse de consotiul Jaguar Land Rover a facut ca balanta sa incline favorabil pentru Tata Motors, care detine majoritatea actiunilor din acest joint-venture. [..]
[16.05.2012, Sursa: Transporter.ro]Inmatricularile din Romania au scazut cu aproape 14% in luna aprilie
Romania a inregistrat o scadere de -13.8% in luna aprilie cand s-au inmatriculat aproximativ 5000 de vehicule noi. Per total in acest an, piata din tara noastra a cunoscut o crestere de 24.5% si este in continuare tara cu cea mai accentuata crestere din Uniunea Europeana. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Lukoil tocmai a ieftinit benzina şi motorina cu până la patru bani/litru
După ce ieri OMV Petrom, cea mai mare companie de pe piaţa românească, a redus preţurile carburanţilor, astăzi a venit rândul Lukoil România. Compania a redus preţurile atât la benzină, cât şi la motorină. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Directorii de la AM Programul pentru Pescuit, demiși
”Am cerut azi demiterea întregii conduceri a Autorităţii de management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit şi aici mă refer la directorul general şi directorul general adjunct, din cauza deficienţelor constatate în gestionarea fondurilor europene mai ales că România riscă să piardă din 13 iulie fondurile pentru pescuit'', a declarat, astăzi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Directorii ”numiți politic” în cadrul companiilor de stat din energie, înlocuiți
Directorii companiilor de stat din energie, care au fost ”numiți politic”, vor fi înlocuiți cu manageri noi, pe criterii de performanță, a declarat ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, la reuniunea consilierilor economici din reţeaua de reprezentare externă.
[..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Facebook va crește mărimea IPO-ului cu 25%, până la 16 miliarde dolari
Facebook, cea mai mare rețea de socializare din lume, va crește cu 25% mărimea ofertei publice inițiale (IPO – Initial Public Offer), potrivit unei surse citate de Reuters, și ar putea strânge din piață 16 miliarde dolari pe fondul cererii uriașe din partea investitorilor. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Florin Georgescu despre situaţia din Grecia: “Nu cred că va trebuie să folosim banca-punte”
Ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, a declarat astăzi că, în ciuda situaţiei din Grecia, sistemul bancar este solid şi bine capitalizat şi că nu crede că autorităţile vor fi nevoite să folosească banca-punte, instrument introdus recent de BNR pentru cazurile băncilor în dificultate. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Profilul fraudatorului pe Internet: tânăr şi inteligent
Persoanele implicate în fraude pe Internet sau în spălare de bani sunt în marea lor majoritate foarte inteligente şi tinere, a arătat preşedintele Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Adrian Cucu. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Vizită secretă a şeful serviciilor de contrainformaţii din Israel în SUA
Şeful serviciilor de contrainformaţii militare din Israel, generalul Aviv Kochavi, a efectuat recent o vizită secretă la Washington şi la sediul Naţiunilor Unite din New York, unde a discutat despre controversatul program nuclear iranian, despre criza din Siria şi despre continua ascensiune a mişcării şiite libaneze Hezbollah în Liban, au indicat surse oficiale israeliene, citate miercuri de Haaretz. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Pentagonul blochează la sol avioanele F22. Află de ce
Secretarul american al apărării Leon Panetta a cerut armatei aerului SUA limitarea zborurilor avioanelor de vânătoare stealth F22 pe fondul preocupărilor legate de siguranţa de zbor a acestora, a indicat marţi Pentagonul. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Warren Buffett a cumpărat 10 milioane de acţiuni la General Motors
Miliardarul american Warren Buffett a achiziţionat prin holdingul său Berkshire Hathaway încă 10 milioane de acţiuni, în valoare de aproximativ 214 milioane de dolari, la producătorul auto american General Motors în primul trimestru din 2012. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Lenovo a inaugurat primul magazin din România
Lenovo a deschis astăzi în capitala României primul magazin dedicat în exclusivitate produselor proprii: Lenovo Exclusive Store. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Compania britanică Virgin Atlantic permite convorbirile telefonice în timpul zborului
Compania transatlantică Virgin Atlantic a anunţat marţi că va permite pasagerilor să efectueze apeluri telefonice în timpul zborului, devenind astfel prima companie aeriană din Marea Britanie care va oferi acest serviciu, scrie The Independent. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Producătorii de medicamente cer suspendarea taxei clawback
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) avertizează că impunerea taxei clawback aferente trimestrului I al anului 2012 va duce la dispariţia totală de pe piaţă a unor medicamente şi la insolvenţa companiilor producătoare de medicamente generice, majoritatea acestora având importante unităţi de producţie în România. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Leul se DEPRECIAZĂ până la un nou MINIM ISTORIC. Un euro ajunge 4,4463 lei
Tensiunile din Grecia au continuat să dinamiteze bursele şi pieţele valutare, astfel că leul a suferit azi a şasea depreciere consecutivă la referinţa BNR, până la un nou minim istoric, de 4,4463 lei/euro, şi asta graţie intervenţiilor BNR, spun dealerii. În regiune, forintul se deprecia consistent, în vreme ce zlotul polonez recupera uşor teren în faţa euro. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]IMM-urile românești trebuie să acceseze fondurilepentru eco-inovare
”România trebuie să realizeze o acțiune concertată pentru promovarea schemelor de finanțare europene dar și pentru susținerea și promovarea la nivel național a unor instrumente financiare de încurajare a IMM-urilor care derulează activități „verzi”. Stimularea inovației și orientarea către ecologie și produse prietenoase pentru mediu vor permite apariția unor noi tehnologii și, prin urmare, o dezvoltare a pieței alături de reducerea poluării și utilizarea eficientă a resurselor naturale” a declarat Theodor Stolojan, europarlamentar, membru al grupului PPE. [..]
[16.05.2012, Sursa: MAE.ro]Ministrul de externe la Reuniunea consilierilor economici ai MECMA
Ministrul afacerilor externe, Andrei Marga, a participat miercuri, 16 mai, la cea de-a VII-a Reuniune a consilierilor economici din reţeaua de reprezentare externă a MECMA. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Ponta dispune controale la Poștă și ADS
Premierul Victor Ponta a dispus efectuarea unor verificări la Compania Națională Poșta Română și la Agenția Domeniilor Statului. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Poșta Română, în pericol de a fi declarată în insolvență
Compania Națională Poșta Română ar putea intra în insolvență din cauza datoriilor pe care le are către Consiliul Concurenței și ANAF, a anunțat premierul Victor Ponta. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Vasilescu, BNR: Leul nu este victima unui atac speculativ, ci presat de sentimentul extern
Leul nu se află sub un atac speculativ, cotaţia sa fiind influenţată de factori exclusiv externi, între care prudenţa maximă a investitorilor, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR). [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Comisia Europeană a făcut ”bilanțul de sănătate” al spațiului Schengen
În prezent, peste 400 de milioane de europeni beneficiază de posibilitatea de a călători fără pașaport în spațiul Schengen. În condițiile în care cetățenii europeni efectuează peste 1,25 de miliarde de călătorii anual, sunt necesare măsuri de vigilență pentru a apăra dreptul la liberă circulație al acestora. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]BCR a ajuns la cota de un miliard de euro credite prin Prima Casă
Banca Comercială Romană (BCR) a anunţat azi oficial depăşirea pragului de 1 miliard Euro volum al creditelor acordate în cadrul Programului Prima Casă, banca sprijinind astfel peste 25.000 de tinere familii din România să îşi achiziţioneze prima lor locuinţă. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Guvernul a adoptat OUG de returnare a CASS şi majorare a salariilor
Guvernul a adoptat ordonanţele de urgenţă privind majorarea salariilor bugetarilor şi returnarea contribuţiilor la asigurările sociale percepute eronat de la pensionari, a declarat premierul Victor Ponta după şedinţa de miercuri a Executivului. [..]
[16.05.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Bogdan Aurescu – Marie-Pierre Poirier
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a avut miercuri, 16 mai, o întrevedere cu directorul regional al UNICEF pentru Europa Centrală şi de Est şi CSI, doamna Marie-Pierre Poirier. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Apple pregăteşte un iPhone cu un ecran mai mare
Apple, cea mai valoroasă companie din lume, intenţionează să echipeze viitoarea generaţie iPhone cu un ecran mai mare, plasând în acest sens mai multe comenzi furnizorilor de ecrane din Coreea de sud şi Japonia. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Victor Ponta: România nu poate să ratifice acordul ACTA
România nu poate să ratifice un acord aşa cum este ACTA în momentul de faţă, a declarat premierul Victor Ponta în cadrul discursului susţinut la RoNewmedia, transmite Agerpres. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]AMD a lansat a doua generaţie pe procesoare APU A-Series
AMD a anunţat lansarea celei de-a doua generaţii de APU-uri, pentru notebookuri mainstream şi ultra-subţiri, desktop-uri tradiţionale sau All-in-One, home theatre şi sisteme integrate. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Tănăsescu nu va mai fi reprezentantul României la FMI
Directorul Direcţiei operaţiuni de piaţă din Banca Naţională a României, Şerban Matei, va fi numit reprezentant al României la Fondul Monetar Internaţional, în locul lui Mihai Tănăsescu, care va prelua poziţia de vicepreşedinte al Băncii Europene pentru Investiţii. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Consilierul guvernatorului BNR: Cei cu credite în valută, la mila Domnului
Românii care au ales să se împrumute în valută, şi nu în moneda în care câştigă, aşa cum a recomandat BNR, au ca singură soluţie aprecierea leului din mila Domnului, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Şeful vămilor, eliberat din funcţie
Premierul Victor Ponta l-a eliberat din funcţie pe vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Viorel Comăniţă, şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, a informat miercuri Guvernul. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]STUDIU: De ce cumpărăm smartphone-uri
Conform unui studiu realizat de Ericsson ConsumerLab, pe lângă dorinţa de a avea acces mai bun sau mai rapid la Internet, principalul argument pentru achiziţia unui smartphone este acela că utilizatorii pot alege apoi dintr-o suită largă de aplicaţii mobile. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Germania s-a angajat să susţină financiar Afganistanul
Germania s-a angajat miercuri să coopereze strâns cu Afganistanul după retragerea trupelor sale prevăzută pentru 2014, prin finanţarea pregătirii forţelor de securitate afgane cu 150 de milioane de euro pe an. [..]
[16.05.2012, Sursa: Capital]Samsung a lansat GALAXY S III în România
Samsung Electronics România anunță lansarea pe piața locală a celui mai recent smartphone din familia GALAXY: Samsung GALAXY S III. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Cursul de schimb nu scade sub 4,4 lei/euro până după alegeri
Nici apreciere spre 4,3 lei, nici depreciere de 4,5 lei pentru un euro. Acestea sunt previziunile pentru 2012 ale analiștilor financiari chestionați de revista Capital. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Românii care muncesc în Germania, cu 20% mai mulți
Criza a determinat tot mai mulți români să se reorienteze atunci când își caută de lucru în străinătate. Germania a devenit, anul trecut, țara spre care s-au îndreptat o mare parte a acestora. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]The Economist: Greul abia acum începe
După ce și-a încheiat discursul victoriei în zona sa natală, Corrèze, François Hollande a revenit, cândva după miezul nopții, în Paris, pentru a se adresa mulțimii fericite, adunate simbolic în Piața Bastiliei - locul în care a izbucnit Revoluția din 1789 și în care, în 1981, își sărbătoarea victoria și François Mitterrand, singurul președinte socialist din epoca modernă, până acum. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Ce TREBUIE să știi despre AUTOSTRADA pe care NU o inaugurăm azi
Ne-am fi bucurat ca astăzi să vă anunțăm că avem o nouă autostradă, dar mai trebuie, conform ultimelor informații, să așteptăm încă două săptămâni. Până atunci, facem o scurtă trecere în revistă a celor mai importante lucruri pe care trebuie să le avem în vedere atunci când vorbim despre Autostrada București - Ploiești. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Anonymous: "Avem acces la toate bazele de date guvernamentale"
Hackerii de la Anonymous nu au mai fost în atenţia publicului după ce unul dintre liderii reţelei, Hector Xavier Monsegur cunoscut drept "Sabu", i-a trădat. Acum, un alt lider face o declaraţie şocantă. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Care este talentul ascuns şi în valoare de miliarde de dolari al lui Mark Zuckerberg
Mark Zuckerberg a împlinit ieri 28 de ani. Pe lângă faptul că CEO-ul Facebook a avut o idee ce a schimbat definitiv lumea şi modul în care oamenii interacţionează, Zuckerberg este şi un bun manager, care se pricepe să lucreze cu oamenii. De ce? [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Astăzi vom afla dacă România este în recesiune. Sondaj Capital: 4 din 5 economişti văd o scădere economică
Institutul Naţional de Statistică (INS) va anunţa astăzi, 15 mai, estimările “semnal” al produsului intern brut din primul trimestru al acestui an. În ultimul trimestru al anului trecut economia a înregistrat o scădere de 0,2% faţă de trimestrul anterior, iar un rezultat negativ în primele trei luni din 2012 ar însemna o întoarcere a ţării în “recesiune statistică”, aşa cum previziona în urmă cu două luni Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]România a reintrat în RECESIUNE. PIB-ul a scăzut cu 0,1% în primul trimestru
România a reintrat în recesiune la începutul acestui an, economia locală scăzând în primul trimestru cu 0,1% faţă de PIB-ul din cele trei luni anterioare. În ultimele trei luni din 2011 PIB-ul înregistrase de asemenea scădere trimestrială, de 0,2%. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]CHINA ar putea declara RĂZBOI acestei țări!
China şi Filipine sunt în conflict de săptămâni, în ce priveşte insulele Scarborough din Marea Chinei de Sud. Este vorba despre drepturile de pescuit şi despre petrol. "China este pregătită de luptă", scrie presa germană citată de Rador. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Moody's a retrogradat 26 de bănci italiene
Agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a anunţat luni că a coborât, cu una până la patru trepte, ratingurile a 26 de bănci italiene, acţiunea afectând inclusiv primele două mari bănci din pensinsulă UniCredit şi Intesa Sanpaolo, informează AFP. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]BENZINA s-a ieftinit! VEZI cu cât
Petrom a decis în această dimineață să ieftinească sensibil prețul benzinei și al motorinei, după scumpirea din 3 mai. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Impact se concentrează pe vânzarea de terenuri, după rezultatele slabe la vânzările de case
Compania Impact Developer & Contractor, dezvoltatorul ansamblului rezidenţial Greenfield din Băneasa, a anunţat că în primul trimestru al acestui an a încheiat contracte de vânzare de imobile şi terenuri şi de închiriere în valoare de 5,2 mil. lei (1,2 mil. euro). [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Adrian Vasilescu: În ţara asta, prea puţini oameni muncesc
Consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României, Adrian Vasilescu, a declarat, marţi, că actuala situaţie de recesiune în economie este efectul faptului că în România se munceşte puţin. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Zona euro are "intenţia fermă" de a păstra Grecia în interiorul ei
Ţările membre ale zonei euro au 'intenţia fermă de a păstra Grecia' în uniunea monetară, a asigurat luni preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, la sfârşitul unei reuniuni a miniştrilor de finanţe ai celor 17 la Bruxelles. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Scutul antirachetă, un exemplu de "smart defence"
Criza economică şi dorinţa Alianţei Nord-Atlantice de a-şi eficientiza operaţiunile au stimulat conceptul de "smart defence", care va fi promovat inclusiv la Summitul de la Chicago, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, într-un interviu publicat astăzi de Kommersant şi citat de Agerpres. [..]
[15.05.2012, Sursa: Transporter.ro]Toyota a deschis un 4x4 Track in Bucuresti
Toyota Bucuresti Nord a deschis primul circuit de off-road din Bucuresti cu scopul de a evidentia capacitatile de adevarate vehicule de teren ale modelelor Hilux si Land Cruiser. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Emisiile de gaze cu efect de seră, în scădere
Emisiile de gaze cu efect de seră ale instalațiilor care participă la schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) au scăzut cu peste 2 % anul trecut, potrivit informațiilor furnizate de registrele statelor membre. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]RECORD: Cursul a explodat din nou
Leul a atins astăzi un nou minim istoric, de 4,4411 lei/euro, cursul oficial fiind în creştere cu 0,38 bani faţă de minimul istoric atins ieri.
[..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Recordul NEPI nu a reuşit să oprească scăderea cu 50% a volumului tranzacţiilor imobiliare din T1
Nici tranzacţia record a sud-africanilor de la New Europe Property Investments (NEPI), care a încheiat cel mai mare „deal“ din afara Bucureştiului prin achiziţia proiectului de birouri City Business Center din Timişoara, nu a reuşit să ridice volumul investiţiilor imobiliare aferente primului trimestru din an, care a înregistrat o scădere de 50% faţă de intervalul corespunzător al anului anterior. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]UE a evitat recesiunea
Atât zona euro cât şi Uniunea Europeană în ansamblu au evitat intrarea în recesiune, în ambele cazuri Produsul Intern Brut a înregistrat, în primul trimestru al acestui an comparativ cu trimestrul precedent, o creştere economică zero, după o scădere de 0,3% în ultimele trei luni ale anului trecut, conform unei estimări preliminare publicată marţi de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).
[..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Japonia: 93,6% din proaspeţii absolvenţi de universitate au locuri de muncă
În jur de 93,6% din studenţii japonezi care şi-au terminat cursurile universitare în luna martie au un loc de muncă asigurat, pentru prima dată în ultimii patru ani într-o ţară în care oricum anual peste 90% din proaspeţii absolvenţi de facultăţi se angajează, a anunţat marţi Ministerul Educaţiei nipon, citat de AFP. [..]
[15.05.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Andrei Marga – Iurie Reniţă
Şeful diplomaţiei române, Andrei Marga, a avut marţi, 15 mai, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Iurie Reniţă. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Ministrul sănătăţii: unele spitale desfiinţate pe nedrept ar putea fi reînfiinţate
Noul ministru al sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că nu doreşte desfiinţarea sistemului de asigurări, ci reorganizarea acestuia. Totodată, ministrul va face o analiză în cazul spitalelor desfiinţate, pentru a vedea în ce măsură a fost justificată măsura, în condiţiile în care doar 20 dintre cele 67 de spitale desfiinţate au fost transformate în cămine pentru bătrâni. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Oficial DNA ”Investitori, încetați să vă mai plângeți și sesizați-ne”
Procurorul-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Carmen Gâlcă, a cerut investitorilor din România să sesizeze autorităţile în cazurile de corupţie. Într-un interviu acordat cotidianului austriac Wirtschaftsblatt, citat de Agerpres, Carmen Gâlcă a dorit să sublinieze că, deşi investitorii străini se plâng de ce cele mai multe ori de corupţie, nu fac nici un pas mai departe şi nu se adresează organelor competente. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]O ieşire a Greciei din zona euro ar costa Franţa 50 miliarde de euro
Ministrul francez al economiei şi finanţelor, François Baroin, a estimat luni că o eventuală ieşire a Greciei din zona euro ar costa Franţa 50 miliarde de euro, informează AFP. [..]
[15.05.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Andrei Marga – Johannes Hendrik Mattheus van Bonzel
Ministrul afacerilor externe, Andrei Marga, a avut marţi, 15 mai, o întrevedere cu ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, Johannes Hendrik Mattheus van Bonzel. [..]
[15.05.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Bogdan Aurescu – Frank Rose
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a avut marţi, 15 mai, o întrevedere cuFrank Rose,adjunct al asistentului secretarului de stat pentru spaţiu şi politică de apărare. [..]
[15.05.2012, Sursa: Transporter.ro]Citaro intalneste standardul Euro VI de emisii
Daimler Buses a scos din fabrica prima serie de autobuze eco-friendly Citaro, in anticiparea implementarii standardelor de emisie Euro VI. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Noul parc industrial de lângă Cluj va însemna 3.000 de locuri de muncă
Compania spaniolă Graells&LLonch a inaugurat marți şantierul construcţiei celui de-al doilea mare parc industrial din România, care va însemna 3.000 de noi locuri de muncă, în următorii ani.
[..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Infractorii cibernetici îşi concentrează atacurile pe Apple Mac OS X
Kaspersky Lab a publicat raportul incidentelor informatice ale lunii aprilie, cel mai important eveniment fiind marcat de apariţia botnet-ului Flashfake, o reţea formată din 700.000 de computere-zombie cu sistem de operare Mac OS X. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]ILEGAL Vezi aici câţi români recunosc că folosesc software piratat
Rata pirateriei software în România a fost de 63% în 2011, reprezentând software piratat în valoare de 207 milioane dolari, conform unui studiul global de Business Software Alliance (BSA). [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Bucureştiul, pe locul doi în topul celor mai poluate capitale din Europa
Bucureştiul se clasează pe poziţia a doua în topul celor mai poluate capitale din Europa, fiind depăşit doar de Sofia, relevă un studiu realizat de Centrul pentru Politici Durabile ECOPOLIS şi preluat de Agerpres. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Companiile româneşti vor fi obligate să raporteze impactul social şi de mediu al activităţii lor, începând din 2013
Marile companii româneşti vor fi obligate, începând de anul viitor, să publice rapoarte privind impactul activităţii lor asupra mediului şi societăţii, ca urmare a transpunerii în legislaţia naţională a unei directive europene, a declarat Dragoş Dehelean, director general executiv al portalului ResponsabilitateSociala.ro, organizatorul conferinţelor "European CSR Lessons". [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Proiect de eficientizare energetică la Vulcan
Companiile Vulcan și Vinci Facilities România au inițiat un proiect de utilizare eficientă a resurselor energetice pe platforma industrială Vulcan, care urmărește scăderea costurilor utilităților cu 20 – 25%.
[..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Raport demografic SUMBRU: Prosperitatea Europei, ameninţată demografic pe termen lung
EUObserver are în vedere un nou raport, care urmează să fie adoptat astăzi la reuniunea miniştrilor de finanţe din Uniunea Europeană (ECOFIN) şi care priveşte dincolo de ramificaţiile unei posibile ieşiri a Greciei din zona euro, relevând o ameninţare pe termen lung pentru prosperitatea continentului: cea demografică, relatează publicaţia Foreign Policy, citată de Agerpres. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Aproape 2.000 de turiști printr-un program special pentru Tenerife
Aproape 2.000 turiști și-au manifestat interesul pentru a-și petrece concediul de anul acesta în Tenerife. Ca urmare a cererii, Happy Tour Group a demarat programul, ”Tenerife, mi amor”. Deși prețurile sunt extrem de atractive, tot pe cont propriu, românii sunt dispuși să plătească mai mult. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]APIA: Fermierii pot solicita subvenţiile pentru bovine
În perioada 15 mai - 30 iunie 2012, potenţialii beneficiari ai subvenţiilor din cadrul “Plăţilor naţionale directe complementare – sector zootehnic, specia bovine” pot depune cererea de plată aferentă anului 2012 la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Grecii se întorc, din păcate, la urne, anunţă Venizelos
Liderul Mişcării Socialiste Panelene (PASOK), Evangelos Venizelos, a anunţat că Grecia va trebui, ''din păcate'', să se întoarcă la alegeri legislative, în principiu într-o lună, din cauza lipsei unui acord de formare a unui guvern de coaliţie după scrutinul din 6 mai, relatează AFP.
[..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Taxa auto impulsionează importurile de maşini second hand
Numărul de mașini second hand înmatriculate pentru prima dată în România a crescut cu 32% în primele patru luni ale anului în curs ajungând la 46.620 de unități, de la 35.400 de unități înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut, conform auto.ro. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Sistemul de pensii private a spart pragul de 8 miliarde lei
Averea cumulată a fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III) a depăşit pragul de 8 miliarde lei (1,82 miliarde euro) în luna aprilie, crescând cu 3,22% faţă de luna martie şi cu 47,22% faţă de acum un an. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Daniel Constantin: Evaziunea fiscală în sectorul agricol atinge 2,5 miliarde de euro
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat în cadrul conferinţei de presă susţinută ieri, la Bruxelles, că, din datele preliminare de care dispune, reiese că, în România, evaziunea fiscală în sectorul agricol însumează în prezent aproximativ 2,5 miliarde de euro.
[..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Maşinile Porsche au căutare
Porsche, producătorul de maşini sport, a livrat 43.141 de automobile în primele patru luni ale anului, cu 12,6% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. [..]
[15.05.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Andrei Marga – Alteţa Sa Prinţul Khalid Bin Saud Khalid Al Saud
Ministrul afacerilor externe, Andrei Marga, a avut marţi, 15 mai, o întrevedere cu adjunctul ministrului afacerilor externe din Arabia Saudită, Alteţa Sa Prinţul Khalid Bin Saud Bin Khalid Al Saud. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Electrocasnice inteligente controlate de pe telefonul mobil, tabletă sau PC
Whirlpool Corporation, cel mai mare producător de electrocasnice mari, a prezentat în cadrul EuroCucina, cel mai mare târg de profil din Europa, electrocasnice care pot fi controlate de pe orice tip de terminal, fie smartphone, tabletă sau computer personal, eliminând astfel necesitatea unor ecrane suplimentare. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]BNR a lansat în dezbatere publică noile norme de raportare în sistem IFRS
Banca Naţională a României (BNR) a lansat azi în dezbatere publică proiectul de modificare şi completare a normelor metodologice (cuprinse în Ordinul 1/2011) privind întocmirea situaţiilor financiare conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), solicitate instituţiilor de credit în scopuri de supraveghere prudenţială. Termenul-limită pentru transmiterea comentariilor este 21 mai. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Economia Greciei s-a contractat cu 6,2% în primul trimestru
Economia Greciei s-a contractat în primele trei luni din 2012, acesta fiind cel de-al 13-lea declin din ultimele 14 trimestre. Ţara este afectată de incertitudine politică persistentă, în condiţiile în care formarea unui guvern de coaliţie întâmpină dificultăţi, la o săptămână după alegerile legislative, scrie Bloomberg. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Reducerea CASS şi creşterea salariului minim, în programul de guvernare începând cu 2013
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, marţi, la Palatul Parlamentului, că reducerea contribuţiei de asigurări sociale cu 5% se va face la pachet cu creşterea salariului minim, dar acestea sunt măsuri cuprinse în programul de guvernare al USL începând cu anul 2013, după câştigarea alegerilor. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Jean-Marc Ayrault va forma viitorul guvern francez
Noul preşedinte francez, François Hollande, l-a numit marţi pe liderul grupului deputaţilor socialişti Jean-Marc Ayrault (62 de ani) în funcţia de prim-ministru, a anunţat secretarul general de la Palatul Elysee, Pierre-Rene Lemas. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, a demisionat
Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, şi-a prezentat demisia, a anunţat, marţi, premierul Victor Ponta. Mang demisionează având în vedere acuzaţiile de plagiat, a precizat primul-ministru. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Recesiunea a lovit statele din Estul Europei
Economia Cehiei s-a contractat pentru al treilea trimestru consecutiv, iar România a reintrat în recesiune în perioada ianuarie-martie 2012 deoarece criza din zona euro şi măsurile de austeritate adoptate de guverne au afectat cererea internă şi au redus exporturile în Europa Centrală şi de Est. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Avionul preşedintelui Franţei a fost lovit de fulger
Avionul preşedintelui Franţei, Francois Hollande, a fost lovit de fulger, în drumul spre Berlin, piloţii fiind nevoiţi să se întoarcă pe aeroportul din Paris. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Specialiştii IT şi cei din domeniul bancar, cel mai bine plătiţi angajaţi români
Companiile din domeniile IT, bancar sau farmaceutic oferă în prezent cele mai mari salarii pentru angajaţii lor, dar există totuşi diferenţe foarte mari între o poziţie de nivel mediu şi o poziţie de top management, reiese dintr-un studiu condus de compania de recrutare Trenkwalder. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Revoluţie în sănătate: Nicolăescu spune că vor fi desfiinţate asigurările sociale de sănătate
Preşedintele Comisiei de sănătate a PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat marţi că liberalii vor să desfiinţeze complet asigurările sociale de sănătate, acestea urmând a fi înlocuite cu o taxă de solidaritate şi cu asigurări private complementare, transmite Agerpres. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]S&P a revizuit în scădere, de la stabilă la negativă, perspectiva atribuită France Telecom
Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a revizuit în scădere, de la stabilă la negativă, perspectiva atribuită companiei franceze de telecomunicaţii France Telecom S.A. şi a confirmat ratingurile de credite pe termen lung şi scurt la 'A-/A-2', informează un comunicat de presă. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Abia peste 10 zile vom afla când se deschide Autostrada Bucureşti-Ploieşti
Autostrada Bucureşti-Ploieşti, care ar fi trebuit să fie inaugurată pe 15 mai, conform programărilor, nu a mai fost dată în folosinţă deoarece stadiul lucrărilor nu a permis acest lucru, iar actuala conducere a ministerului a format o comisie de audit pentru verificarea modului în care a fost derulat acest proiect, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Horaţiu Buzatu, consilier al ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi. [..]
[15.05.2012, Sursa: Capital]Reducere de 20% la toate biletele Wizz Air
La opt ani de existență pe piață, Wizz Air marchează momentul cu o reducere de 20% a tarifelor pentru bilete de avion pe toate destinațiile operatorului low cost. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Fostul CEO al Yahoo a spus că are cancer
Fostul director general executiv (CEO) al Yahoo Scott Thompson, care a demisionat în weekend din cauza criticilor cu privire la umflarea CV-ului său, a spus colegilor ca a fost diagnosticat cu cancer la tiroidă, potrivit Wall Street Journal (WSJ). [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Colaborare Samsung - SAP România
Pe fondul parteneriatului internaţional dintre SAP AG, liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business, şi Samsung, cel mai mare producător de telefoane din lume, încheiat la Barcelona în cadrul Mobile World Congres 2012, subsidiarele din România ale celor două companii îşi unesc eforturile în promovarea aplicaţiilor mobile de business şi pe plan local. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Diablo III a ajuns la PC Garage
Diablo III, unul dintre cele mai aşteptate jocuri video ale acestui an, va fi disponibil pentru jucătorii din România începând cu această seară, anunţă cei de la PC Garage printr-un post de pe blogul oficial. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Reducerea TVA la pâine, posibilă din trimestrul trei
Reducerea TVA la pâine şi produse din panificaţie ar putea fi introdusă din trimestrul al treilea al acestui an pentru o perioadă de cel puţin şase luni, potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Cyprus Popular Bank solicită ajutorul statului
Cyprus Popular Bank, a doua mare bancă cipriotă, a anunţat luni că negociază cu Ministerul de Finanţe şi Banca Centrală a Ciprului o posibilă recapitalizare, deoarece are nevoie de 1,35 miliarde de euro pentru a îndeplini cerinţele UE privind capitalul. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]AVERTISMENT Taxele de drum nu trebuie să fie discriminatorii pentru șoferii din străinătate!
Comisia Europeană a publicat astăzi orientări care avertizează că, potrivit legislației din UE, taxele de drum trebuie să nu fie discriminatorii pentru șoferii din străinătate. Orientările sunt menite să vină în ajutor statelor membre care analizează posibilitatea introducerii unor sisteme tarifare noi pentru autoturismele private.
[..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Vodafone: Samsung Galaxy S III, disponibil la pre-comandă
Utilizatorii Vodafone România vor putea pre-comanda online, în perioada 18-29 mai, prin call center, în magazine proprii sau ale partenerilor, noul smartphone Samsung Galaxy S III. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]7.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primele patru luni
Un număr de 7.000 de firme şi-au suspendat activitatea în primele patru luni din acest an, cu 17,89% mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului precedent când au fost consemnate 8.525 de suspendări de activitate, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]AFI Europe a închiriat primul spaţiu din AFI Business Park şi mai are în negocieri 10.000 mp
AFI Europe Romania, proprietarul mallului din Cotroceni, a anunţat semnarea unui contract de preînchiriere pe o durată de şapte ani cu Microchip Technology, una dintre companiile americane de top din industria IT, pentru un spaţiu de 2.500 metri pătraţi din prima clădire de birouri programată în cadrul AFI Business Park Cotroceni. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Omnia M, un Windows Phone marca Samsung
Samsung, cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, a lansat Omnia M, un smartphone prevăzut cu Windows Phone. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]STUDIU: Multe proiecte rezidenţiale au rămas în fază de proiect şi s-au dovedit a nu fi economic fezabile
Multe dintre ansamblurile rezidenţiale anunţate în perioada de „boom“ imobiliar au rămas în faza de proiect deoarece s-au dovedit a nu fi fezabile economic. O marte parte din aceste proiecte au dispărut, au intrat în insolvenţă sau au falimentat, acestea sunt concluziile la care au ajuns consultanţii polonezi de la REAS, în ultimul lor raport realizat pentru Jones Lang LaSalle. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Australia are gaze naturale pentru aproape 200 de ani
Rezervele de gaze naturale ale Australiei sunt suficiente pentru a menţine actualul ritm de producţie timp de aproape 200 de ani, arată un raport al organismului guvernamental Geoscience Australia publicat luni, raport care sprijină ambiţia Australiei de a devansa Qatarul în calitate de cel mai mare exportator mondial de gaze naturale lichefiate. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Diablo 3, disponibil la Flanco
Flanco, cel mai apreciat lanț de retail electro-IT, anunţă disponibilitatea jocului Diablo 3, aşteptat de zeci de milioane de gameri la nivel internaţional, începând cu data de 15 mai 2012, ora 00:00, la preţul de 229 lei. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]TVR se apără împotriva acuzaţiilor privind taxa: "este cea mai mică din UE"
Taxa TV în România este sub 11 euro pe an, cea mai scăzută din UE, iar TVR nu încasează niciun ban de la societăţile de cablu, precizează reprezentanţii instituţiei într-o replică la un articol care lua în discuţie modul său de finanţare. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]ŞOC la Yahoo: Acţionarul care l-a acuzat pe fostul CEO va prelua 3 locuri din board
Gigantul Yahoo Inc îşi schimbă directorul general executiv (CEO) pentru a treia oară în tot atâţia ani, oferind trei locuri din boardul companiei fondului de hedging condus de Daniel Loeb, exact cel care l-a acuzat recent pe fostul CEO Scott Thompson de “umflarea” CV-ului, transmite Reuters. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]MSD România are un nou director general
Almin Adzovic este noul director general al companiei farmaceutice MSD România începând de la 1 mai 2012. [..]
[14.05.2012, Sursa: MAE.ro]Comemorare Strindberg, Caragiale, Celibidache la Stockholm
Clubul „Doina” al Seniorilor Români din Stockholm în colaborare cu Ambasada României, au organizat, vineri, 11 mai, o seară culturală româno-suedeză, cu ocazia comemorării a centenarului a trei mari personalităţi ale culturii universale: dramaturgul suedez August Strindberg (100 de ani de la moarte), dramaturgul român Ion Luca Caragiale (100 de ani de la moarte) şi dirijorul român Sergiu Celibi
[14.05.2012, Sursa: Capital]Mâine vom afla dacă România este în recesiune. Sondaj Capital: 4 din 5 economişti văd o scădere economică
Institutul Naţional de Statistică (INS) va anunţa mâine, 15 mai, estimările “semnal” al produsului intern brut din primul trimestru al acestui an. În ultimul trimestru al anului trecut economia a înregistrat o scădere de 0,2% faţă de trimestrul anterior, iar un rezultat negativ în primele trei luni din 2012 ar însemna o întoarcere a ţării în “recesiune statistică”, aşa cum previziona în urmă cu două luni Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Primul cap căzut în urma pierderii de 2 miliarde de dolari a JP Morgan
Executivul responsabil de strategia de tranzacţionare a JP Morgan Chase, una cele mai bine cotate femei de pe Wall Street, a devenit luni prima victimă a pierderii de 2 miliarde de dolari suferită de bancă, transmite Associated Press. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Florin Georgescu: «Nu sunt bani destui pentru a le face pe toate deodată»
După 16 ani, Florin Georgescu, ministrul finanţelor cu cel mai lung mandat din istoria postdecembristă, revine în prim-plan. A acceptat funcţia de vicepremier şi de ministru al finanţelor în Guvernul Ponta însă, spune el, doar pentru şase luni, după care va reveni la Banca Națională a României. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Promisiunile noului guvern, desfiinţate de FMI
Reîntregirea completă a salariilor bugetarilor în 2012, reducerea TVA la alimente, majorarea salariului minim pe economie, creşterea pensiilor sau amânarea privatizării CFR Marfă. Miniştrii noului Guvern le-au promis fără ezitare. FMI le-a respins la fel de rapid. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Intrăm în rândul lumii: PRIMUL MASTER de Business Consultancy din România
În condiţiile în care tot mai mulţi tineri pleacă în străinătate să înveţe management de business la şcoli de afaceri precum Universitatea Aarhus din Danemarca sau la Open University din Anglia, şcoala academică din România nu are programe de master în limba engleză pe zona de business aproape deloc. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]SURPRIZĂ pe piaţa cosmeticelor: Coty ar putea prelua Avon cu bani de la Warren Buffett
Avon Products Inc (AVP), cel mai mare vânzător direct de cosmetice din lume, a spus ieri că va lua în considerare oferta de preluare de 10,7 miliarde dolari venită din partea companiei americane Coty şi se aşteaptă să dea un răspuns în această săptămână, transmite Reuters. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Franţa, mult în spatele României. Află în ce domeniu
Viteza medie a conexiunilor internet este mai mare în România (6,4 megabiţi pe secundă) decât în Franţa (3,7 megabiţi pe secundă), este una din constatările surprinzătoare ale raportului anual al companiei americane Akamai, specializată în aplicaţii web, referitor la starea conexiunilor de mare viteză din lume, scrie săptămânalul Le Nouvel Observateur. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Ea este femeia pe mâna căreia cea mai mare bancă de investiții a pierdut 2 MILIARDE de DOLARI
JPMorgan Chase & Co ar urma să accepte săptămâna acesta demisia şeful departamentului de investiţii, Ina Drew, după ce banca a raportat joi că a pierdut 2 miliarde de dolari în ultimele şase săptămâni într-un portofoliu de tranzacţionare destinat asigurării împotriva riscurilor pe care şi le ia compania cu proprii săi bani, au declarat surse anonime pentru Reuters. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Filmul care scrie istorie în boxoffice-ul nord-american
Filmul "The Avengers" scrie istorie în boxoffice-ul nord-american devenind prima producţie care a obţinut peste 100 de milioane de dolari în cel de-al doilea weekend de la lansare. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Românii înnebuniţi după tabletele Allview. Braşovenii au o cotă de piaţă de 17%
Braşovenii de la Allview au vândut peste 15.000 de tablete de la lansarea gamei AllDro în decembrie 2010 până în prezent. Raportat la estimările specialiştilor din piaţa IT din România, acest număr de unităţi reprezintă o cotă de piaţă de aproximativ 17% pe acest segment. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]RĂUL SUPREM: Dolarii din tiparnița de bani se răspândesc în toată lumea
Situaţia din zona euro a devenit atât de sumbră încât dă naştere la cele mai neaşteptate zvonuri. Ultimul care dă târcoale în rândul managerilor de fonduri de risc europene sugerează că euro ar urma să fie legată de dolar la o paritate strânsă, ceea ce ar însemna o scădere spectaculoasă de la actuala cotaţie, de puţin sub 1,30 de dolari, şi ar implica tipărirea a sute de miliarde de euro, scrie Financial times, preluat de Rador. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Iranul avertizează Occidentul
Principalul negociator iranian în dosarul nuclear, Said Jalili, a avertizat duminică Occidentul asupra unor 'calcule proaste' ce ar putea duce la un eşec al următoarelor convorbiri dintre Teheran şi marile puteri, informează AFP. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Scandal la Yahoo! CEO-ul demisionează
Grupul de internet american Yahoo! a anunţat numirea unui nou director general, interimar, Ross Levinsohn, care îl înlocuieşte pe Scott Thompson. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Grecia: eforturile pentru o coaliţie au eşuat
Discuţiile critice pentru a forma o coaliţie de guvernare în Grecia lovită de criză au eşuat din nou, a anunţat duminică noapte şeful unui mic partid de stânga aflat într-o poziţie influentă pentru a se ajunge la un acord. [..]
[14.05.2012, Sursa: Transporter.ro] Noul Viano cu aspect de limuzina
Mercedes-Benz a lansat modelul Viano Vision Diamond la Beijing Auto Show 2012, un vehicul comercial cu aspect de limuzina care. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Pe locuitorii acestor ţări nu îi interesează preţul benzinei
Românii sunt exaperaţi de fiecare dată când merg să alimenteze şi observă că preţul carburanţilor s-a majorat, spre deosebire de locuitorii ţărilor de mai jos, care nu au această problemă. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Laptopurile americanilor de la HP, mai atrăgătoare ca oricând
HP a prezentat o nouă gamă de notebook-uri, HP Pavilion m6, ce include o serie de caracteristici îmbunătăţite şi reflectă noua abordare de design HP Mosaic. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]STUDIU: Românii își permit să cumpere mai multă benzină decât chinezii
România se clasează pe locul şapte într-un top al ţărilor cu cel mai ridicat cost al benzinei din lume, raportat la puterea de cumpărare, realizat pe baza unui studiu al datelor din 55 de ţări publicat de Bloomberg. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Câtă energie au produs cele două unităţi de la Cernavodă în primele 4 luni
Cele două unităţi ale Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă au produs, în primele patru luni din 2012, o cantitate de energie electrică de 4,082 milioane MWh, din care 3,769 milioane MWh au fost livraţi în Sistemul Energetic Naţional, conform datelor publicate pe site-ul Nuclearelectrica. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]O asociație din România solicită interzicerea ORGANISMELOR MODIFICATE GENETIC
Bio România consideră că ar trebui interzise atât producţia, cât şi importul de organisme modificate genetic, în România, a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei, Marian Cioceanu. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Cei mai bogaţi oameni din lume au pierdut doar într-o săptămână 17,1 miliarde de dolari
Cei mai bogaţi oameni de pe planetă au înregistrat în şapte zile pierderi de ordinul a circa 17,1 miliarde de dolari pe fondul pierderilor de aproximativ 2 miliarde de dolari raportate de JPMorgan Chase şi a slăbirii monedei euro, relatează BFM. [..]
[14.05.2012, Sursa: Transporter.ro]Mercedes-Benz Axor inlocuit de Antos
Mercedes-Benz a dezvaluit primul concept pentru noul camion destinat activitatii de distributie, care va purta numele de Antos si va fi lansat cel mai probabil la targul IAA din Hannover de anul acesta. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Christian Noyer: "Criza din Grecia nu afectează băncile franceze"
Nici un grup bancar francez nu este în pericol, chiar şi în cazul unui scenariu "extrem" în Grecia, a afirmat luni Christian Noyer, guvernatorul Băncii Centrale a Franţei, transmite Dow Jones Newswires. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital](P) Noaptea Agențiilor va fi transmisă live pe internet
Pe 15 mai are loc Noaptea Agentiilor, un eveniment anual, aflat la a treia editie, care isi propune sa promoveze creativitatea romaneasca, sa faciliteze socializarea in randul celor pasionati de publicitate, dar si sa permita publicului larg sa treaca pragul agentiilor lor preferate, intr-un cadru informal si relaxat. [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Vodafone îmbunătăţeşte ghidurile interactive
Clienţii Vodafone au la dispoziţie, începând de astăzi, o versiune îmbunătăţită a ghidurilor interactive din cadrul Serviciului de Relaţii cu Clientii - *100# (serviciul de asistenţă prin mesaje text) şi *222 (ghidul interactiv audio). [..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Monsson a vândut proiectul ”Crucea Nord” unuia dintre cei mai mari producători de electricitate din Germania
Monsson Group, dezvoltator privat de parcuri eoliene cu un portofoliu de proiecte cu o capacitate totală de 2.400 MW, anunţă vânzarea proiectului eolian Crucea Nord de 108 MW din judeţul Constanţa către STEAG GmbH, unul dintre cei mai mari producători de electricitate din Germania. STEAG va investi, în total, circa 200 de milioane de euro în acest proiect eolian, care va fi echipat cu 36 de turbine Vestas, cu o putere de 3 MW fiecare.
[..]
[14.05.2012, Sursa: Capital]Fitch: Criza din zona euro afectează băncile din Europa Centrală şi de Est
Expansiunea rapidă a creditării în China din 2008 începe să arate semne de surmenaj dar creşterea creditării pe pieţele emergente din Asia, America Latină, Europa şi ţările din Consiliul de Cooperare al Golfului (GCC) este mai puţin riscantă, profilul sistemului bancar fiind în general solid, se arată într-o analiză publicată luni de agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings. [..]
[13.05.2012, Sursa: Capital]Daimler și BMW au început bătălia pentru Berlin
Grupul german care include mărcile Mercedes-Benz și smart a invadat Berlinul, începând de luna trecută, cu mașini disponibile prin programul de închiriere Car2go. BMW, care pusese deja de ceva timp bazele unui sistem similar de car-sharing - „DriveNow” - se vede acum depășit numeric. [..]
[13.05.2012, Sursa: Capital]Vola.ro lansează un site de rezervări hoteliere
Rezervările online au înregistrat creștere de la an la an, piața ajungând la aproximativ 50 de milioane de euro în cazul biletelor de avion rezervate pe internet. [..]
[13.05.2012, Sursa: Capital]Ştiinţa investiţiei în artă
Cu un randament financiar de 30% pe an, investiţia în artă a fost în România - de la instalarea crizei economice - cel mai rentabil plasament. Totuşi, ca în orice domeniu unde este vorba despre profit mare şi creştere rapidă, piaţa de artă are numeroase capcane. [..]
[13.05.2012, Sursa: Capital]Afaceri cu entuziasm, liane, tiroliene și adrenalină
Parcurile de aventură sunt definiția „afacerilor din pasiune“: investiții constante, profituri mici sau lipsă, însă satisfacții pe toată linia. Numai în ultimele două săptămâni au fost inaugurate două astfel de parcuri. [..]
[13.05.2012, Sursa: Capital]Socialiștii lui Hollande vorbesc deja de ”compromisuri”
Deputatul socialist Pierre Moscovici, un apropiat al preşedintelui ales Francois Hollande, şi-a exprimat încrederea în „compromisuri” posibile între Paris şi Berlin, privind modul de a combate criza din Zona euro, relatează France Presse. [..]
[13.05.2012, Sursa: Capital]Oprescu promite noi centre universitare la București
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat cu prilejul celui de-al cincilea Congres al Studenţilor din România că, în cazul în care va fi reales edil al Bucureştiului va dezvolta două centre universitare la marginea Bucureştiului care să ofere studenţilor toate facilităţile, de la învăţământ la distracţie. [..]
[13.05.2012, Sursa: Capital]India, lider mondial la exportul de carne de vită
India ar putea deveni anul acesta cel mai mare exportator de carne de vită din lume, depăşind Brazilia şi Australia. [..]
[13.05.2012, Sursa: Capital]Președintele grec, o ultimă încercare de a forma un guvern
Preşedintele Greciei, Carolos Papoulias, se întâlneşte cu liderii politici, duminică, într-o ultimă încercare de a-i convinge să formeze un guvern de coaliţie, pentru a se evita convocarea de noi alegeri. [..]
[13.05.2012, Sursa: Capital]Potenţialul de creştere pe piaţa tichetelor de masă, peste 150 mil. lei lunar
În România, mai puţin de o treime dintre companiile din categoria IMM-urilor utilizează tichetele de masă şi cadou, ceea ce arată că potenţialul de dezvoltare al acestei pieţe este semnificativ. Societăţile care au sub zece salariaţi sunt cel mai puţin familiarizate cu sistemul tichetelor de masă, ele suferind de altfel cel mai mult în ultimii ani ca urmare a situaţiei economice. [..]
[13.05.2012, Sursa: Capital]Cererea pe piața de birouri, egală cu cea de anul trecut
Cererea pe piaţa de birouri din Bucureşti în primul trimestru din 2012 a fost de 45.000 de metri pătraţi, menţinându-se la un nivel similar cu aceeaşi perioadă din 2011, şi cu 42% mai mare faţă de trimestrul anterior, în timp ce livrările de spaţii noi au fost cele mai scăzute din ultimii ani, de doar 2.000 de metri pătraţi. [..]
[13.05.2012, Sursa: Capital]Ioan Rus încearcă accelerarea aderării la Schengen
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, va avea începând de luni întâlniri cu ambasadorii unor ţări din Uniunea Europeană şi apoi cu miniştrii de Interne din ţările membre Schengen pentru a accelera demersurile de aderare a României la spaţiul Schengen. [..]
[13.05.2012, Sursa: Capital]Șeful Guvernului: “România are potențial de creştere economică”
O țintă de creştere economică de 1,5% pentru acest an este, în continuare, una realistă, consideră premierul desemnat Victor Ponta, care mai subliniază că deficitul nu va depăşi “sub nicio formă” procentul de 3% din PIB. [..]
[13.05.2012, Sursa: Capital]Noul premier vrea mai mulți tineri în Guvern
Premierul Victor Ponta a declarat, într-o emisiune difuzată duminică de PRO TV, că va aduce mai mulţi tineri în guvernul care se va forma după alegerile parlamentare din noiembrie dacă USL va câştiga scrutinul. [..]
[13.05.2012, Sursa: Capital]Şapte firme româneşti de software caută parteneri în Brazilia
Şapte firme româneşti de software vor participa, în perioada 13 - 23 mai 2012, la o misiune economică în Brazilia, organizată de Asociaţia Română de Industrie Electronică şi Software (ARIES) şi sponsorizată parţial de Guvern, cu sprijinul CRPC şi DCE (Ministerul de Externe), informează un comunicat al ARIES. [..]
[13.05.2012, Sursa: Capital]Victor Ponta: De la 1 ianuarie 2013, ne dorim trei trepte de impozit pe venit, de 16, 12 şi 8%
Guvernul intenţionează ca, de la 1 ianuarie 2013, să facă impozitarea în trei trepte: 16% - pentru societăţile comerciale şi persoanele cu venituri medii (de la 1600 lei în sus), iar pentru cei cu venituri foarte mici se vor aplica celelalte două cote, de 12% şi 8%. De asemenea, premierul desemnat, Victor Ponta, vorbeşte şi despre o reducere la nivelul contribuţiilor de asigurări sociale cu cinci puncte procentuale la angajator.
[..]
[13.05.2012, Sursa: Capital]All inclusive pe litoralul românesc
La 2 săptămâni de la debutul programului special ”Litoralul pentru toți”, s-a lansat și opțiunea de all inclusive pentru cei care vor să meargă la mare prin intermediul acestui proiect. [..]
[13.05.2012, Sursa: Capital]Liviu Voinea va fi secretar de stat la Finanțe
Economistul Liviu Voinea va fi numit secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice (MFP), a anunţat premierul Victor Ponta, într-un interviu difuzat duminică de PRO TV. [..]
[13.05.2012, Sursa: Capital]Cum poţi pierde 15 miliarde dolari într-o zi pe bursă din cauza unor speculaţii?
JP Morgan Chase a pierdut vineri 15 miliarde de dolari din valoarea de piaţă precum şi o treaptă din ratingul său, ca reacţie la raportarea unor pierderi surpriză de 2 miliarde de dolari din tranzacţii complexe cu risc ridicat. [..]
[13.05.2012, Sursa: Capital]Sulfina Barbu: FMI nu va fi de acord cu măsurile anunţate de premierul Victor Ponta
Deputatul PDL Sulfina Barbu susţine că FMI nu va fi de acord cu măsurile anunţate de premierul Victor Ponta, printre care aplicarea unei cote diferenţiate de impozitare sau reducerea CAS, fără 'certitudinea că există venituri din altă parte'. [..]
[12.05.2012, Sursa: MAE.ro]Comemorare Strindberg, Caragiale, Celibidache la Stockholm
Clubul „Doina” al Seniorilor Români din Stockholm în colaborare cu Ambasada României, au organizat, vineri, 11 mai, o seară culturală româno-suedeză, cu ocazia comemorării a centenarului a trei mari personalităţi ale culturii universale: dramaturgul suedez August Strindberg (100 de ani de la moarte), dramaturgul român Ion Luca Caragiale (100 de ani de la moarte) şi dirijorul român Sergiu C
[12.05.2012, Sursa: Capital]Businessul de Ev Mediu se întoarce în viitor
Înapoi în timp - menestreli, cavaleri și domnițe în căutarea poveștilor de altă- dată. Care este filosofia unui business pornind de la ideea de „medieval“ în secolul al XXI-lea? [..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]Cora vinde 23.000 de pâini pe zi
Criză-necriză, în cuptoarele hipermarketurilor Cora se coc la foc continuu planuri de creştere pe raioanele de brutărie – vânzări cu 10% mai mari în 2012. Dar nu numai: Cora va număra - dacă planul companiei se va realiza – 10 hipermarketuri, la sfarșitul acestui an. [..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]De ce să nu fie lăsată Grecia să se scufunde?
Încă de când Grecia a devenit "bolnavul Europei", statele din zona euro s-au împărţit în două tabere: cele care au susţinut păstrarea statului elen în uniunea monetară şi cele care s-au împotrivit acestei soluţii. În ultima vreme, însă, tot mai mulţi europeni se întreabă dacă salvarea Greciei chiar merită cheltuirea a miliarde de euro din banii lor. Chiar ministrul german de finanţe, Wolfgang Schäuble, spune că zona euro ar putea suporta ieşirea Greciei din uniunea monetară, deoarece sistemul este în prezent mult mai rezistent decât acum doi ani. [..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]De cinci ori mai mult carburant pentru instituțiile sanitare publice - proiect
Instituțiile sanitare publice ar putea primi o cantitate de aproape cinci ori mai mare de carburanți pentru a-și desfășura activitatea de medicină legală, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern privind normarea consumului de carburanți pentru aceste instituții. [..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]Croit la patru ace
În timp ce criza redesenează tiparele businessurilor ce oferă vestimentaţie „de-a gata“, câştigă teren un concept de comerţ foarte la modă în anii ’60 - croitoria de comandă. [..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]Apple va lansa o tabletă de 7 inch în octombrie
Apple, cea mai valoroasă companie din lume, lider pe piaţa de tablete, va lansa un model cu un ecran de 7 inch în toamna acestui an, conform unor surse din Asia. [..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]EXCLUSIV Ambasadorul german: Rezultatul alegerilor din Grecia ne îngrijorează
”Până acum contribuabilul german și-a asumat povara achitării facturii pentru îndatorarea excesivă fără să se fi plâns prea mult. Pe de altă parte, acest contribuabil pretinde ca statul grec să participe constructiv la soluționarea acestei probleme. Ori, dacă urmărim evenimentele electorale din Grecia avem toate motivele să fim îngrijorați”, a declarat, pentru Capital, Andreas von Mettenheim, ambasadorul Germaniei în România. [..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]Mitsubishi scoate la lumină o ediție de diamant pentru ASX
SUV-ul compact ASX este, în prezent, cel mai bine vândut model Mitsubishi în Europa și în România. Pentru a menține deschis apetitul cumpărătorilor, compania a pus pe piață o ediție specială, care pare pregătită mai degrabă pentru o seară la club decât pentru un drum în pustietate. [..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]UE pledează pentru un ”management durabil al pescuitului” în Mediterana şi Marea Negră
Uniunea Europeană va pleda pentru un management durabil al pescuitului în apele Mediteranei şi ale Mării Negre, cu ocazia apropiatei reuniuni a Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM) ce va avea loc în 14 şi 19 mai la Marrakech, în Maroc. [..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]Fitch a retrogradat JPMorgan Chase după anunțșarea pierderilor
Agenţia de rating Fitch a anunţat că retrogradează nota celei mai mari bănci americane, JPMorgan Chase, ca semn de îngrijorare pentru lichidităţile acesteia după pierderile masive anunţate în ajun. [..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]Barroso avertizează: “Grecia trebuie să renunţe la euro dacă nu îşi respectă angajamentele”
Grecia va trebui să iasă din zona euro dacă nu va reuşi să-şi respecte angajamentele bugetare asumate în schimbul planului de salvare aprobat de cele 17 ţări membre ale Uniunii Monetare, consideră preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, transmite Agerpres, care citează AFP.
[..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]CE anchetează ING. Sub lupă, planul de restructurare
Comisia Europeană a deschis o anchetă aprofundată în legătură cu modificările aduse planului de restructurare a Băncii ING, care a beneficiat în 2008 de ajutoare publice colosale, relatează AFP. [..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]Proteste violente în faţa sediului Fiscului italian
Doi inspectori ai Equitalia (Fiscul italian), care colectau impozite, au fost agresați de administratorul unei clădiri din Milano. În același timp, la Napoli au fost înregistrate incidente violente în timpul unei manifestaţii. [..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]Șeful diviziei de producție a Ford Europa, înlocuit după doar cinci luni
Britanicul Mike Flewitt, care preluase funcția de șef al diviziei de producție la 1 ianuarie 2012, va fi înlocuit pe 1 iunie cu Jeff Wood, un american de 52 de ani care a gestionat până acum uzinele din America de Nord. [..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]Marfa nevândută din Mic.ro-ul falimentar al lui Patriciu e scoasă la vânzare
RVA Insolvency, administratorul judiciar al reţelei de magazine Mic.ro, deţinută de omul de afaceri Dinu Patriciu, a scos la vânzare marfa nevândută, care nu este perisabilă şi poate fi valorificată. Amatorii pot viziona stocurile, zilnic, la Parcul Logistic Pantelimon (Şoseaua de Centura 12), anunţă RVA. [..]
[12.05.2012, Sursa: MAE.ro]Deschiderea oficială a pavilionului României la EXPO 2012 Yeosu, Republica Coreea
Pavilionul României la Yeosu, denumit generic „Delta”, a fost deschis oficial sâmbătă, 12 mai 2012, în cadrul unei ceremonii găzduite de preşedintele BIE, comisarul Pavilionului României, Ferdinand Nagy. Momentul deschiderii oficiale a fost marcat de intonarea imnului, ridicarea drapelului şi tăierea panglicii pavilionului.
[12.05.2012, Sursa: Capital]Manifestaţie de susţinere pentru Iulia Timoşenko, la Kiev
Peste 2.000 de ucraineni protestează, azi, la Kiev, faţă de regimul preşedintelui Viktor Ianukovici. Ei cer eliberarea opozanţilor aflaţi în detenţie, în special a fostului premier Iulia Timoşenko. [..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]Iată cel mai rapid Mini construit vreodată
Cel mai performant MINI construit vreodată pentru drumurile publice revine într-o nouă versiune. Modelul, asamblat într-o ediţie limitată de numai 2.000 de unităţi, este pregătit pentru lansare pentru a doua parte a acestui an. [..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]Delta Dunării, promovată la Pavilionului României la EXPO 2012 Yeosu
Pavilionul României la EXPO 2012 Yeosu, Coreea de Sud, denumit generic “Delta”, a fost deschis, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii găzduite de Ferdinand Nagy, preşedintele BIE și comisarul pavilionului României, informează un comunicat MAE. [..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]Putin și Hollande pun la cale o întâlnire
Şeful statului rus Vladimir Putin şi preşedintele francez ales Francois Hollande au vorbit la telefon pentru a doua oară de la alegerile prezidenţiale franceze, discutând despre o viitoare întâlnire, a anunţat sâmbătă Kremlinul. [..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]Venizelos și-a depus mandatul
Liderul socialiştilor greci, Evangelos Venizelos, a fost primit sâmbătă de preşedinţele ţării, Carolos Papoulias, şi a pus oficial la dispoziţia şefului statului mandatul său „exploratoriu” ce-i fusese încredinţat pentru a încerca să formeze un nou guvern de coaliţie, transmite AFP. [..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]Șeful Bundesbank lansează avertismente către noul președinte francez
Preşedintele Băncii Centrale germane, Jens Weidmann, a apreciat drept periculoasă ideea de a modifica statutul Băncii Centrale Europene (BCE) sau pactul bugetar şi de a crea datorii, referindu-se la declaraţiile noului preşedinte francez ales Francois Hollande, într-un interviu publicat sâmbătă într-un cotidian german. [..]
[12.05.2012, Sursa: Capital]''Undă verde'' de la polonezi pentru ratificarea pactului bugetar european
În ciuda criticilor formulate de către premierul Donald Tusk, Camera inferioară a Parlamentului polonez - Seimul - a dat ''undă verde'', sâmbătă, ratificării de către Polonia a pactului european de disciplină bugetară, relatează Agerpres, care citează AFP.
[..]
[11.05.2012, Sursa: Capital] „Zeciuiala“ autorităţilor îi împiedică pe micii comercianţi online să-şi deschidă magazin fizic
În România, „autoritățile au atitudine feudalistă, vin și își cer zeciuiala. Dintr-un magazin cu o marjă mică nu poți să susții costurile cu chiria, cu angajații...“, spune Olivia Nechitoaia, proprietara site-ului biobunătăţi.ro, cu vânzări de circa 100.000 de euro. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Rezervări online de 50 mil. euro pentru bilete de avion
Anual, în România se achiziționează online aproximativ 200.000 de bilete de avion. Viitorul arată creștere, consolidare și competiție puternică, în condițiile în care Expedia, curând, „va vorbi“ românește. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]În grădină la Mica Elveție
Restaurantul Mica Elveție și-a inaugurat oficial grădina de vară. Aici veți găsi noi preparate semnate de cheful Jakob Hausmann, într-un cadru ideal pentru zilele călduroase care vor urma. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Directorul AM POS DRU: ”În luna iunie este posibil să ni se întrerupă din nou plățile de către Comisia Europeană”
”În luna iunie este posibil să ni se întrerupă din nou plățile de către Comisia Europeană pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU). În prezent, reprezentanții executivului comunitar se află în România pentru auditul unor operațiuni”, a afirmat Carmen Roșu, director general al Autorității de Management (AM) a POS DRU.
[..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Iată de nu trebuie să îţi arunci niciodată laptopul la gunoi!
Unul din zece hard disk-uri din laptopuri sau PC-uri, aruncate la gunoi, conţin informaţii personale care pot fi recuperate, conform unui studiu efecutat de britanicii de la NCC Group. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Obama: Europa nu a acţionat suficient de repede împotriva crizei, spre deosebire de Statele Unite
Preşedintele american Barack Obama a afirmat joi că Europa suferă în continuare de pe urma consecinţelor crizei financiare din cauză că nu a adoptat măsuri de relansare asemănătoare celor din Statele Unite ale Americii, relatează agenţia France Presse, citată de Agerpres. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]INFOGRAFIC: Ce produse se fabrică prin exploatarea copiilor sau sclavagism
Este greu de crezut, dar adevărat: Chiar şi astăzi, o serie de produse de pe glob sunt rezultatul muncii copiilor şi a sclavagismului, potrivit unui raport pe 2011 al Departamentului de Muncă din SUA. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Câţi kilometri de autostradă va inaugura Guvernul Ponta în 2012
"Evenimentul zilei" trece în revistă proiectele cabinetelor anterioare, cu care se va împăuna executivul USL. Cinci tronsoane de autostradă şi un pod mult-aşteptat peste Dunăre. Acestea sunt proiectele mari de infrastructură anunţate că vor fi inaugurate până la alegerile legislative din luna noiembrie. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Compania Facebook este anchetată de Comisia Federală de Comerţ. AFLĂ de ce!
Comisia Federală de Comerţ (FTC) a demarat o anchetă pentru a stabili în ce măsură achiziţia Instagram de către Facebook se desfăşoară în condiţii legale. Ce impact are această anchetă asupra achiziţiei şi, mai ales, asupra IPO-ului Facebook?
[..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Cablul TV este pe moarte, internetul îi ia locul
Luna trecută, analistul media Jason B. Bazinet de la Citibank şi echipa sa scriau că au fost lăsaţi perplecşi de căderea audienţelor la televiziunile care emit prin cablu. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital](P) Peste 1.500 de participanți la RoNewMedia 6.0
Peste 1.500 de persoane vor participa la RoNewMedia, cel mai mare eveniment al industriei online din Europa Centrală și de Est, găzduit în România, conform organizatorilor. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Chinezii strâng cureaua, spre disperarea Guvernului
Chinezii au fost dintotdeauna un popor strângător, dar acum au mai multe motive ca oricând pentru a strânge banii câştigaţi din greu. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Wolfgang Schäuble: Zona euro ar putea suporta ieşirea Greciei
Zona euro ar putea suporta ieşirea Greciei din uniunea monetară, deoarece sistemul este în prezent mult mai rezistent decât acum doi ani, estimează ministrul german de finanţe, Wolfgang Schäuble, potrivit EFE şi AFP. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Marile companii din Franţa vor avea viaţă grea cu Hollande: Noul preşedinte va taxa la sânge concedierile
Francois Hollande, preşedintele ales al Franţei, intenţionează să transforme concedierile realizate de companiile "sănătoase" într-un proces dureros din punct de vedere financiar, pentru a obliga marii angajatori precum General Motors să adopte o abordare „morală“, a declarat un consilier al acestuia. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Consiliul Fiscal recomandă plafonarea sumelor ce pot fi repartizate şi utilizate din fondul de rezervă
Consiliul Fiscal recomandă identificarea explicită a cheltuielilor care pot fi angajate din fondul de rezervă bugetară, împreună cu o mult mai mare transparenţă, inclusiv prin raportarea periodică către Parlament a nivelului de utilizare al fondului, se arată în Raportul anual pe 2011 al Consiliului Fiscal. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]DECIZIE: OTV nu se mai închide în mai
Ocram Televiziune, firma care operează OTV, a câștigat în instanță suspendarea deciziei CNA de a înjumătăți licența cu șase luni. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Cea mai mare bancă americană a pierdut două miliarde de dolari din "neglijenţă şi prostie"
JP Morgan Chase, cea mai mare bancă din Statele Unite, a anunţat o pierdere surprinzătoare de două miliarde de dolari în ultimele şase săptămâni, provocată de "investiţii complexe". Tranzacţiile riscante ar mai putea costa banca pierderi suplimentare de un miliard de dolari, a spus directorul executiv al JPMorgan, Jamie Dimon, potrivit BBC. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Previziunile Bruxelles-ului revizuite în scădere: România, creștere de 1,4% din PIB
România va înregistra o creştere de 1,4% a PIB în acest an, faţă de 2,5% anul trecut, iar în 2013 indicatorul va ajunge la 2,9%, conform previziunilor economice de primăvară ale Comisiei Europene, care au fost făcute astăzi publice la Bruxelles. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]ATRACŢIE FATALĂ: IPO-ul Facebook deja s-a suprasubscris
Oferta publică iniţială (IPO – Initial Public Offer) record a Facebook este deja suprasubscrisă, a declarat pentru Reuters o sursă apropiată de procesul de listare, la câteva zile după ce cea mai mare reţea de socializare din lume a demarat un tur de promovare de-a lungul SUA. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Adrian Rădulescu: "Fermierii care fac treabă în România, au şi jeep, au şi casă"
Tinerii ar trebui să se apuce de agricultură pentru că este unul dintre cele mai profitabile domenii, dovadă fiind faptul că peste un deceniu, mâncarea se număra printre cele mai scumpe mărfuri, nu doar pentru noi, ci şi la nivel global, este de părere preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, Adrian Rădulescu [..]
[11.05.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Andrei Marga – Michael Schwarzinger
Şeful diplomaţiei române, Andrei Marga, a avut joi, 11 mai, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Austria în România, Michael Schwarzinger. [..]
[11.05.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Bogdan Aurescu – Teofil Bauer
Secretarul de stat Bogdan Aurescu, a avut vineri, 11 mai, o întrevedere cuambasadorul agreat al Ucrainei la Bucureşti, Teofil Bauer. [..]
[11.05.2012, Sursa: MAE.ro]Hotărârea CEDO în cauza Albu şi alţii împotriva României, referitoare la mecanismele de unificare a practicii judiciare
Ministerul Afacerilor Externe, prin Direcţia Agent Guvernamental pentru CEDO, a luat notă de faptul că la 10 mai 2012 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat neîncălcarea de către statul român a articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil în cauza Albu şi alţii împotriva României, referitoare la mecanismele
[11.05.2012, Sursa: Capital]Angajaţii din sănătate doresc să fie salarizaţi diferit de restul bugetarilor
Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România (FSSR) solicită implementarea unui nou sistem de salarizare în sănătate, deoarece o eventuală revenire la veniturile anterioare nu constituie un ideal pentru salariaţii din acest domeniu. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]La o zi după naționalizarea Bankia, executivul spaniol anunță reforma sistemului financiar
Guvernul Mariano Rajoy va anunța astăzi cea de-a doua reformă în sectorul financiar, la abia trei luni de când s-a instalat. Scopul este de însănătoșire a sistemului financiar și de fluidizare a creditelor, informează cotidianul El Mundo. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Noi norme europene în materie de TVA pentru cupoanele valorice
Comisia Europeană a propus actualizarea normelor UE în materie de TVA pentru a asigura uniformizarea, în toate statele membre, a tratamentului fiscal aplicat tuturor tipurilor de cupoane valorice. Cupoanele valorice reprezintă o piață de peste 52 de miliarde de euro pe an în Uniunea Europeană. Telecomunicațiile preplătite reprezintă aproape 70% din piața cupoanelor valorice, fiind urmate de cupoanele-cadou și de cupoanele de reducere. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Mega Image va deschide 6 noi magazine până la sfârşitul acestei luni
Reţeaua de supermarketuri Mega Image deschide, mâine (12 mai), al 130-lea magazin din reţea, la Bran. Retailerul îşi va continua expansiunea şi până la sfârşitul lui mai va mai deschide alte şase magazine. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Doi giganţi ai televiziunii se află în conflict: CBS dă în judecată ABC
În această vară, ABC va difuza emisiunea "The Glass House" (Casa de sticlă), în care mai mulţi concurenţi sunt închişi într-o casă, filmaţi non-stop şi excluşi din competiţie în funcţie de voturile telespectatorilor. Asemănarea dintre "The Glass House" şi "Big Brother" stârneşte controverse. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Lenovo deschide primul Exclusive Store în România
Lenovo, al doilea mare producător de PC-uri la nivel mondial, a anunţat deschiderea Lenovo Exclusive Store, primul magazin dedicat produselor Lenovo din România. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Samsung a achiziționat mSpot
Samsung, lider global în media digitale și tehnologii convergente, a anunțat achiziția mSpot, Inc., un furnizor de top pentru servicii mobile de conținut cloud, cu sediul în Palo Alto, California. [..]
[11.05.2012, Sursa: MAE.ro]Primirea de către ministrul afacerilor externe, Andrei Marga, a unei delegaţii a Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici
Ministrul afacerilor externe, Andrei Marga, a primit la 10 mai 2012 o delegaţie a Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici condusă de preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu.
Cu ocazia întâlnirii au fost abordate unele propuneri ale SNFP pentru a fi soluţionate în interesul instituţiei şi al angajaţilor, precum şi modalităţi de realizare a dialogului social.
[11.05.2012, Sursa: Capital]Facebook ar putea introduce TAXĂ pentru ca membrii săi să evidenţieze anumite informaţii
Facebook "este gratuit şi va rămâne gratuit", este mesajul pe care îl pot citi toţi cei aproximativ 900 de milioane de membri ai reţelei de socializare, pe pagina de înregistrare. Însă anumite opţiuni ar putea deveni contra-cost, întrucât Facebook testează în prezent posibilitatea de a-şi taxa utilizatorii cu doi dolari pentru ca aceştia să se asigure că anumite informaţii pe care le transmit sunt vizibile pe site-ul de socializare. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]UPC România a încheiat acest trimestru cu 1,1 mil. clienţi
În primul trimestru al acestui an, UPC România a înregistrat creşteri pe majoritatea segmentelor de business în care activează, respectiv televiziune digitală şi prin satelit, Internet şi telefonie fixă. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]DRAMATIC: Acești oameni vor ieși la pensie la 67 de ani! Vor apuca?
amera inferioară a parlamentului polonez a aprobat vineri un proiect de reformă a vârstei de pensionare, care ar urma să fie majorată progresiv până la 67 de ani, proiect elaborat de guvernul liberal al premierului Donald Tusk, informează AFP. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Adrian Vasilescu: Nu există nicio şansă să avem un curs stabil
Nu există nicio şansă, în această perioadă, să avem un curs stabil, a declarat, vineri, la un post privat de televiziune, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR). [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Ucraina va cumpăra gaz din Germania
Compania de stat a Ucrainei, Naftogaz, a încheiat un acord pentru importuri de gaz de la compania germană RWE Supply&Trading, anunţă un comunicat al Naftogaz. Înainte se anunţa că Ucraina poartă negocieri active în vederea cumpărării de gaz din România, Turcia şi Germania, precizează Lenta.ru. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Benzina şi motorina din România se duc la export: reprezintă 15% din exporturile totale
România a exportat în primele trei luni ale acestui an benzină şi motorină în valoare de 1,63 miliarde de euro în creştere cu 5,38% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele două tipuri de carburanţi care au fost exportate reprezintă 14,9% din exporturile totale ale României, conform datelor prezentate de Ministerul Economiei. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]ESET a lansat versiunile BETA ale produselor de nouă generație pentru Mac
ESET, liderul în protecția proactivă oferită împotriva amenințărilor cibernetice, anunță lansarea în versiune BETA a noii generații de produse ESET Cyber Security, precum și adăugarea unui nou produs în portofoliul său – ESET Cyber Security Pro. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Conducta Nabucco ar putea fi construită în 3-4 ani
Gazoductul Nabucco ar putea fi construit în 3 sau 4 ani, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al consorţiului, Christian Dolezal. Dacă decizia finală pentru realizarea proiectului va fi luată de acţionarii la anul, vom avea nevoie de încă 3 sau 4 ani ca să finalizăm lucrările de construcţie, a spus Dolezal. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Reabilitarea termică a clădirilor, discutată la Bruxelles
Reabilitarea termică a clădirilor şi măsurile ce trebuie luate pentru simplificarea procedurilor de absorbţie a fondurilor europene sunt principalele teme care au fost abordate în întâlnirea ce a avut ieri, la Bruxelles, între Eduard Hellvig, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, şi Johannes Hahn, comisarul european pentru politică regională, se arată într-un comunicat al MDRT. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Arabii din Qatar au achiziţionat acţiuni la Shell
Statul Qatar continuă să facă achiziţii masive peste hotare, preluând o participaţie în grupul anglo-olandez Royal Dutch Shell şi exprimându-şi interesul pentru a cumpăra acţiuni ale companiei petroliere italiene ENI. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Prima zi a campaniei electorale pentru alegerile locale din 10 iunie
Vineri ,11 mai, este data oficială pentru începerea campaniei electorale. Timp de 30 de zile partidele politice au dreptul să-şi exprime liber opiniile, iar candidaţii şi partidele care nu respectă regulile pot primi sancţiuni cu amenzi şi chiar închisoare. [..]
[11.05.2012, Sursa: MAE.ro]Inaugurarea Consulatului onorific al României în Ikast, Danemarca
În cursul zilei zilei de 10 mai 2012, Cristian Negrilă, prim-colaborator al Ambasadorului României în Regatul Danemarcei, a inaugurat Consulatul Onorific al României la Ikast, cu circumscripţia consulară în Iutlanda de Vest, Danemarca.
[11.05.2012, Sursa: Capital]Medicament care ar putea reduce riscurile contractării de SIDA
În SUA, consilieri guvernamentali au recomandat pentru prima oară aprobarea unui medicament menit a proteja persoanele sănătoase de riscurile contactării SIDA sau HIV. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Rompetrol Rafinare raportează o cifră de afaceri de 1,092 miliarde dolari
Grupul Rompetrol Rafinare a realizat, în primul trimestru din acest an, o cifră de afaceri consolidată brută de 1,092 miliarde dolari, în creştere cu 2% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit rezultatelor financiare şi operaţionale neauditate aferente trimestrului I 2012, transmise vineri Bursei de Valori Bucureşti. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Marcel Ioan Boloş a fost numit în funcţia de secretar de stat la MDRT
Marcel Ioan Boloş a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, unde va coordona activitatea de atragere a fondurilor europene, dezvoltare teritorială şi turism, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de MDRT. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Apple renunţă la hărţile Google
Americanii de la Apple vor introduce odată cu sistemul de operare iOS 6 o aplicaţie care va conţine propriile hărţi, renunţând la cele furnizate de Google. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Guvernul spaniol obligă băncile să-şi asigure fonduri în valoare de încă 30 de miliarde de euro
Sectorul bancar spaniol mai are nevoie de încă 30 de miliarde de euro pentru a respecta noile cerinţe de capital, venite din partea guvernului, potrivit măsurilor adoptate de acesta în şedinţa de vineri. Ministrul spaniol al economiei, Luis de Guindos, a arătat că guvernul este pregătit să acorde bani băncilor, cu o dobândă de 10%, iar suma totală ar putea fi sub 15 miliarde de euro, potrivit Rtve.es. [..]
[11.05.2012, Sursa: Capital]Vladimir Putin îl preferă pe Jintao în locul lui Obama
Preşedintele rus Vladimir Putin va efectua la începutul lunii iunie o vizită de stat în China, vizită ce va avea loc după summitul Rusia-Uniunea Europeană de la Sankt Petersburg, relatează vineri agenţiile ruse de presă. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Ce locuință putem cumpăra când nu avem banii de avans
În loc să aştepte să strângă avansul pentru un credit ipotecar, aşa cum e normal, multe persoane aleg să îl acopere printr-un credit de nevoi personale. Ce sume pot împrumuta? [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]IUNIE 2012: Grecia intră în incapacitate de plată
Grecia va părăsi, cel mai probabil, zona euro luna viitoare pentru că guvernul de la Atena va rămâne fără bani, iar instituțiile europene nu-i va mai împrumuta bani, spune John Taylor, de la fondul de investiții speculative FX Concepts LLC, citat de Bloomberg. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Cursul euro s-a stabilizat ieri la peste 4,42 lei pe interbancar. Va anunţa BNR un nou maxim istoric?
Leul s-a tranzacţionat miercuri după amiază pe piaţa interbancară la cotaţii dincolo de 4,42 lei/euro. Practic, cursul euro s-a stabilizat peste nivelul de 4,42 lei la scurt timp după ce BNR a anunţat ieri un curs curs de referinţă apropiat de maximul istoric. În aceste condiţii, a crescut foarte mult probabilitatea ca azi să ne confruntăm cu un nou minim absolut al monedei naţionale. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Austeritatea în Europa: ce înseamnă pentru oamenii obişnuiţi
Austeritatea a fost principalul tratament prescris în Europa în lupta împotriva crizei datoriilor provocate de cheltuielile guvernamentale prea mari. Deşi se insistă asupra continuării planurilor de austeritate, există şi specialişti care susţin că acestea nu vor duce decât la o exacerbare a crizei. În plus, alegerile din ţările europene demonstrează că populaţia s-a săturat de austeritate. Prin urmare, politicienii care au susţinut austeritatea au fost sancţionaţi de alegători. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Cinci noi companii americane de top pot fi cumpărate de azi de pe BVB
În lipsa listărilor locale, acţiunile a cinci noi companii americane de top pot fi cumpărate de azi de investitorii români direct de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Vorbim de cel mai mare motor de căutare pe internet, cel mai mare producător de softuri pentru calculator, cea mai mare bancă americană, cel mai mare lanţ de restaurante fast-food şi unul din giganţii industriei farmaceutice. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Șeful Bayer România: "În următorii 40 de ani, piaţa românească de farmaceutice va fi în primele 12 din UE"
Potențialul mare al pieței farmaceutice românești este știrbit de incertitudinea cu care s-a confruntat această piață dintotdeauna. Cu toate acestea proaspătul șef al Bayer România, Renatto Keller vede România ca una din primele piețe farmaceutice din UE, dar asta în următorii 40 de ani, [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Cum economiseşti mai eficient pentru anii bătrâneţii
Asigurările unit-linked au avut un început de an bun şi sunt o variantă de luat în calcul, însă pentru românul mediu fondurile private de pensii rămân cea mai bună opţiune [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Cum îţi dai seama dacă eşti dependent de Facebook?
Dacă rudele şi prietenii glumesc spunându-ţi că ai fi dependent de Facebook, află că acest lucru este posibil. Câţiva cercetători norvegieni au realizat un studiu relevant şi au stabilit şase semne care indică dependenţa de Facebook.
[..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Vanzarile de remedii homeopate s-au dublat în ultimii cinci ani
O piață „extrasă“ din plante, care și-a dublat valoarea în cinci ani. Produsele homeopate sunt din ce în ce mai populare într-o țară în care starea de sănătate a populaţiei este sub nivelul mediu al UE [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Cum s-a văzut Bucureștiul în presa spaniolă
”Atmosfera a fost extraordinară pe parcursul întregii zile”, ”ceea ce nu știau jucătorii (madrilèni și basci n.red) este primirea incredibilă ce li s-a pregătit la sosirea pe National Arena”, ”luna de miere dintre spanioli și București continuă”, sunt doar câteva dintre aprecierile jurnaliștilor de la cotidianul spaniol As, la adresa românilor și organizării finalei Europa League. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Atenţie, cad bănci! A patra cea mai mare bancă din Spania, preluată de stat
Spania a preluat ieri controlul Bankia, al patrulea cel mai mare împrumutător din ţară, încercând să risipească îngrijorările privind abilitatea guvernului de a curăţa sectorul financiar, după ce băncile au fost lovite de prăbuşirea pieţei imobiliare, transmite Reuters. Prin mutarea de ieri, Spania a acordat practic cel mai mare ajutor pentru o instituţie bancară. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Se caută soluţii pentru majorarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului
Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mariana Câmpeanu, a declarat ieri seară, la un post privat de televiziune, că a început să analizeze impactul financiar pe care l-ar putea avea revenirea indemnizaţiei de creştere a copilului la nivelul de dinainte de reducerea cu 15%. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]A început vânătoarea: 300 de bogaţi au primit scrisori acasă de la Fisc
Fiscul a trimis scrisori către 300 de contribuabili cu venituri mari în care îi îndeamnă să se conformeze voluntar la declararea veniturilor. Fie ele din ţară sau din străinătate. Este prima etapă dintr-un plan amplu al statului de urmărire a averilor, scrie economica.net.
[..]
[10.05.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Andrei Marga – Thierry de Montbrial
Şeful diplomaţiei române, Andrei Marga, a avut joi, 10 mai, o întrevedere cu directorul Institutului Francez de Relaţii Internaţionale, Thierry de Montbrial. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]REVOLUŢIE TEHNOLOGICĂ: Această turbină eoliană produce apă din aer
Compania franceză de inginerie Eole Water a dezvoltat o turbină eoliană care poate produce 1.000 de litri de apă potabilă în fiecare zi prin colectarea şi filtrarea umezelii din aer. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Iată noul Porsche Macan, fratele mai luxos al lui Audi Q5
Jurnaliștii britanici de la AutoExpress au reușit să surprindă în trafic viitorul SUV Porsche. Asamblat pe acceași platformă cuAudi Q5, Macan pare un Cayenne intrat la apă. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Florin Georgescu: A doua majorare salarială, din decembrie, va fi de 7,5 procente
A doua majorare salarială se va face în luna decembrie, atunci când vor fi reîntregite salariile bugetarilor, procentul fiind de 7,5%, a declarat miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, într-o emisiune televizată. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Microsoft, Google şi McDonald's pot fi cumpărate de azi de pe BVB
În lipsa listărilor locale, acţiunile a cinci noi companii americane de top pot fi cumpărate de azi de investitorii români direct de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Vorbim de cel mai mare motor de căutare pe internet, cel mai mare producător de softuri pentru calculator, cea mai mare bancă americană, cel mai mare lanţ de restaurante fast-food şi unul din giganţii industriei farmaceutice. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Popoviciu a închiriat 1.000 mp din fostul sediu Petrom către Hochtief
Omul de afaceri Gabriel Popoviciu a închiriat prin intermediul Alltrom Real Estate Group, din portofoliul căruia face parte şi franciza Kentucky Fried Chicken (KFC), un spaţiu de 1.000 mp din clădirea Dorobanţi 239, în care a funcţionat până în 2010 sediul Petrom, către firma germană de construcţii Hochtief. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]TNT Brothers, a doua ediție ”Bucharest Skydiving Boogie”
Veste bună pentru iubitorii de sporturi extreme: TNT Brothers organizează a doua ediție ”Bucharest Skydiving Boogie”, în perioada 9 – 13 mai 2012.
În cadrul evenimentului, salturile cu parașuta pentru amatori, realizate în tandem cu un instructor profesionist, vor fi efectuate de la cea mai mare înălțime atinsă în salturile comerciale: 4500 m. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Proprietarii Sun Plaza construiesc un turn de birouri de 15 etaje în centrul Bucureştiului
Compania Sparkassen Immobilien, divizia de investiţii imobiliare a grupului austriac Erste Bank, se pregăteşte de a treia investiţie pe piaţa românească după achiziţia Novotel şi dezvoltarea mallului Sun Plaza. Este vorba despre un proiect de birouri, care va cuprinde un turn de 15 etaje, ce va atrage o investiţie iniţială de 66 mil. euro. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Comtesse du Barry se extinde în România
Le Manoir deschide, luna aceasta, două magazine noi Comtesse du Barry, în București, într-o locație exclusivă din cartierul Primăverii, și în Cluj, în condițiile în care estimează o creștere a pieței de lux în perioada următoare. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Chiriile au mai scăzut uşor şi luna trecută: Care este cel mai stabil cartier din Bucureşti
Drumul Taberei este cartierul bucureștean care a înregistrat cele mai mici fluctuații de preț în interval de un an pe segmentul închirierilor. Cea mai mare variație s-a consemnat în cazul apartamentelor cu trei camere din această zonă, aproximativ -4%, echivalentul a 14 euro, conform raportului lunar de monitorizare AnunturiParticulari. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Aceasta ar putea fi cea mai devastatoare armă din întregul arsenal american
Când peste 1.000 de puşcaşi marini au ajuns în Afganistan în 2010 nu se puteau depărta mai mult de 45 de metri de bază fără a fi atacaţi din toate părţile. Lucrurile s-au schimbat repede după ce batalionul a debarcat câteva echipe de lunetişti. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Microsoft, Google şi McDonald's pot fi cumpărate de azi de pe BVB
În lipsa listărilor locale, acţiunile a cinci noi companii americane de top pot fi cumpărate de azi de investitorii români direct de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Vorbim de cel mai mare motor de căutare pe internet, cel mai mare producător de softuri pentru calculator, cea mai mare bancă americană, cel mai mare lanţ de restaurante fast-food şi unul din giganţii industriei farmaceutice. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]H&M a deschis un magazin la Brăila
H&M a deschis cel de-al paisprezecelea magazin din România. Peste 150 de brăileni au așteptat deschiderea magazinului H&M din Promenada Mall. Primii 100 clienți au primit cadou un H&M FASHION CARD în valoare de 80 de lei.
[..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Prima discuţie a lui Lucian Isar cu mediul de afaceri
Ministrul delegat pentru mediul de afaceri, Lucian Isar, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţi ai Ambasadei Elveţiei la Bucureşti pentru a urgenta proiectele comune susţinute financiar de partea elveţiană. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Roubini: O ţară atât de mare precum Spania are o singură şansă de salvare
Cel mai mare ajutor pentru o instituţie bancară acordat de Spania celui de-al patrulea mare împrumutător din ţară, a fost comentat de economistul american Nouriel Roubini, într-un editorial scris în Financial Times. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Vin CHINEZII: Prima investiție MAJORĂ în energia românească! UN MILIARD de EURO!
Comisia de negociere pentru Proiectul „Realizare grup energetic nou de 500 de megawaţi la Termocentrala Rovinari“ a selectat oferta depusă de compania chineză China Huadian Engineering Co Ltd., scrie gds.ro. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Aproape patru mii de produse tradiţionale. Vezi ce alimente au fost atestate în fiecare judeţ
Mulţi producători de alimente au decis în ultimii ani să solicite atestarea produselor lor ca tradiţionale, sperând ca în acest fel să poată obţine un preţ mai mare. Aşa s-a ajuns ca pe lista Ministerului Agriculturii să se regăsească aproape patru mii de produse tradiţionale. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Cum arată cel mai rezistent blindat al armatei SUA după explozia unei bombe improvizate
Ultimul vehicul din Irak a revenit în Statele Unite în această săptămână, fiind transportat pe o navă militară în portul Beaumont din Texas. Soldaţi şi civili au asistat la întoarcerea vehiculului blindat de tip MRAP - rezistent la mine şi protejat împotriva ambuscadelor - care marchează încheierea unui capitol important din Irak. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Microsoft, Google şi McDonald's pot fi cumpărate de azi de pe BVB
În lipsa listărilor locale, acţiunile a cinci noi companii americane de top pot fi cumpărate de azi de investitorii români direct de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Vorbim de cel mai mare motor de căutare pe internet, cel mai mare producător de softuri pentru calculator, cea mai mare bancă americană, cel mai mare lanţ de restaurante fast-food şi unul din giganţii industriei farmaceutice. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Cât au cheltuit fanii spanioli veniţi la Bucureşti pentru meci
Finala Europa League 2012 dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao a atras în capitala României nu numai cel mai ridicat număr de turişti străini înregistrat vreodată, ci a generat şi încasări din turism de aproximativ 10 milioane de euro, potrivit unei analize realizate de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]O nouă reducere a tarifelor de roaming, adoptată de Parlamentul European
Parlamentul de la Strasbourg a adoptat azi raportul Roaming 3 ce prevede o scădere substanțială atât a prețurilor la convorbiri cât și la transferul de date în roaming în următorii doi ani.Elementul cheie al acestui raport este faptul că, începând cu 1 iulie 2014, un client are posibilitatea de a alege un furnizor de apeluri naționale și altul pentru serviciile de roaming, păstrându-și în același timp numărul de telefon, cartela SIM și aparatul fără să plătească taxe suplimentare. [..]
[10.05.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Andrei Marga – Mark Gitenstein
Ministrul afacerilor externe, Andrei Marga, a avut joi, 10 mai, o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Mark Henry Gitenstein. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Decizie istorică: China primit dreptul de a cumpăra o bancă americană
Într-o decizie istorică, Rezerva Federală a SUA (Fed) şi-a dat acordul pentru ca o mare bancă din China să achiziţioneze o bancă din Statele Unite. De asemenea, a aprobat ca alte două mari bănci chineze să îşi extindă operaţiunile pe teritoriul american. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Profitul Deutsche Telekom a scăzut cu 50% în T1
Profitul Deutsche Telekom, a doua mare companie de telecomunicaţii din Europa şi acţionarul majoritar al OTE, a scăzut cu 50% în primul trimestru din 2012, din cauza costurilor legate de pensionările anticipate. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Așa finală, așa trafic aerian: 13.000 de suporteri pe curse charter
Potrivit Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) în ziua marii finale Europa League 2012, 13.000 de suporteri au sosit cu zboruri charter pe Aeroportul Internațional Henri Coandă (AIHCB). [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Cea mai mare amenințare informatică pe sectorul financiar
Cea mai mare amenințare informatică pe sectorul financiar o reprezintă troienii bancari care, în primul trimestru al acestui an, însumează 8,1% din producția de malware, în România, potrivit datelor laboratorului antimalware din Bitdefender, liderul pieţei locale de soluţii antivirus. Numărul acestora este în creștere cu peste 2% pe an, din cauza accesibilității tehnologiei. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]ANOFM: Aproape 12.500 locuri de muncă vacante
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are în evidenţă 12.490 locuri de muncă vacante pentru perioada 10-16 mai 2012. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Afacerile Agricola Bacău au crescut cu 8%, în trimestrul I
Grupul de firme Agricola Bacău a înregistrat, în primele tei luni din 2012, o cifră de afaceri de 112,6 mil. lei (aprox. 25 mil. euro), cu 8% mai mult faţă de cifra de afaceri înregistrată în perioada similară a anului trecut. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Napoleon Pop: "Actuala construcție instituțională și legislativă nu permite absorbția fondurilor UE"
”Toată lumea recunoaște că actuala construcție instituțională și legislativă din România nu permite absorbția fondurilor europene. Pe de altă parte, beneficiarii sunt din ce în ce mai puțin interesați să acceseze granturile fiindcă se izbesc de numeroase piedici”, a declarat, astăzi, Napoleon Pop, membru al Consiliului de Administrație al BNR, în cadrul unei conferințe organizată la sediul Băncii Centrale pe tema absorbției fondurilor europene. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]RATB va despăgubi călătorii accidentaţi în tramvaiele deraiate
Călătorii răniţi joi dimineaţă în accidentul de tramvai produs în Pasajul Lujerului vor primi despăgubiri din partea Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), a declarat Brânduşa Raeceanu, purtător de cuvânt al RATB. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Corupţia din sistemul sanitar "se mută" pe internet
Cei care vor să raporteze cazurile de corupţie din sistemul sanitar pot face acest lucru pe portalul online, MedAlert.ro, proiect iniţiat de organizaţia TechSoup România şi sprijinit de Ambasada SUA şi Ambasada Marii Britanii.
[..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]ATENŢIE: Încă o ţară decide blocarea accesului la Pirate Bay
Pirate Bay, unul dintre cele mai populare site-uri de torrente din lume, nu va mai putea fi accesat legal de către olandezi după ce un tribunal din Haga a luat această hotărâre. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Spital privat de oncologie de peste 100 de milioane de euro, la Piatra Neamţ
O echipă de investitori italieni va construi în municipiul Piatra Neamţ un spital de oncologie dotat la standarde occidentale, a anunţat primarul Gheorghe Ştefan, citat de Agerpres. Piatra Neamţ era până acum unul dintre judeţele care nu avea niciun spital privat.
[..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Limuzină BMW Seria 7 cadou pentru Regele Mihai
De Ziua Regalității, Mihai I al României primește o limuzină BMW Seria 7 de la Automobile Bavaria Group. Compania este furnizor oficial al Casei Regale. [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Emisiunea "Dan Diaconescu Direct" iese din grila OTV
Postul de televiziune OTV, prin administratorul său judiciar, a anunţat joi Consiliul Naţional al Audiovizualului că va scoate din grila de programe începând din data de 17 mai emisiunea "Dan Diaconescu Direct". [..]
[10.05.2012, Sursa: Capital]Preşedintele Franţei va sancţiona companiile profitabile care concediază angajaţi
Preşedintele ales al Franţei, Francois Hollande, va lua rapid măsuri împotriva marilor companii care concediază angajaţi, cum ar fi cazul societăţii General Motors, pentru a le determina să adopte o conduită mai 'morală', a afirmat joi la postul de radio France Inter consilierul său, Michel Sapin. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]FMI crede că România trebuie să reducă doar gradual contribuţiile sociale
Contribuţiile sociale trebuie reduse gradual în perioada următoare, a declarat, într-un interviu pentru Agerpress, Jeffrey Franks, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, aflat la final de mandat. [..]
[09.05.2012, Sursa: MAE.ro]Ziua Europei
Ziua Europei este în primul rând un prilej de a reflecta asupra unei mari idei – ideea unităţii europene – şi a personalităţilor care au contribuit decisiv, prin gândirea şi acţiunea lor, la punerea ei în practică.
[09.05.2012, Sursa: Capital]Care sunt mărcile în care românii au cea mai mare încredere
Încrederea în mărcile autohtone creşte constant, iar românii sunt consumatori fideli aceloraşi mărci, arată ultima ediţie a topului Trusted Brands. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Victor Ponta a schimbat secretarii de stat de la Transporturi
Premierul Victor Ponta i-a numit pe Septimiu Buzaşu şi Valentin Preda în funcţiile de secretari de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, potrivit unor decizii publicate miercuri în Monitorul Oficial. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Şi bogaţii plâng: A pierdut 4,4 miliarde dolari într-o singură zi
Cel mai bogat om din România, conform ultimei ediţii a Top 300 Capital, are o avere care nu reprezintă nici măcar jumătate din cât a pierdut într-o singură zi un magnat de talie mondială. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Decizie surpriză în Polonia: banca centrală creşte dobânda
Banca Centrală a Poloniei a majorat neaşteptat miercuri rata dobânzii de referinţă, de la 4,5% la 4,75%, pe fondul creşterii inflaţiei şi a problemelor din zona euro, care afectează cea mai mare economie din Europa de Est, transmite Bloomberg. [..]
[09.05.2012, Sursa: MAE.ro]MAE îşi exprimă profundul regret faţă de decesul sub-locotenentului (p.m.) Ion Lucian Leuştean
Ministerul Afacerilor Externe a primit cu regret şi tristeţe vestea decesului sub-locotenentului (p.m.) Ion Lucian Leuştean, rănit grav în teatrul de operaţii Afganistan, în septembrie 2011. Militarul român a decedat în dimineaţa zilei de miercuri, 9 mai 2012, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central.
[09.05.2012, Sursa: Capital]Cel mai uşor laptop din lume a fost lansat în România
Toshiba Z830, primul ultrabook al japonezilor şi cel mai uşor din lume, a fost lansat oficial în ţara noastră. Preţurile pornesc de la 4.200 de lei. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Comisia Europeană acuzată de ”vendetă” de compania aviatică Ryanair
Compania aeriană irlandeză Ryanair a acuzat astăzi Comisia Europeană că desfăşoară o acţiune de ”vendetă” împotriva modelului companiilor de transport aerian cu preţuri reduse, cunoscut sub numele de ”low-cost”, în urma lansării unei investigaţii asupra ajutoarelor publice pe care această companie le-a primit din partea a 18 aeroporturi pe care operează, Bruxelles-ul solicitând o revizuirea a taxelor aeroportuare preferenţiale percepute companiei Ryanair, transmite Agerpres.
[..]
[09.05.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Andrei Marga – Andreas von Mettenheim
Ministrul afacerilor externe, Andrei Marga, a avut miercuri, 9 mai, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti, Andreas von Mettenheim. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Leul, aproape de minimul istoric, presat de cumpărări masive de euro ale unui jucător din Londra
După câteva zile în care recuperase ceva teren în faţa euro, moneda naţională a revenit miercuri pe depreciere, până aproape de minimul istoric, pe o piaţă valutară tensionată atât de alegerile din Grecia, dar mai ales de un ordin masiv de cumpărare de euro din partea unui jucător din Londra, spun dealerii. Deşi cursul se situa peste 4,4190 lei înainte de ora 13:00, BNR a anunţat o referinţă de 4,4160 lei/euro. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Toshiba: 48% dintre români vor să îşi schimbe televizorul anul acesta
Românii caută să îşi înlocuiască televizorul cu unul nou, anul acesta, potrivit unui sondaj al companiei Toshiba, care estimează piaţa locală de televizoare la un milion de unităţi. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Richard Branson: România are avantajul ţiţeiului
Energia este sectorul în care aş investi dacă m-aş gândi să pornesc o afacere, iar România are avantajul ţiţeiului, a spus, miercuri, miliardarul britanic Sir Richard Branson, în prima sa conferinţă susţinută în Capitală. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Cel mai bogat om din lume pariază pe revenirea Europei
Carlos Slim, cel mai bogat om din lume, va cumpăra aproape o treime din cea mai mare companie de telefonie din Olanda, investiţie ce ar putea anunţa o expansiune agresivă a mexicanului pe pieţele europene. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Iulia Timoşenko a ieşit din greva foamei
Fostul premier ucrainean, Iulia Timoşenko, a ieşit din greva foamei, în care se afla de la 20 aprilie, a declarat medicul german Lutz Harms, care o tratează pe opozantă la un spital din Harkov, în estul Ucrainei,scrie AFP, citată de Agerpres. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Sorin Oprescu: "Bucureştenii s-ar putea deplasa în viitor ca la Seoul"
Bucureştenii s-ar putea deplasa mult mai uşor în viitor cu ajutorul unor trenuri de mare viteză, ce vor putea fi realizate în parteneriat public privat cu Primăria din Seoul, a declarat miercuri primarul general, Sorin Oprescu, după întâlnirea cu viceprimarul oraşului Seoul, Kim Hyeong Joo, invitat să urmărească finala UEFA Europa League. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Hotelierii din Bucureşti au triplat preţurile cu prilejul finalei Europa League
Câştigurile hotelierilor din Bucureşti s-au triplat în zilele de 8 şi 9 mai, cu prilejul finalei Europa League, în condiţiile în care aceştia au practicat preţuri la camerele închiriate cu 200 - 300% mai mari, a declarat, miercuri directorul general al Trianon Hotel, Mihai Zamfir. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Dorin Ionescu, preşedinte interimar la CNAS
Premierul Victor Ponta l-a numit pe directorul general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Dorin Ionescu, ca preşedinte interimar la aceasta instituţie. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Ungaria creşte impozitele
Guvernul ungar a aprobat astăzi creşterea unor impozite, instituind şi o nouă taxă pe tranzacţiile financiare, în speranţa că astfel vor creşte încasările la buget cu circa 500 de milioane de euro în acest an şi cu 2 miliarde de euro anul viitor, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Vosganian: Două treimi din primăriile din România nu au suficiente venituri
Guvernul trebuie să ajute primăriile din România, întrucât două treimi din ele nu au bani suficienţi pentru cheltuielile curente, însă nu cu scop electoral, cum a făcut Guvernul Ungureanu, a declarat miercuri, în timpul unei conferinţe de presă, fostul ministru al Finanţelor, senatorul liberal Varujan Vosganian. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Ieşirea Greciei din zona euro ar putea afecta relaţiile bancare din România
Ieşirea Greciei din zona euro ar putea afecta relaţiile bancare din România, ţinând cont că Grecia are o poziţie importantă în ţara noastră, este de părere fostul ministru al Finanţelor, senatorul liberal Varujan Vosganian. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Germania preconizează creşterea inflaţiei pentru a ajuta statele din zona euro
Germania ar putea contribui la ameliorarea situaţiei economice a statelor din zona euro aflate în criză prin creşterea uşoară a inflaţiei pe piaţa sa internă, a sugerat miercuri Banca Centrală germană într-un document înaintat Comisiei pentru Finanţe din Bundestag, transmite AFP. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Ferrari şi-a cerut scuze pentru un truc publicitar
Producătorul de maşini de lux Ferrari şi-a cerut scuze pentru un truc publicitar care ar putea afecta imaginea unui monument istoric din China. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Europa League, șansa spaniolilor să vadă Bucureștiul cu 500 de euro
Agitație și gălăgie mare pe Otopeni odată cu venirea suporterilor străini la București pentru finala Europa League ce se va disputa în această seara între Atletico Madrid și Athletic Bilbao. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]NOUL Facebook: Ce înseamnă pentru utilizatorul comun listarea la bursă a companiei?
Facebook va demara tranzacţionarea pe NASDAQ vinerea viitoare. Ce înseamnă pentru un utilizator comun listarea la bursă a celei mai populare reţele de socializare? O analiză Business Insider ne oferă câteva răspunsuri. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]THE ECONOMIST: Amăgirea țării lalelelor
Faimos pentru coama blondă și stilul acid, Geert Wilders, liderul Partidului Libertății (PVV), s-a impus ca un dușman declarat al imigraționismului și al Islamului. Teama de a nu fi ucis l-a determinat să-și desfășoare activitatea mai mult din umbră (de altfel, și-a și intitulat noua carte „Țintă vie“). [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]La Zavat – o tavernă pescărească în inima Bucureștiului
Din păcate, Bucureștiul nu are atât de multe restaurante cu specific pescăresc pe cât mi-ar fi plăcut mie. Mâncăruri cu pește sau fructe de mare găsești mai peste tot. Însă puține restaurante se pot lăuda că au pește proaspăt sau că știu să-l gătească. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]De unde ar putea obţine Guvernul 1 mld. dolari?
Potrivit ultimului raport oficial întocmit de Ministerul Finanţelor Publice, la data de 1 ianuarie 2011 România avea de recuperat circa 2,2 miliarde de dolari din creanţele provenite din activitatea de export şi alte acţiuni externe, derulate înainte de 31 decembrie 1989. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Străinii ne cumpără ţara la hectar: Cum s-a scumpit pământul românesc cu 40% în plină criză
Flagelul crizei a atins toate ramurile economice ale României, mai puţin sectorul terenurilor agricole, pentru care cândva eram recunoscuţi la nivel european. Investitorii străini par să-şi fi amintit de „grânarul Europei“ şi au luat cu asalt piaţa locală, contribuind la o creştere cu 40% a preţului pământului în ultimii patru ani [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Bruxelles-ul vrea să reducă costul plăților cu cardul
Comisia Europeană intenționează să introducă noi măsuri pentru a îmbunătății sistemul de plată cu cardul în interiorul UE, punând accent pe reducerea costurilor, anunț făcut de comisarul european pentru Concurență, Joaquín Almunia. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]E OFICIAL: Capitala va fi legată de AUTOSTRADA spre nemți
În ultimul interviu acordat mass-media înainte de a-şi da demisia din funcţia de director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, Ştefan Stoica a anunţat ieri, în exclusivitate pentru Gazeta de Sud, că fostul ministru PDL de la transporturi a obţinut acceptul Bruxellesului pentru o autostradă care va lega Bucureştiul de Timişoara prin Craiova. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Directorii Apple "părăsesc corabia" după sfârşitul erei Steve Jobs. Vedeţi ce fac astăzi
După ce Steve Jobs a renunţat la responsabilităţile cotidiene de la Apple în ianuarie anul trecut, unii s-au întrebat dacă şi alţi executivi ai companiei se vor uita după alte locuri de muncă. Dar spre onoarea lui Apple şi al noului său director executiv Tim Cook nu a existat un expod masiv de talent. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]DEZASTRU BANCAR: O țară europeană are nevoie de 35 de miliarde de euro pentru creditele neperformante
Guvernul de la Madrid va cere băncilor spaniole să-şi majoreze provizioanele pentru activele imobiliare neperformante cu încă 35 miliarde de euro (45,48 miliarde de dolari) pentru a se asigura că problemele din sectorul bancar sunt sub control, au declarat surse anonime pentru Reuters. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Deichmann deschide cel de-al 50 lea magazin
Retailerul de încălțăminte Deichmann va deschide mâine cel de-al 50 lea magazin de pe piața românească – al șaselea în București-, în Centrul Comercial Liberty Center. Inaugurarea acestei unități marchează cea de-a cincea aniversare a retailerului în România. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Cifra de afaceri şi comenzile noi din industrie avansează în martie
Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a crescut în martie 2012, atât faţă de luna precedentă cu 22,3% cât şi faţă de luna corespunzătoare din anul trecut cu 1,4%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate astăzi. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Ponta a numit noua conducere SGG
Noul premier Victor Ponta a demarat instalarea propriilor oameni în Palatul Victoria. Fostul senator PSD Ion Moraru a fost numit secretar general al Guvernului, iar Andrei Rizoiu a devenit secretar de stat la SGG. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Ţiţeiul şi benzina mai scumpe au adus Petrom un nou profit trimestrial record, de 1,38 miliarde lei
Gigantul din domeniul energiei OMV Petrom (SNP) a raportat pentru primul trimestru din acest an un nou profit-record, de 1,38 miliarde lei, în creştere cu 65% faţă de perioada similară a anului trecut, în special datorită preţului ridicat al petrolului, precum şi al practicării unui preţ majorat la pompă. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 1,1% în primul trimestru
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 1,1% ca serie brută, în primul trimestru din acest an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 1,4% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform datelor anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Goldman: Acţiunile sunt investiţii ajustate la risc mai bune decât imobiliarele încă din 1890
Într-un nou raport intitulat „Locuinţe vs. Acţiuni: Cine câştigă cursa «ascuţită» pe termen lung“, Jose Ursua de la Goldman Sachs pretinde că acţiunile sunt mult mai bune decât locuinţele atât în termeni de câştiguri absolute, cât şi în termeni de câştiguri ajustate la risc. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]EXCLUSIV Jeffrey Franks: Reduceţi TVA la alimente doar dacă nu mai creşteţi salariile
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, într-un interviu acordat Capital, că promisiunea noului ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, de a reduce TVA la alimente la 9% anul acesta nu poate fi susţinută decât dacă Guvernul renunţă la alte măsuri prioritare.
[..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Cea mai mare rețea de supermarketuri cu capital românesc rămasă pe piață vrea în insolvență
Încă un brand românesc din retailul local intră în insolvență: Can Serv SRL, care operează rețeaua de supermarketuri Primăvara, şi-a cerut insolvența la Tribunalul Bucureşti. Retailerul are datorii de circa 1,3 milioane de euro la bugetul de stat, potrivit datelor ANAF. [..]
[09.05.2012, Sursa: Transporter.ro]OMV lanseaza noua generatia de uleiuri OMV Bixxol
OMV lanseaza cea mai recenta generatie de uleiuri OMV Bixxol, disponibile pentru motoare pe benzina si motorina. Noua gama garanteaza performanta in conditii de temperaturi extrem de joase, intervale mai mari intre schimburile de ulei, un consum mai mic de ulei si de carburant si o durata de viata mai mare a procesului de catalizare. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]PREMIERĂ Cea mai instalată sursă de energie în Europa a fost, anul trecut, cea solară
Subvenţiile acordate de statele europene au dus la niveluri record investiţiile în panouri fotovoltaice, energia solară devenind, anul trecut, cea mai instalată sursă pe continent, înaintea celei eoliene şi a celei bazate pe gaze, a anunţat Asociaţia Industriei Europene Fotovoltaice (EPIA), citată de Bloomberg [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Ponta preia în subordine Cadastrul şi Inspectoratul de Stat în Construcţii
Premierul Victor Ponta a decis, în prima sa şedinţă de Guvern, să preia în subordine două instituţii foarte importante: Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Inspectoratul de Stat în Construcţii. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]America de Nord, mai ieftină cu până la 43%
British Airways lansează o nouă promoţie pentru pasagerii care vor să călătorească la business class de la București către America de Nord. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Ministrul Mediului: Guvernul va reanaliza transparent proiectul de la Roşia Montana
Proiectul de la Roşia Montană va fi reanalizat pe bază de dialog social, în mod transparent, a declarat Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Pădurilor, la începutul discuţiilor pe care le are cu o delegaţie a mai multor ONG-uri de mediu şi reprezentanţi ai sindicatului Viitorul Mineritului, formată din şase persoane.
[..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Grecia riscă să nu primească noua tranşă de împrumut
Grecia, care continuă să caute un guvern după respingerea austerităţii de către electorat în cadrul recentelor alegeri parlamentare, se întreabă miercuri cu privire la intenţiile UE de a vărsa la termen tranşa prevăzută din împrumutul destinat să salveze ţara de la intrarea în incapacitatea de plată, relatează AFP, citată de Agerpres. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]"Băieţii deştepţi" au acceptat scăderea preţurilor şi cantităţilor în contractele cu Hidroelectrica
Companiile care au contracte cu Hidroelectrica au acceptat scăderi substanţiale ale cantităţilor şi preţurilor convenite iniţial, a declarat şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks. Acceptul a venit în contextul anchetei Comisiei Europene şi al faptului că Ministerul Justiţiei din România a ajuns la concluzia că este riscant ca aceste contracte să fie anulate. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Guvernul îl contrazice pe Franks: Reîntregirea salariilor va avea loc până la finalul acestui an
Guvernul insistă în privinţa reîntregirii salariilor bugetarilor încă din acest an, chiar dacă şefului misiunii Fondului Monetar Internaţional, Jeffrey Franks, a declarat că, în discuţiile cu Guvernul României, s-a convenit ca a doua majorare de salarii să aibă loc în anul 2013. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Record pe piaţa de artă: Un tablou de Rothko, vândut cu 86,9 milioane de dolari
Record pentru o operă de artă contemporană postbelică: un tablou al pictorului expresionist american Mark Rothko a fost vândut cu 86,9 milioane de dolari la New York, la licitația organizată de casa Christie's, anunță BBC. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]FMI: Scumpirea gazelor pentru populaţie începe din a doua jumătate a anului viitor
Creşterea de preţuri la gazele naturale pentru consumatorii casnici va începe din a doua jumătate a anului 2013, până în 2018, pentru a ajunge la media preţurilor în Uniunea Europeană, a declarat, miercuri, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, la conferinţa de la finalul celei de-a cincea misiuni în România. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Antivirusul care oferă cea mai bună detecţie a ameninţărilor de banking online
Kaspersky Internet Security 2012 s-a clasat pe locul întâi în testele independete realizate de AV-Test.org, în faţa soluţiilor de securitate de la Symantec şi Bitdefender. Scopul evaluării a fost de a determina cea mai bună detecţie statică şi dinamică a ameninţărilor informatice care ţintesc conturile de online banking ale utilizatorilor. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Oracle Partner HUB s-a lansat în România
Oracle, împreună cu Omnilogic, în calitate de Value Added Distributor şi membru Platinum în reţeaua de parteneri Oracle PartnerNetwork (OPN), au inaugurat recent Oracle Partner HUB în România, o iniţiativă care pune la dispoziţia partenerilor o echipă dedicată de specialişti şi cele mai noi tehnologii capabile să susţină procesul de inovare continuă şi de extindere a portofoliul de soluţii Oracle oferite pe piaţa regiunii SEE (Southern and Eastern Europe). [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Bitdefender lansează versiunea BETA a suitei 2013
Bitdefender, soluția antivirus românească desemnată numărul 1 la nivel mondial, anunţă lansarea versiunii BETA a unei noi generații a suitei sale consacrate de soluții de securitate. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Liceenii români se bat pentru burse în valoare de 4 milioane de dolari
Trei proiecte ale unor tineri români participă la ediţia din acest an a Intel International Science and Engineering Fair (ISEF), cea mai mare competiţie dedicată elevilor de liceu din lume. Concursul va avea loc la Pittsburgh, SUA, în perioada 13-18 mai. [..]
[09.05.2012, Sursa: Capital]Allview extinde gama de tablete AllDro Speed
Braşovenii de la Allview pregătesc lansarea a două noi tablete PC care vor completa gama de produse AllDro Speed: AllDro Speed Satellite şi AllDro Speed 3G. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Benzinăriile lui Niculae ar putea vinde benzină cu 10%-15% mai ieftin decât piața
Omul de afaceri Ioan Niculae a deschis la intrarea în Zimnicea prima benzinărie dintr-o rețea proprie care ar putea ajunge la peste 80 de benzinării la nivel național. Viitorul lanț de benzinării ar trebui să utilizeze în viitor bioetanol din producție proprie. Majorarea procentului de bioetanol, prin lege, ar permite omului de afaceri vânzarea litrului de benzină cu circa 10%-15 mai puțin decât restul pieței. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Vă amintiți proiectul de suflet al lui Putin? Va fi refăcut noul URSS
Evocând unele din proiectele ambiţioase ale premierului rus în acest sens, experţii subliniau anul trecut, în primul rând, intenţia făcută publică de Putin în luna iulie 2011 cu privire la crearea unei Uniuni economice euroasiatice până în 2013, cu perspectiva de a începe în viitor discuţiile privind comerţul liber cu UE. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Ce sfaturi ne dau experții ca să absorbim fondurile UE
Specialiștii străini și români au întocmit o listă cu recomandări pentru a stimula absorbția banilor europeni, valabile atât pentru actualul buget al UE, cât și pentru cel viitor. Pot fi acestea aplicate? [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]THE ECONOMIST: Șomer, sărac, dar acasă
De ce refuză europenii să se bucure de beneficiile pieței unice a muncii? Aproape un sfert din forța de muncă a Spaniei - aici intrând nu mai puțin de jumătate din tinerii iberici - este, în momentul de față, în căutarea unei slujbe. În timp ce ratele șomajului din state precum Austria, Germania și Olanda sunt incomparabil mai mici. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Ieftinirea creditelor în lei, blocată după căderea Guvernului
Chiar dacă mesajul BNR a fost destul de clar în ultimele luni - băncile trebuie să reducă dobânzile la credite pentru a se stimula creșterea economică - ultimele evenimente de pe scena financiară arată că ieftinirea creditelor se va opri. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]H&M le suflă deja în ceafă spaniolilor de la Zara
Într-un singur an – 2011, H&M a inaugurat la fel de multe magazine ca Zara în șase ani. Suedezii – care încasează, zilnic, peste 20.000 de euro per magazin – vor deschide joi (10 mai) un nou magazin, la Brăila. Retailerul ajunge, astfel, la 14 magazine în ţară, cu patru mai puţine decât Zara. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Ce aşteptări are Băsescu de la Guvernul Ponta
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seara, că noul Guvern are o misiune grea, punctând că se aşteaptă să fie continuat ceea ce s-a făcut bun în reformarea statului şi să nu înceapă un proces de restauraţie. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Ce salariu va avea noul președinte al Franței?
Chiar dacă va reduce, aşa cum a promis, salariul preşedintelui cu 30%, noul ales Francois Hollande va câştiga de două ori mai mult decât înainte să fie desemnat câştigător la alegerile prezidenţiale, scrie 20minutes.fr. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]OMS face apel la doctori să se spele mai des pe mâini
Aproximativ 10% din pacienţi contractează diferite infecţii în timpul tratamentului într-o unitate spitalicească, relevă un studiu dat publicităţii de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care evaluează incidenţa infecţiilor nosocomiale pe plan mondial, transmite Daily Med, citat de Agerpres. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Cum s-a adaptat la piaţă oferta şi preţul apartamentelor, după trei ani de "Prima Casă"
În cei trei ani care au trecut de la adoptarea programului Prima Casă, oferta de apartamente care se încadrează în plafonul stabilit de stat a crescut considerabil şi odată cu ea s-au înmulţit şi opţiunile de achiziţie în limita bugetului impus de program, conform unei analize realizate de portalul de anunţuri imobiliare.ro [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital](P) Burse RoNewMedia pentru elevi și studenți
Organizatorii RoNewMedia, cel mai mare eveniment dedicat Internetului, industriei digitale si noilor tehnologii, care va avea loc intre 16 si 18 mai, la Bucuresti, au anuntat astazi ca datorita cererii mari de bilete de intrare la eveniment din partea elevilor si studentilor, au demarat un program special pentru acestia. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]CEO-ul Aviva a demisionat, forţat de revolta acţionarilor cu privire la bonusuri
Aviva Plc, al doilea cel mai mare asigurător din Marea Britanie, a spus că Andrew Moss a demisionat din funcţia de director general executiv (CEO), ca urmare a protestelor la adresa bonusurilor pentru conducerea executivă, transmite Bloomberg. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Gazoductul Iași - Ungheni va fi finalizat anul viitor
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, crede că gazoductul Iaşi-Ungheni va fi finalizat în 2013. El a declarat într-un interviu pentru Jurnal de Chişinău că mai există probleme funciare, deoarece statul trebuie să achiziţioneze anumite porţiuni de teren, aflate în proprietate privată. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]FMI arată flexibilitate în ceea ce priveşte măsurile de austeritate
Cele mai avansate state continuă consolidarea fiscală într-un ritm "prudent", de aproximativ 1% pe an, a afirmat într-un discurs rostit luni la Zurich directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, arătând o oarecare flexibilitate la presiunile asupra ţărilor cu datorii mari de a-şi reduce deficitul, transmite Reuters. [..]
[08.05.2012, Sursa: MAE.ro]Andrei Marga, învestit ministru de externe
Andrei Marga a rostit jurământul de învestire în funcţia de ministru al afacerilor externe, luni, 7 mai, în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului de către membrii Cabinetului Victor Ponta. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Opel a dat publicității numele celui mai mic model al său: Adam
Vehiculul cunoscut până acum sub denumirea de Opel Junior poartă de astăzi un nume cu care poate ieși pe piață. Noul Adam este, conform producătorului, „o mașină complet nouă, mică doar pe dinafară, musculoasă, amuzantă și obraznică”. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Roman Copper nu renunţă la Cupru Min: a dat statul român în judecată
Compania canadiană Roman Copper, care în martie a fost declarată câştigătoarea licitaţiei organizată pentru vânzarea acţiunilor deţinute de stat la societatea Cupru Min SA Abrud, a dat în judecată statul român din cauza refuzului de a finaliza contractul de vânzare. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Rata şomajului a scăzut în aprilie la 4,73%
Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii aprilie 2012, la nivel naţional, a fost de 4,73%, mai mică cu 0,32 pp decât cea din luna martie a anului 2012 şi mai mică cu 0,75 pp decât cea din luna aprilie a anului 2011. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Reabilitarea termică poate aduce un plus de până la 10.000 euro la vânzarea apartamentului
Reabilitarea termică a rămas una din puţinele variante prin care proprietarii pot creştere valoarea apartamentelor scoase la vânzare. Proprietarii cer de la câteva mii până la 10.000 euro în plus pentru un apartament într-un bloc reabilitat, conform unei analize a portalului imobiliare.net. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Patru din zece români cred că situația economică se va înrăutăți
Majoritatea românilor consideră că situaţia economică actuală a României este foarte slabă (63%) şi niciunul nu crede ca România are o situaţie economică bună, în timp ce patru din zece români cred ca situaţia economică se va înrăutăţi în următoarele 6 luni, doar 6% fiind optimişti în această privinţă, conform unui studiu realizat de ISRA Center, pe baza datelor Eurostat. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Agricultura trebuie să acceseze anul acesta 2,5 miliarde euro de la UE
În cursul acestui an, agricultura românească va trebui să atragă 2,5 miliarde euro de la Uniunea Europeană, a declarat noul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, cu ocazia preluării mandatului de la Stelian Fuia. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Reuniune extraordinară a liderilor europeni pentru relansarea creșterii economice
Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a anunţat astăzi că pe 23 mai va avea loc o reuniune extraordinară a liderilor europeni pentru a se discuta despre mijloacele de relansare a creşterii economice, informează Agerpres.
[..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Noul ministru al sănătăţii: "Mă tem că aşteptările sunt mai mari decât posibilităţile"
"Păcatul sistemului de sănătate este că fiecare ministru a început o reformă şi niciuna nu a ajuns la capăt. Îmi propun să continuăm o serie de activităţi, cum ar fi legea sănătăţii, pe care dorim să o elaborăm cu toţi factorii interesaţi. Sper că la 30 iunie vom finaliza proiectul de lege, iar la 1 iulie vom intra cu el în Guvern pentru asumarea politică", a spus noul ministru al sănătăţii, Vasile Cepoi, la preluarea mandatului de la predecesorul său, Ladislau Ritli.
[..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Isărescu spune că leul tinde să se deprecieze. Vezi care e motivul
Leul tinde să se deprecieze în prezent, după ce în urmă cu un an BNR se „chinuia” să tempereze aprecierea acestuia pentru a nu descuraja exporturile, a declarat guvernatorul BNR Mugur Isărescu, la prezentarea raportului asupra inflaţiei. Motivul principal în reprezintă ieşirile de capital din partea băncilor-mamă, coroborat cu seceta de investiţii străine directe din această perioadă. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]BNR: Leul recuperează încă puţin teren în faţa euro, până la un curs de 4,4032 lei
Moneda naţională s-a apreciat uşor marţi în faţa euro la referinţa BNR, cursul coborând cu 0,21 bani (0,05%), până la 4,4032 lei, pe o piaţă în care au existat mici presiuni de depreciere absorbite rapid probabil de intervenţiile BNR, spun dealerii. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]China, principalul exporator al produselor periculoase pe piața UE
Creșterii eficacității sistemului de alertă rapidă al UE pentru produse nealimentare periculoase („RAPEX”) a determinat o scurtare a timpului în care produsele periculoase sunt detectate fiind eliminate rapid de pe piața UE. Deși China rămâne – cu mai mult de jumătate din notificările RAPEX – țara cu cele mai multe notificări referitoare la produse, a avut loc o scădere de la 58% în 2010, la 54% în 2011, se arată într-un comunicat la Comisiei Europene. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Schimburile de studenți prin Erasmus, în creștere cu 8,5%
Peste 231.000 de studenți au primit burse „Erasmus” pentru a studia sau pentru a se forma în străinătate în anul universitar 2010-2011, ceea ce reprezintă un nou record și o creștere cu 8,5% față de cifra din anul precedent. Punând accentul pe învățarea limbilor străine, adaptabilitate, sensibilizarea interculturală și aptitudini de conducere, Erasmus oferă tinerilor competențe vitale pentru stimularea capacității acestora de inserție profesională, care vor favoriza dezvoltarea lor personală.
[..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Şef român la cea mai mare companie de asigurări din Ungaria
Cornelia Coman, actualul director general al ING Asigurări de Viaţă România a fost numită pe aceeaşi funcţie la subsidiara maghiară a asigurătorului olandez [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Orange oferă acces gratuit la internet pe Arena Naţională
Orange România oferă acces gratuit la internet spectatorilor de pe stadionul Arena Naţională din Bucureşti, indiferent de reţeaua de telefonie mobilă utilizată. Publicul de pe stadion va avea, aşadar, acces la internet de pe telefonul mobil, tabletă sau laptop printr-o reţea Wi-Fi având la bază soluţii tehnologice dezvoltate de Cisco. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Primele imagini cu televizorul Apple
Publicaţia Cult of Mac oferă o imagine asupra modului în care va arăta televizorul HD de la Apple. Fotografiile publicate au fost furnizate de o sursă "de încredere" care a cerut să-i fie păstrat anonimatul şi care susţine că ceea ce vedeţi mai jos este prototipul produsului pe care Apple se pregăteşte să-l lanseze pe piaţă. [..]
[08.05.2012, Sursa: MAE.ro]Andrei Marga, conferinţă de presă la preluarea mandatului
Ministrul afacerilor externe, Andrei Marga, a susţinut marţi, 8 mai, alături de predecesorul său Cristian Diaconescu, o conferinţă de presă cu ocazia preluării mandatului de şef al diplomaţiei române.
[08.05.2012, Sursa: Capital]DURERE Băncile greceşti continuă să scadă puternic pe bursă, după măcelul de ieri
Acţiunile principalelor bănci greceşti, toate prezente şi în România, continuau să scadă puternic pe bursa din Atena. Şi asta la doar o zi după ce acestea s-au prăbuşit ca reacţie a investitorilor la rezultatul alegerilor din Grecia, situaţie care a crescut până la 75% riscul ca Grecia să părăsească zona euro. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Barroso: "Ţări precum Grecia trebuie să aplice disciplina bugetară, în caz contrar riscă falimentul"
Disciplina bugetară trebuie să se aplice în mod diferenţiat în Europa, însă ţările cu cele mai mari probleme, precum Grecia, nu au altă variantă decât rigoarea, în caz contrar riscând "intrarea în incapacitatea de plată", a atras atenţia preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Bruxelles. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]ArcelorMittal estimează că cererea mondială de oţel va creşte cu 4-4,5% în 2012
ArcelorMittal, cel mai mare producător mondial de oţel, estimează că în acest an consumul mondial de oţel va înregistra o creştere cuprinsă între 4 şi 4,5%, urmând ca scăderea consumului în Europa să fie contracarată de o creştere puternică în America de Nord, a declarat marţi directorul general Lakshmi Mittal, transmite Reuters. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Inaugurarea noului aeroport al Berlinului s-a amânat
Zi proastă pentru germani. Deschiderea noului aeroport internaţional Berlin-Brandenburg Willy Brandt (BER), prevăzută pentru 3 iunie, a fost amânată pe termen nedefinit din cauza unor probleme cu sistemul antiincendiu, au anunţat responsabilii proiectului, citați de AP și preluați de Agerpres. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Google ar putea fi amendată cu 10 milioane de dolari. AFLĂ de ce!
În urma scandalului în care Google a fost acuzată că îi spionează pe utilizatorii browserului Safari, pentru a vinde datele advertiserilor, compania riscă să primească amenda maximă de la Comisia Federală de Comerţ (FTC) - peste 10 milioane de dolari. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Lenovo intră pe piaţa de dispozitive mobile
Lenovo plănuieşte să intre pe piaţa de dispozitive mobile, scrie Mashable. Cunoscutul producător de PC-uri va investi 800 de milioane de dolari în Wuhan (China), pentru a dezvolta produse destinate internetului mobil. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Obama, susţinut financiar de miliardarul Soros, în lupta pentru preşedinţie
Alegerile prezidenţiale din Statele Unite, prevăzute în toamnă, se remarcă şi datorită personalităţilor dispuse să cheltuiască sute de milioane de euro pentru ca Obama să fie câştigător şi în 2012. [..]
[08.05.2012, Sursa: MAE.ro]Preluarea mandatului de ministru al afacerilor externe
Ministrul Andrei Marga şi-a preluat astăzi, 8 mai 2012, mandatul de şef al diplomaţiei române, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în prezenţa predecesorului său, Cristian Diaconescu.
[08.05.2012, Sursa: Capital]Atacuri cibernetice: Chinezii şi americanii fac pace
SUA şi China trebuie să-şi dezvolte cooperarea în spaţiul cibernetic şi să facă tot posibilul pentru a evita potenţiale conflicte în acest domeniu, a declarat luni seara secretarul american al apărării Leon Panetta, în finalul convorbirilor cu omologul său chinez, Liang Guanglie. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Un român face o investiţie uriaşă în Africa. Speră să câştige miliarde de dolari din petrol
Grupul Tender va investi aproximativ 100 milioane de dolari în explorarea unui zăcămînt petrolier în Senegal şi Bissau, a declarat preşedintele grupului Tender, Ovidiu Lucian Tender, la semnarea protocolului de colaborare cu AGC (Agenţia de Gestionare şi Cooperare între Senegal şi Guineea - Bissau). [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Acces gratuit la plimbările cu vaporaşele pe lacul Herăstrău
Bucureştenii şi suporterii străini ai echipelor de fotbal care îşi dispută trofeul Europa League şi care vin în aceste zile în Capitală vor putea să se plimbe gratuit cu vaporaşele pe lacul Herăstrău în zilele de 8, 9 şi 10 mai. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]A patra investiție Bosch din România: 77 mil. euro
Grupul Bosch a anunțat astăzi oficial data demarării investiției de la Cluj-Napoca. Investiţiile planificate se ridică la 77 de milioane de euro și vor fi create 340 de locuri de muncă. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Cultivatorii de orez din zonele defavorizate ar putea primi 250 de euro pe hectar
Cultivatorii de orez din zonele defavorizate din România ar putea primi un sprijin financiar de 250 de euro pe hectar, în anii 2012 şi 2013, printr-o schemă de ajutor specific pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) intenţionează să o implementeze în acest an, scrie Agerpres. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]ÎNGRIJORĂTOR: Iranul ar putea obţine arma nucleară în 9 -18 luni
Ministrul canadian de externe, John Baird, a afirmat luni, într-un interviu acordat televiziunii publice canadiene CBC, că Iranul ar putea produce prima bombă nucleară într-un interval cuprins între 9 şi 18 luni din momentul în care va lua decizia de a realiza o astfel de armă. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Guvern: Schimbarea prefecților și subprefecților
Guvernul a avut pe ordinea de zi a primei ședințe schimbarea prefecţilor şi subprefecţilor numiți anterior din partea PDL şi UDMR. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]UE a importat 40 de milioane de tone de alimente şi furaje care conţin OMG, în 2010
Uniunea Europeană a importat, în 2010, circa 40 de milioane de tone de alimente şi furaje care conţin Organisme Modificate Genetic (OMG), peste 97% dintre acestea fiind utilizate în hrana animalelor în contextul semi-dependenţei industriei furajere a UE de importurile de soia şi porumb, potrivit datelor Eurostat furnizate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Mâine este Ziua Europei. Află ce semnificaţie are
Pe 9 mai este Ziua Europei, însă nu mulţi sunt cei care cunosc semnificaţia acestei zile. Pe scurt, în 1950 a avut loc evenimentul care marchează primul pas în direcţia formării Uniunii Europene de astăzi. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Ponta schimbă conducerile CNAS și ANRMAP
Premierul Victor Ponta a anunțat că a decis schimbarea din funcție a președintelui CNAS, Lucian Duță, și a șefei ANRMAP, Cristina Trăilă. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Guvernul acordă 8% bugetarilor în iunie. Restul în decembrie
Guvernul a decis ca salariile bugetarilor să fie reîntregite în două etape. Prima majorare, de 8%, va avea loc în luna iunie, iar cea de-a doua în decembrie, a anunțat premierul Victor Ponta. În plus, de la 1 iunie, în tranșe egale, vor fi restituite sumele plătite ilegal de pensionari, a mai arătat premierul. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Guvernul retrage banii acordaţi primăriilor de Cabinetul Ungureanu
Guvernul a adoptat luni o ordonanţă de urgenţă care prevede oprirea din conturile administraţiei locale a sumelor alocate de fostul Cabinet Ungureanu din Fondul de rezervă, precum şi sistarea perceperii ilegale a unor sume din contribuţia la asigurările de sănătate din pensii, a anunţat premierul Victor Ponta. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Ieşirea Greciei din zona euro NU ar înseamna sfârşitul monedei unice
O eventuală ieşire a Greciei din zona euro nu ar înseamna sfârşitul monedei unice deoarece Germania are un interes fundamental în păstrarea euro, a declarat preşedintele agenţiei de evaluare Fitch Ratings, Paul Taylor, într-un interviu publicat marţi de Spiegel Online. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Samsung Galaxy S III este disponibil la Germanos
Cosmote România, al treilea jucător de pe piaţa locală telecom, a anunţat că noul Samsung i9300 Galaxy S III este acum disponibil cu precomandă pe www.germanos.ro. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]TRAGIC: Aproape jumătate din americani ar putea fi obezi până în 2030
Peste 42% din americani ar putea fi obezi până în 2030, arată un studiu difuzat luni la Washington, în deschiderea unei conferinţe despre obezitate, miză majoră a sănătăţii publice în Statele Unite. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Jeffrey Franks: "Românii au potenţial, dar este nevoie de muncă pentru a-l valorifica"
Poporul român are potenţial, dar este nevoie de muncă pentru a pune în valoare acest potenţial, a afirmat marţi negociatorul şef al misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, în cadrul unei conferinţe pe care a susţinut-o la Universitatea din Piteşti. [..]
[08.05.2012, Sursa: Capital]Samsung Galaxy S III costă de la 299 euro la Orange
Clienţii Orange pot comanda de săptămâna aceasta telefonul Samsung Galaxy S III exclusiv din magazinul online https://www.orange.ro/magazin-online/, urmând ca din 30 mai telefonul să fie disponibil în toate magazinele Orange. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Noul guvern pornește cu stânga
Pentru prima oară după opt ani, stânga revine la putere. Ponderea forţelor în cabinetul Ponta nu lasă nicio şansă pseudo-liberalilor [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Mihai Tănăsescu: Sunt bani pentru salarii. Reducerea CAS sau TVA mai așteaptă
Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, crede că situaţia veniturilor colectate de fostul guvern în trimestrul I permite actualului executiv să majoreze salariile bugetarilor în 2012. Şanse există şi pentru pensii, dacă se găsesc resurse. Rămâne însă puţin probabilă, anul acesta, majorarea salariului minim pe economie, iar scăderea CAS sau a TVA - imposibilă [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Afaceri şi evenimente de afaceri
Creşterea numărului de evenimente de afaceri din ultima perioadă poate fi comparată cu evoluţia conversaţiei generate de către branduri şi/sau companii pe reţelele sociale. Acesta este cu adevărat un semn bun. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Prețul corect în imobiliare
Nu mai e niciun secret pentru nimeni: din 2009 încoace, investitorii imobiliari sunt la putere. Ei decid astăzi ce merită a fi cumpărat și cu cât. Este vremea lor, a celor eligibili bancar sau potenți financiar, care dețin cash. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]România roșie și victimele colaterale
Ce culoare politică are România astăzi? Struțocămila USL controlează Guvernul, iar președinte este un om pornit de la stânga și convertit pe parcurs la dreapta. În administrația locală dăm la tot pasul de traseiști care au schimbat și trei-patru ideologii în funcție de ţâţa la care curgea banul public. Un talmeș-balmeș din care nu se mai distinge decât ineficiența unui sistem mai cârpăcit chiar decât vechea Dacie a tatălui meu, ce avea piese de pe la toate generațiile de mașini ieșite vreodată din uzina de lângă Pitești. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]The Economist: Sărăcie de lux - revolta bogaților
În 2005, Franța și Olanda au pedepsit aspru Uniunea Europeană, respingând fără drept de apel noul tratat constituțional. Au trecut șapte ani, iar cele două state se agită din nou. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Sarkozy, victima cu numărul 12 a recesiunii
Criza economică a înghiţit duminică încă un lider european, pe preşedintele francez Nicolas Sarkozy, conservator, învins de socialistul Francois Hollande, remarcă EFE. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Pizza și paste bune la Cena pe terasă
Deunăzi mă plimbam pe lângă Grădina Icoanei și am constatat cu surprindere că zona este destul de animată pe înserat. Motivul pe care l-am gasit cel mai evident ar fi că aici au apărut, în ultimii ani, o mulțime de cârciumi, mai mult sau mai puțin populare. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Câştigul salarial a crescut cu 71 de lei în luna martie. Vezi domeniile cu cele mai mari creşteri
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în martie 2012 de 2.126 lei, în creştere cu 98 lei faţă de luna februarie, iar cel nominal net a fost de 1.543 lei, cu 71 lei (4,8%) mai mare faţă de cel din luna precedentă, conform datelor transmise de Institutul Naţional de Statistică. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]O nouă ediţie a programului "Litoralul pentru Toţi" debutează astăzi
Ediţia de primăvară a programului "Litoralul pentru Toţi", lansat de Asociaţia Litoral-Delta Dunării, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism şi patronatele de pe Litoral, debutează luni şi se va încheia pe 17 iunie. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]SURPRIZĂ: Facebook nu este cea mai captivantă reţea socială în SUA
Facebook este cea mai populară reţea socială din lume, însă aceasta nu este cea care îi ţine pe americani cel mai mult în faţa ecranelor, potrivit datelor companiei comScore. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Warren Buffett: “Băncile americane au lichidităţi care le ies pe urechi”
Miliardarul american Warren Buffet susţine că băncile americane nu se confruntă cu o criză de lichidităţi, marea problemă a sistemului financiar european, susţinut cu fonduri masive de Banca Centrală Europeană. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Timpul se termină pe 31 iulie pentru Grecia
Imediat ce se va forma noul guvern şi imediat ce noul ministru de finanţe îşi va prelua atribuţiile, adică din momentul în care troica UE-BCE-FMI va avea din nou un interlocutor, aceasta va fi gata să vină la Atena pentru a începe discuţiile cu privire la elaborarea noului Cadru Bugetar de Susţinere pe Termen Mediu 2012-2016, în esenţă cu privire la stabilirea măsurilor pentru următorii doi ani. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Iranul sare la gâtul gigantului web Google. Află de ce
Iranul a acuzat una dintre cele mai mari companii din lume, Google, că fabrică minciuni, deoarece americanii nu au folosit niciun nume pentru a descrie golful care separă Peninsula Arabică de Iran. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]GRECIA: Neonaziştii au intrat în Parlament!
"V-a sunat ceasul, trădători de patrie!", a ameninţat duminică seară liderul grupului neonazist grec Chryssi Avghi (Zori de Aur), dupa ce i-a asigurat o intrare în forţă formaţiunii sale în parlament, potrivit unui exit-poll. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital](P) Automatizări și sisteme de supraveghere
Pentru uz rezidențial, comercial sau industrial, sistemele de supraveghere oferă siguranță, iar confortul vine o dată cu integrarea de automatizări în proiectele tale. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Vom avea AUTOSTRADĂ până la TURCI
Ar terbui să fim recunoscători bulgarilor. Asta pentru că vecinii noștri tocmai au anunțat că au început să caute parteneriate public-private pentru construcția autostrăzii care să lege Ruse de Istanbul. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Suedia, Belgia și Olanda, la vârful piramidei privind regimul de impozitare
Deloitte a publicat recent a doua ediție a studiului său anual European Salary Survey, care analizează costul salarial în 11 țări din Uniunea Europeană. Studiul prezintă regimul fiscal aplicabil veniturilor salariale și realizează în același timp un clasament al eficienței fiscale în contextul economic actual. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Testul Parlamentului pentru Guvernul Victor Ponta
Premierul desemnat Victor Ponta are de trecut luni testul Parlamentului. Dacă dimineaţa a început cu audierea în comisiile de specialitate a miniştrilor propuşi, la ora 16.00 Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor va da votul pentru învestirea Guvernului. [..]
[07.05.2012, Sursa: Transporter.ro]Fiat a lansat Punto Van 2012
Fiat a lansat noul Punto Van 2012 la Commercial Vehicle Show din Birmimgham, acesta fiind inlocuitorul lui Grande Punto. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]MĂCEL: O bancă prezentă și în România se prăbușește pe BURSĂ
Indicele principal al bursei din Atena a scăzut luni dimineaţă cu peste 7%, după ce principalele partide ale ţării nu au reuşit să obţină suficiente voturi pentru a forma coaliţia de guvernare, în urma alegerilor de duminică, transmite Reuters. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Schimbare de viziune la Transporturi. Silaghi vrea privatizarea totală a Tarom
Ministrul propus pentru portofoliul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, crede că România ar trebui să vândă în totalitate compania de transport aerian deţinută de stat – Tarom, iar operatorul feroviar de transport de marfă să fie privatizat parţial. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Revigorarea retailului a impulsionat piaţa pavajelor
Deschiderea tot mai multor centre comerciale, dar şi semnele timide de revenire a pieţei rezidenţiale au ajutat piaţa pavajelor. Un exemplu concret este compania Elis Pavaje, care a înregistrat în 2011 o creştere de 47% a cifrei de afaceri, ajungând la 84,6 milioane lei, faţă de 57 milioane lei în 2010. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Where Ads s-a transformat în PayPal Media Network
PayPal pune platforma dinamică de publicitate multi-channel PayPal Media Network la dispoziţia partenerilor săi activi în sectorul retail, pentru a-i ajuta să ajungă la consumatori, indiferent unde se află aceştia. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Toshiba câștigă 5 premii red dot
Toshiba anunță desemnarea a cinci dintre produsele proprii drept cele mai apreciate de juriul „red dot award” în cadrul competiției “red dot award: product design 2012”. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Acţiunile băncilor franceze scad la bursă după victoria în alegeri a lui Francois Hollande
Acţiunile băncilor franceze au scăzut puternic luni la bursa de la Paris, după ce victoria în alegeri a lui Francois Hollande a sporit temerile că instituţiile de creditare se vor confrunta cu taxe mai ridicate şi ar putea fi nevoite să dividă unele din operaţiunile lor mai riscante. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]RECORD la Hollywood: The Avengers, încasări de 200 de milioane de dolari în primul weekend
Încasările înregistrate în Statele Unite de filmul The Avengers, producţie Marvel Studios şi Disney, a depăşit orice aşteptări. The Avengers a încasat 200,3 mil. dolari în weekend-ul de debut, depăşind recordul stabilit în urmă cu un an de ultimul film din seria Harry Potter, de 168 mil. dolari. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Cele mai bune televizoare pe care le poţi cumpăra în prezent
Decizia de achiziţionare a unui televizor în zilele noastre se poate dovedi dificilă având în vedere numărul de tehnologii şi modele disponibile. Americanii de la CNET.com au analizat mai multe exemplare şi au realizat un clasament cu cele mai bune televizoare pe care le poţi cumpăra în prezent. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]DTZ: Stoc excedentar pe piaţa spaţiilor industriale şi logistice
Piaţa spaţiilor industriale şi logistice din România este caracterizată încă de un stoc excedentar, fără schimbări semnificative ale gradului de neocupare, în primul trimestru din 2012, se arată într-un studiu al companiei DTZ Echinox. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Leonard Orban: Autoritățile de Management vor trece la Ministerul Afacerilor Europene din 2014
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, consideră că toate autorităţile de management al programelor pe fonduri europene trebuie transferate de la ministerele de profil la MAEur, începând din anul 2014, când acest lucru va fi posibil, pentru o absorbţie crescută a banilor europeni, anunță Agerpres. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital](P) RoNewMedia Magazine, din 1 mai la chioșcuri împreună cu revista BIZ
S-a lansat revista RoNewMedia Magazine, care cuprinde interviuri cu cativa dintre cei peste 70 de speakeri confirmati la cel mai mare eveniment regional dedicat industriei digitale organizat pana acum in Romania. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]România, locul întâi în UE la suprafaţa cultivată cu porumb
România are cea mai mare suprafaţă cultivată cu porumb din întreaga Uniune Europeană. Cel mai mic randament la producţie este înregistrat tot de agricultorii români. Totuşi, ţara noastră ocupă locul doi în UE în privinţa producţiei anuale de porumb. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Programele "Rabla" şi "Casa verde" vor continua
Programele 'Rabla' şi 'Casa verde' vor continua, dar este important să identificăm sursele de finanţare, a declarat, luni, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor, Rovana Plumb, ministrul desemnat al Mediului şi Pădurilor. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Orban: Pericol la Resurse Umane, risc de dezangajare la Mediu
”La Programul Operaţional Sectorial (POS) de Mediu sunt cele mai mari riscuri de dezangajare. E adevărat, sumele sunt foarte mari, importante. Cu excepţia a 10-12 proiecte majore, lansate cu ceva ani în urmă, la toate celelalte rata de implementare este între 0 şi 5%. Este clar că multe dintre administraţiile locale sunt incapabile sau puţin capabile să implementeze aceste proiecte majore, care depăşesc uneori 50 de milioane, 100 de milioane sau mai mult”, a declarat Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene în faţa comisiilor reunite de afaceri europene ale Parlamentului, pentru păstrarea portofoliului şi în viitorul Cabinet Ponta, anunță Agerpres. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Florin Georgescu: "Va urma o altă creştere salarială"
Florin Georgescu, ministrul nominalizat pentru portofoliul Finanţelor, a declarat luni că a doua majorare a salariilor bugetarilor va avea loc după luna iulie. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]PayU Group majorează capitalul social al companiei din România
PayU Group, parte a grupului media internațional Naspers a decis majorarea capitalului social al companiei ce desfășoară operațiunile din România, de la 100.000 lei la 1,2 milioane lei. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Tetra Pak: Scade consumul de lapte în următorii trei ani
În timp ce alte categorii de produse lactate lichide continuă să crească cu un ritm mediu anual estimat la 6,9% în perioada 2011-2015, consumul de lapte simplu va continua să scadă cu o medie anuală de 4,9%, anticipează Tetra Pak, lider în industria procesării şi ambalării alimentelor. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]De ce se prăbuşesc băncile greceşti la bursă? Riscul ca Grecia să iasă din zona euro a sărit la 75%
Acţiunile băncilor greceşti, majoritatea prezente în România, înregistrau pierderi dramatice pe bursa din Atena, de 12-20%, ca reacţie la rezultatul alegerilor din Grecia, unde în parlament au intrat în premieră neo-naziştii. De fapt, cea mai mare îngrijorare vine din faptul că în urma rezultatului alegerilor, riscul ca Grecia să părăsească zona euro a crescut brusc la peste 75%, potrivit economiştilor Citi Group. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Lucas Papademos cere stabilitate pentru Grecia
Premierul grec în exerciţiu Lucas Papademos a indicat luni că Grecia are nevoie de stabilitate pentru finalizarea eforturilor vizând scoaterea ţării din criză. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]MFP a împrumutat luni circa 750 milioane lei de la bănci
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat luni circa 750 milioane lei de la băncile comerciale, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, plasată la licitaţie prin intermediul Băncii Naţionale a României (BNR). [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Coaching 2012 va avea loc pe 23 mai
Pe 23 mai, Business-Edu, organizează Coaching 2012 – eveniment aflat la cea de-a şasea ediţie - care este dedicat companiilor ce doresc să îşi dezvolte o cultură organizaţională de coaching şi celor care implementează astfel de programe. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Ţara care are de câştigat de pe urma crizei greceşti
Problemele economice ale Greciei au un impact negativ asupra multor state din Europa, dar o ţară ar putea beneficia de pe urma necazurilor cu care se confruntă grecii. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Fondurile europene destinate agriculturii ar putea creşte
Fondurile structurale de care ar putea beneficia România vor creşte de la 19 miliarde de euro la 26 de miliarde de euro, în perioada 2014-2020, iar pe zona de agricultură de la 12,5 miliarde la 14 miliarde de euro, a declarat, luni, ministrul propus pentru portofoliul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Penalizări de zeci de mii de euro pe zi, din cauza neadoptării legii “Big Brother”
România riscă să plătească Comisiei Europene penalizări de peste 30.000 de euro pentru fiecare zi de întârziere în adoptarea legii reţinerii datelor de comunicaţii, a avertizat, astăzi, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban. [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]CONCURS: Revista CAPITAL te trimite la cursul de film al vedetelor de la Hollywood!
Ce ai putea avea în comun cu Guy Ritchie, Quentin Tarantino sau Will Smith? Dacă eşti şi tu pasionat de film, revista CAPITAL îţi oferă o invitaţie la faimosul curs 2 Day Film School, un program revoluţionar care a beneficiat de-a lungul timpului de prezenţa unor nume celebre din cinematografia internaţională, ca cele amintite mai sus. [..]
[07.05.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Luminiţa Odobescu - Aleksandar Filipov
Secretarul de stat, Luminiţa Odobecu, a avut astăzi, 7 mai 2012, o întrevedere cu ambasadorul Bulgariei la Bucureşti, Aleksandar Filipov [..]
[07.05.2012, Sursa: Capital]Vasile Cepoi: Voi finaliza Legea Sănătăţii
Noul ministru al Sănătăţii, conf. dr. Vasile Cepoi a declarat că are în vedere în primul rând finalizarea noii Legi a Sănătăţii. [..]
[07.05.2012, Sursa: MAE.ro]Primirea de către secretarul de stat Luminiţa Odobescu a ambasadorului agreat al Bulgariei la Bucureşti, Aleksandar Filipov
Secretarul de stat Luminiţa Odobescu l-a primit astăzi, 7 mai 2012, pe ambasadorul agreat al Bulgariei la Bucureşti, Aleksandar Filipov, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare.
Cu acest prilej, a fost evidenţiat nivelul foarte bun al relaţiilor bilaterale româno-bulgare, caracterizate printr-un dialog politic de substanţă şi o cooperare dinamică pe multiple paliere.
[06.05.2012, Sursa: Capital]Cât ar rezista un român dacă și-ar pierde serviciul
În cazul în care şi-ar pierde locul de muncă, 40% dintre români nu ar putea trăi nici măcar o lună din economiile pe care le au în prezent.
[..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]Artă plastică la Grădina Botanică cu ajutorul Alpha Bank
Alpha Bank Romania împreună cu Grădina Botanică din Bucureşti lansează în perioada 5 mai - 1 iulie expoziţia de artă plastică şi decorativă PLANT ART 2012, la Centrul de Educaţie Ecologică al Grădinii Botanice. [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]Plăți de peste 807 milioane de lei în cadrul programului de mediu
Până la data de 2 mai, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu s-au făcut plăți în valoare de peste 807 milioane de lei, din care 385 de milioane de la bugetul de stat, restul reprezentând fonduri europene, conform informațiilor postate pe site-ul Ministerului Mediului, care gestionează acest program. [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]Antidepresivele sunt doar puțin mai folositoare decât placebo
Medicamentele împotriva depresiei nu aduc un beneficiu mult mai mare decât cel obținut de bolnavi când, fără știința lor, și ca subiecți ai unui studiu, iau pastile inofensive – așa-numitele placebo. Cu alte cuvinte, medicația în discuție este, de fapt, comparabilă cu niște Tic Tac-uri scumpe, a conchis cercetătorul în psihologie Irving Kirsch, citat de Newsweek. [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]Despre ce au discutat în timpul cinei premierul Spaniei și președintele BCE? Despre bani
Primul ministru spaniol, Mariano Rajoy (foto), l-a rugat pe Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), aflat la Barcelona pentru reuniunea guvernatorilor Băncii Centrale Europene, să continue cumpărarea datoriei iberice și să înjecteze lichidități, pentru a fluidiza creditarea, informează El Mundo. [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]BNR bate monedă de argint pentru Celibidache
Banca Naţională a României pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 9 mai 2012, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Sergiu Celibidache. [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital] Reducerea TVA la alimente revine în actualitate
Reducerea TVA-ului la alimente a revenit în actualitate odată cu noua schimbare a Guvernului. Dacă ministrul demis al Agriculturii Stelian Fuia crede că nu ar infuenţa preţul final al alimentelor, ministrul desemnat Daniel Constantin spune că măsura ar putea combate evaziunea fiscală în deomeniu, iar premierul desemnat Victor Ponta asigură că, cel târziu în bugetul din 2013, reducerea TVA la alimente va fi luată. [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]FENOMEN ÎNGRIJORĂTOR: Țările bogate cumpără restul lumii hectar cu hectar
Suprafața totală de teren cumpărată de străini la nivel global în ultimii 10 ani depășește 2 mil. de kilometri pătrați, adică aproape de 10 ori suprafața României, potrivit unui raport al mai multor centre de cercetare. [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]De ce să cumperi acţiuni Facebook? Cum se autopromovează compania în prag de IPO
Cu scurt timp înainte de oferta publică iniţială, Facebook ia ultimele măsuri de promovare prin lansarea unui videoclip de 30 de minute care le explică investitorii de ce ar trebui să cumpere acţiunile companiei.
[..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]Nu mai găsești motorină sub 6 lei aproape NICĂIERI. Nu vă plângeţi: V-a crescut şi salariul!
Dacă la începutul lui 2011, numărul autoturismelor pe motorină înmariculate la noi în țară era de 1.321.956, la începutul acestui an numărul acestora este de 1.374.748. Numărul autoturismelor pe benzină a scăzut într-un an de la 2.984.327 unități la 2.946.836. [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]Wolfgang Schauble prevede o mărire a salariilor în Germania
Wolfgang Schauble, ministrul german al finanţelor, prevede o mărire e a salariilor în Germania, în condițiile în care conflictele salariale devin mai numeroase în această ţară, după 15 ani de austeritate, potrivit AFP. [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]Licitaţie pentru achiziţionarea serviciilor de consultanţă pentru tronsonul Comarnic-Braşov
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a lansat licitaţia pentru achiziţionarea de servicii de consultanţă pentru reactualizarea studiului de fezabilitate, elaborarea documentaţiei de atribuire şi asistarea Autorităţii Contractante în procesul de atribuire a contractului de concesiune pentru Autostrada Bucureşti-Braşov, tronsonul Comarnic-Braşov [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]Gazele, mai scumpe de anul viitor
Preţul gazelor se va majora în 2013, însă nu s-a stabilit un procent în acest sens, potrivit ministrului desemnat al Economiei, Daniel Chiţoiu. [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]Daniel Chiţoiu: Contractele Hidroelectrica vor fi renegociate în zece zile
Contractele Hidroelectrica vor fi renegociate în termen de zece zile, urmând să fie modificate preţurile, cantităţile şi termenele prevăzute, a declarat Daniel Chițoiu, ministrul desemnat al Economiei, după negocierile cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană, de la sediul Băncii Naţionale a României. [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]Sarkozy sau Hollande? Francezii își aleg astăzi președintele
Secţiile de votare din Franța s-au deschis, duminică dimineaţă , în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Potrivit presei internaționale, socialistul Francois Hollande, câştigător al primului tur de scrutin din 22 aprilie (cu 28,63% din voturi) este considerat favorit în fața preşedintele actual, Nicolas Sarkozy (cu de 27,18% din sufragii în primul tur). [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]Barack Obama s-a lansat oficial în cursa pentru realegere
Preşedintele american Barack Obama a ţinut sâmbătă primele mitinguri oficiale de campanie, prilej cu care l-a atacat în special pe adversarul său republican, Mitt Romney, în condiţiile în care veştile economice nu sunt atât de bune cum spera. [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]Guvernul Ponta merge luni în Parlament pentru audieri în comisii şi vot în plen
Miniştrii propuşi de premierul desemnat, Victor Ponta, vor fi audiaţi luni, începând cu ora 10,00, în comisiile parlamentare de specialitate, după care, la ora 16,00, plenul comun al Senatului şi Camerei Deputaţilor urmează să dea votul privind învestirea Guvernului. [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]Jeffrey Franks: E satisfăcător să vedem că miniştrii care pleacă şi cei care vin discută împreună cu noi
Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru România, Jeffrey Franks, a declarat că a remarcat ca fiind favorabil faptul că există cooperare între membrii Cabinetului Mihai-Răzvan Ungureanu, aflaţi la finalul mandatului, şi cei ai Cabinetului premierului desemnat Victor Ponta. [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]Interpretarea chineză a cocalarului clasic
Viitorul este atât de strălucitor pentru industria auto chineză că trebuie să porți ochelari de soare. La propriu. Chinezii iubesc mașinile cu grile cromate, cu cât mai mari și impresionante, cu atât mai bine, scrie marketwatch.com [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]De ce nu cumpără Buffett acțiuni Apple sau Google
Warren Buffett a spus ieri că nu va cumpăra acțiuni Google sau Apple prea curând, deși acestea sunt două companii extraordinare. [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]Aplicarea proiectului ecologic românesc ar putea duce agricultura ecologică la 15-20%
Implementarea proiectului ecologic românesc gândit de Asociaţia Bio România ar putea crea o piaţă ce ar duce în doi-trei ani agricultura ecologică în România la 15 - 20%, în condiţiile în care, în prezent, producţia şi consumul de alimente ecologice se situează între 1 şi 2%, consideră preşedintele Asociaţiei, Marian Cioceanu. [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]Discuții între delegația FMI și reprezentanţii Comisiei de buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor
Reprezentanţii Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor se vor întâlni luni cu misiunea Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi Băncii Mondiale pentru a discuta probleme ce ţin de linia acordului încheiat cu instituţiile financiare internaţionale, dar şi despre efectele crizei financiare la nivelul statelor europene, a declarat Maria Eugenia Barna, preşedintele Comisiei. [..]
[06.05.2012, Sursa: Capital]Ministrul de Finanţe al Bulgariei: FMI dă sfaturi proaste ţărilor în criză
Fondul Monetar Internaţional nu insistă pe aplicarea unor bune politici în ţările aflate în criză financiară, precum Grecia şi Spania, a declarat ministrul bulgar de finanţe Simeon Djankov. [..]
[05.05.2012, Sursa: Capital]Contracte în valoare de 15,5 mil. lei din fonduri Regio, semnate de ADR Sud Muntenia
Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia a anunțat parafarea a două contracte de finanţare Regio, în valoare de aproximativ 15,5 milioane de lei pentru implementarea unor proiecte în oraşul Băicoi şi Unitatea administrativ-teritorială a judeţului Dâmboviţa. [..]
[05.05.2012, Sursa: Capital]Munger: Oamenii civilizați nu cumpără aur
După 11 ani de creșteri neîntrerupte cotația aurului începe să devină controversată, mulți analiști și investitori estimând că urmează scăderi serioase. [..]
[05.05.2012, Sursa: Capital]Acțiunile a cinci noi companii americane încep tranzacţionarea la BVB
Microsoft Corp., Google Inc., McDonald's Corp., JPMorgan Chase & Co. și Merck & Co. sunt cele cinci companii americane ale căror acțiuni încep tranzacționarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), la 10 mai 2012, pe sistemul alternativ de tranzacţionare ATS al BVB, secţiunea Internaţională. [..]
[05.05.2012, Sursa: Capital]Bătălia din Box-Office: Îl vor bate răzbunătorii pe tânărul vrăjitor?
Ultima mega-producție Walt Disney Co., filmul cu supereroi ”The Avengers” (Răzbunătorii), ce rulează deja în cinematografele din România, are toate șansele să devină unul dintre cele mai bine vândute filme din lume. [..]
[05.05.2012, Sursa: Capital]Cel mai bun trimestru pentru BMW în România: creștere de 36,8%
În primul trimestru al acestui an, BMW Group a înregistrat vânzări în creştere cu 36,8% în România, cele mai bune rezultate datorându-se mărcilor BMW şi MINI, în timp ce modelul BMW X1 s-a clasat pe primul loc în top pe segmentul său, cu 80 de unităţi comercializate, potrivit datelor BMW Group România. [..]
[05.05.2012, Sursa: Capital]Noma, din nou cel mai bun restaurant din lume
Noma, restaurantul din Copenhaga unde cheful Rene Redzepi servește rețete nordice senzaționale create doar din ingrediente locale a fost numit aseară, pentru a treia oară consecutiv, Cel mai bun restaurant din lume. [..]
[05.05.2012, Sursa: Capital]Discuții la BNR cu misiunea FMI și membri ai viitorului Cabinet
Misiunea comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale continuă, sâmbătă, discuţiile cu membri ai viitorului Cabinet condus de premierul desemnat, Victor Ponta, şi oficiali ai BNR, la sediul Băncii Naționale. [..]
[05.05.2012, Sursa: Capital]Atentie, se închid ușile! Urmează stația ”Gică Hagi”
Cu ocazia finalei Europa League programată pentru data de 9 mai 2012 pe Arena Naţională din Bucureşti, Metrorex a luat decizia de a redenumi staţiile de metrou aflate în apropierea stadionului, astfel: Piaţa Victoriei - Nicolae Dobrin, Ştefan cel Mare - Ion Pârcălab, Obor - Gică Hagi, Piaţa Iancului - Llorente, Piaţa Muncii - Falcao şi Dristor - Rică Răducanu. [..]
[05.05.2012, Sursa: Capital]Rata de absorbţie a fondurilor europene prin Programul Operaţional Regional a ajuns la 13,96%
Rata de absorbţie a fondurilor europene prin Programul Operaţional Regional a ajuns la 13,96%, iar plăţile efectuate către beneficiari în ultimele trei luni valorează 469 milioane lei, a declarat sâmbătă ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, la conferinţa de presă privind bilanţul activităţii sale, după 78 de zile de mandat. [..]
[05.05.2012, Sursa: MAE.ro]Turul ciclist al MAE
Diplomaţi români, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi a unor organizaţii internaţionale acreditate la Bucureşti au participat astăzi, 5 mai 2012, la „Turul ciclist al Ministerului Afacerilor Externe”, eveniment organizat de Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici în perimetrul Palatului Parlamentului.
[05.05.2012, Sursa: Capital]Piața auto: rezultate contrastante în Europa Occidentală
În Germania, luna aprilie a adus o creștere cu 3% a înmatriculărilor de autoturisme noi. În Marea Britanie, creșterea a fost chiar mai mare: 3,3%. În Franța, Italia și Spania, comerțul cu mașini este încă în declin. [..]
[05.05.2012, Sursa: Capital]Prima bancă de celule stem dintr-un spital de stat
Primul spital de stat care va avea o bancă de celule stem este Institutul Clinic Fundeni. Banca îndeplineşte în totalitate standardele Agenţiei de Transplant şi pe cele europene care reglementează activitatea de procesare şi conservare a celulelor vii. [..]
[04.05.2012, Sursa: MAE.ro]Turul ciclist al MAE
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici organizează în premieră, în acest an, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe, “Turul ciclist al Ministerului Afacerilor Externe”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 5 mai 2012, între orele 11:00 şi 15:00, pe traseul din jurul Palatului Parlamentului.
[04.05.2012, Sursa: MAE.ro]Cristian Diaconescu – conferinţă de presă la final de mandat
La final de mandat, Cristian Diaconescu a prezentatvineri, 4 aprilie,în cadrul unei conferinţe de presă, bilanţul activităţii sale în fruntea Ministerului Afacerilor Externe. [..]
[04.05.2012, Sursa: MAE.ro]Conferinţa de bilanţ a ministrului afacerilor externe, Cristian Diaconescu
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a susţinut astăzi, 4 mai 2012, conferinţa de bilanţ a mandatului său, prezentând principalele obiective urmărite pentru generarea de stabilitate şi predictibilitate, într-un mediu european, euro-atlantic şi global aflat în continuă schimbare.
[04.05.2012, Sursa: Transporter.ro]Dacia Duster a ajuns in Marea Britanie
Dacia Duster a ajuns si pe piata din Marea Britanie odata cu un transport de 22 de masini care sunt destinate afisarii in showroom-urile din toata tara incepand cu data de 28 iunie. [..]
[04.05.2012, Sursa: Transporter.ro]Volkswagen Amarok va fi produs la fabrica din Hannover
Oficialii din partea Volkswagen AG au inaugurat astazi o noua linie de productie la fabrica producatorului german din Hannover unde incepand cu luna iunie se va asambla modelul Amarok. [..]
[02.05.2012, Sursa: Transporter.ro]Inmatricularile de vehicule comerciale in UE au scazut cu aproape 10%
ACEA (Asociatia Europeana a Producatorilor de Autovehicule) a facut publice statisticile privind inmatricularile vehiculelor comerciale din tarile membre ale UE pentru primele trei luni ale anului 2012, din care reiese ca cererea a scazut in total cu 9.6%. [..]
[02.05.2012, Sursa: Transporter.ro]Accident pe linia tramvaiului 41. UPDATE
In jurul orei 13.00 a avut loc un accident pe linia tramvaiului 41, chiar la intrarea in Pasajul Lujerului. [..]
[02.05.2012, Sursa: Transporter.ro]Ford va opri productia la fabrica din Germania
Ford Motor Co. a anuntat ca-si va opri productia de la fabrica din Cologne pentru mai multe zile pana in luna octombrie din cauza cererii scazute din sudul Europei. [..]
[27.04.2012, Sursa: MAE.ro]Participarea secretarului de stat Bogdan Aurescu la reuniunea ministerială UE-ASEAN
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a condus delegaţia României la cea de-a 19-a Reuniune ministerială Uniunea Europeană– Asociaţia Naţiunilor Sud-Est Asiatice (UE-ASEAN), care s-a desfăşurat la Bandar Seri Begawan (Brunei Darussalam), în perioada 26-27 aprilie 2012.
[25.04.2012, Sursa: MAE.ro]Zece ani de cooperare în domeniul naval la Marea Neagră
La 25 aprilie 2012 se aniversează zece ani de la semnarea, la Kiev, de către miniştrii de externe din cele şase state riverane la Marea Neagră (Bulgaria, Georgia, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina) a Documentului privind „măsurile de creştere a încrederii şi securităţii în domeniul naval la Marea Neagră” (Documentul CSBM naval la Marea Neagră).
[25.04.2012, Sursa: MAE.ro]MAE aniversează 150 de ani de diplomaţie
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a lansat, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, 25 aprilie, programul de evenimente organizate cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea ministerului. [..]
[24.04.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Knut Vollebaek
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut marţi, 24 aprilie, o întrevedere cu Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE,Knut Vollebaek. [..]
[24.04.2012, Sursa: MAE.ro]Consultări bilaterale româno-polone
Secretarul de stat pentru afaceri europene Luminiţa Odobescu a avut astăzi, 24 aprilie 2012, consultări bilaterale cu sub-secretarul de stat din MAE polon Grazyna Bernatowicz, pe teme privind problematica bilaterală, situaţia din Balcani şi evoluţiile din Vecinătatea Estică a UE.
[23.04.2012, Sursa: Transporter.ro]Noutati la Salonul auto de la Geneva 2012 – Renault
Salonul auto de la Geneva desfasurat in perioada 8 - 18 martie 2012 a adus mai multe premiere accentul fiind pus pe conceptele ecologice. Spre deosebire de editiile trecute, au fost prezentate 50 de modele cu propulsie alternativa sau electrice. [..]
[23.04.2012, Sursa: Transporter.ro]DAF Trucks anunta o noua generatie de motoare
Producatorul olandez de camioane DAF a anuntat ca va dezvolta o noua generatie de motoare care vor fi concepute avand in vedere ligislatia pentru emisiile motoarelor Euro 6. [..]
[23.04.2012, Sursa: MAE.ro]Participare românească la Târgul WINECHINA - Beijing
România participă, în perioada 23 - 25 aprilie 2012, la Târgul internaţional de vinuri WINECHINA 2012 de la Beijing. Deschiderea târgului, la care participă producători din peste 15 ţări, a avut loc la data de 23 aprilie 2012, la World Trade Center Beijing.
[20.04.2012, Sursa: MAE.ro]Conferinţă RoSe despre lingvistul suedez Alf Lombard
Ambasada României la Stockholm a iniţiat, prin conferinţa RoSe (România-Suedia) din 19 aprilie 2012, susţinută de profesorul norvegian Arne Halvorsen, seria de evenimente dedicate lingvistului suedez Alf Lombard.
[19.04.2012, Sursa: Transporter.ro]VW a lansat un nou concept pentru Amarok
Volkswagen a dorit sa demonstreze potentialul de versatilitate a modelului Amarok si a decis sa realizeze un concept pentru iubitorii de sporturi extreme. [..]
[19.04.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu - Uri Rosenthal
Ministrul afacerilor externe,Cristian Diaconescu, a avut astăzi, 19 aprilie 2012, la Bruxelles, o întâlnire bilaterală cu cu omologul olandez, Uri Rosenthal. [..]
[18.04.2012, Sursa: MAE.ro]Grevă în sectorul public în Slovenia
MAE informează că în data de 18 aprilie are loc o grevă extinsă a angajaţilor din sectorul public din Slovenia.
[18.04.2012, Sursa: MAE.ro]România a deschis Târgul ambasadelor de la Madrid
Ambasada României a participat, în data de 14 mai, la Târgul ambasadelor – Kermes 2012, eveniment organizat de Asociaţia Damelor Diplomat (Asociación de Damas Diplomáticas), a cărei preşedintă de onoare este Majestatea Sa Regina Sofia.
[18.04.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Luminiţa Odobescu – Giorgadze Ilia
Secretarul de stat Luminiţa Odobescu l-a primit miercuri, 18 aprilie, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare, pe ambasadorul Georgiei la Bucureşti, Giorgadze Ilia [..]
[18.04.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Hillary Clinton
Ministrul afacerilor externe,Cristian Diaconescu, a avut miercuri, 18 aprilie, la Bruxelles, o întâlnire bilaterală cu secretarul de stat american, Hillary Clinton, în marja reuniunii comune a miniştrilor de externe şi ai apărării din statele membre NATO. [..]
[17.04.2012, Sursa: Transporter.ro]Citroen Nemo este cel mai bun City Van in 2012
Modelul Nemo al celor de la Citroen a castigat premiul de City Van of the Year la Trade Van Driver (TVD) Awards. [..]
[16.04.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu - Guido Westerwelle
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut astăzi, 16 aprilie 2012, o întrevedere cu omologul german, Guido Westerwelle, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează la Berlin, în perioada 16-17 aprilie 2012.
[16.04.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Guido Westerwelle
Aflat în vizită oficială la Berlin, ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut luni, 16 aprilie, o întrevedere cu omologul său german, Guido Westerwelle. [..]
[15.04.2012, Sursa: MAE.ro]Vizita oficială a ministrului afacerilor externe Cristian Diaconescu în Republica Federală Germania
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, va efectua în perioada 16-17 aprilie 2012 o vizită oficială în R.F. Germania, la invitaţia omologului german, Guido Westerwelle. Vizita la Berlin are loc în contextul celebrării a 20 de ani de la semnarea Tratatului pentru cooperare prietenească şi parteneriat european de către România şi R.F. Germania.
[14.04.2012, Sursa: MAE.ro]Participarea secretarului de stat Bogdan Aurescu la Conferinţa de securitate GLOBSEC
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a participat, la Bratislava, în perioada 13-14 aprilie 2012, la cea de-a VII-a ediţie a Conferinţei de securitate GLOBSEC, în calitate de vorbitor principal la panelul cu temaSchimbarea de generaţie în SUA & Austeritate în Europa: Un mariaj în criză?
[13.04.2012, Sursa: MAE.ro]Schimb de experienţă cu MAE al Republicii Turcia pe tema portalurilor “e-Consulat”
Ministerul Afacerilor Externe a organizat la 12 aprilie 2012, în cadrul unui schimb de experienţă şi expertiză în domeniul consular cu reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Turcia, o prezentare privind crearea şi gestionarea portalului web “e-Consulat”.
[11.04.2012, Sursa: MAE.ro]Recomandări MAE pentru perioada Sărbătorilor de Paşte
Ministerul Afacerilor Externe propune câteva sfaturi generale de călătorie pentru cetăţenii români care urmează să petreacă Sărbătorile de Paşte în străinătate, precum şi unele recomandări specifice pentru călătoriile în Republica Elenă şi în Israel, principalele destinaţii de Paşte ale românilor.
[10.04.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Bogdan Aurescu – Munther Said Qabba’ah
Secretarul de stat Bogdan Aurescu l-a primit marţi, 10 aprilie, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare, pe ambasadorul Regatului Haşemit al Iordaniei la Bucureşti, Munther Said Qabba’ah. [..]
[10.04.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Luminiţa Odobescu – Edith Harxhi
Secretarul de stat Luminiţa Odobescu a avut marţi, 10 aprilie, o întrevedere cu viceministrul albanez al afacerilor externe, Edith Harxhi, care întreprinde o vizită la Bucureşti. [..]
[09.04.2012, Sursa: MAE.ro]Continuă greva piloţilor de la IBERIA două zile săptămânal până la sfârşitul lunii iulie 2012
Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Spania că în fiecare zi de luni şi vineri până la sfârşitul lunii iulie 2012, sindicatul piloţilor din compania Iberia organizează greve de protest împotriva deciziei de înfiinţare a unei noi companii de low cost Iberia Express.
[09.04.2012, Sursa: MAE.ro]Avertisment de călătorie - Mali
Având în vedere faptul că situaţia de securitate din Mali se menţine volatilă şi periculoasă, Ministerul Afacerilor Externe recomandăcetăţenilor români să evite în această perioadă călătoriile în Mali, iar românilor aflaţi pe teritoriul acestei ţări să părăsească ţara şi să îşi ia măsuri de securitate suplimentare.
[06.04.2012, Sursa: MAE.ro]Organizarea unei greve de 48 de ore a lucrătorilor portuari din Republica Elenă
Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în această perioadă în Grecia că în zilele de 10 - 11 aprilie 2012 pe teritoriul acestui stat va avea loc o grevă de 48 de ore. Decizia a fost luată în semn de protest faţă de măsurile de austeritate adoptate de Guvernul elen.
[06.04.2012, Sursa: MAE.ro]Restricţionarea traficului în Ungaria pentru autovehiculele a căror masă totală depăşeşte 7,5 tone
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească în această perioadă în Ungaria că în intervalul 7 aprilie 2012, ora 22:00 (ora Ungariei) – 9 aprilie 2012, ora 22:00 (ora Ungariei) pe teritoriul acestui stat va fi restricţionat traficul autovehiculelor a căror masă totală depăşeşte 7,5 tone.
[04.04.2012, Sursa: MAE.ro]Un expert român în domeniul dezvoltării numit la conducerea unui centru de excelenţă ONU
Ministerul Afacerilor Externe salută recenta numire a doamnei dr. Simona Marinescu în funcţia de Director al Centrului Internaţional ONU/PNUD pentruatragerea sectorului privat în finanţarea şi implementarea programele de dezvoltare, cu sediul la Istanbul.
[04.04.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Egemen Bağış
Şeful diplomaţiei române, Cristian Diaconescu, a avut miercuri, 4 aprilie, o întrevedere cu Egemen Bağış, ministrul turc pentru Afaceri Europene şi negociator şef al Turciei cu UE. [..]
[04.04.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu - Egemen Bağiş
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut astăzi, 4 aprilie 2012, o întrevedere cu ministrul pentru afaceri europene şi negociator şef cu UE al Republicii Turcia, Egemen Bağiş.
[03.04.2012, Sursa: MAE.ro] Întrevedere Cristian Diaconescu - Alexander Stubb
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut astăzi, 3 aprilie 2012, o întrevedere cu ministrul finlandez pentru afaceri europene şi comerţ exterior, Alexander Stubb, în cadrul vizitei pe care acesta o efectuează în România, la invitaţia părţii române.
[03.04.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Alexander Stubb
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut marţi, 3 aprilie, o întrevedere cu Alexander Stubb,ministrul Afacerilor Europene şi Comerţului Internaţional al Finlandei. [..]
[02.04.2012, Sursa: MAE.ro]Perturbări ale traficului aerian pe aeroporturile din Franţa
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români, care doresc să călătorească în perioada imediat următoare în Franţa, că în zilele de 2 - 3 aprilie 2012 sunt prevăzute perturbări ale traficului aerian la nivel naţional în această ţară.
[02.04.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Philippe Gustin
Ministrul Cristian Diaconescu a avut luni, 2 aprilie, o întrevedere cuambasadorul Republicii Franceze în România, Philippe Gustin [..]
[02.04.2012, Sursa: MAE.ro]Aniversarea Zilei NATO
Ministerul Afacerilor Externe foloseşte prilejul aniversării Zilei NATO pentru a reitera angajamentul ferm al României pentru misiunea fundamentala a NATO şi obiectivele sale.
[31.03.2012, Sursa: MAE.ro]MAE se alătură şi în acest an iniţiativei de responsabilitate socială, Ora pământului 2012
Ministerul Afacerilor Externe se alătură, cu convingere şi cu bucurie, campaniei de responsabilitate socială „Ora pământului”, derulată cu scopul de a atrage atenţia asupra schimbărilor climatice şi a necesităţii protejării mediului înconjurător.
[29.03.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Maria Damanaki
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, l-a primit joi, 29 martie, pe comisarul european pentru afaceri maritime şi pescuit, Maria Damanaki. [..]
[28.03.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Sveva Belviso
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut marţi, 27 martie, o întâlnire cu viceprimarul Romei, Sveva Belviso, în cadrul vizitei de lucru efectuate la Roma în perioada 26-28 martie 2012. [..]
[28.03.2012, Sursa: MAE.ro]29 martie 2012 - Grevă generală în Spania
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească în Spania că în ziua de 29 martie 2012 este programată o grevă generală care va afecta toate domeniile de activitate din Regatul Spaniei.
[28.03.2012, Sursa: MAE.ro]Vizita ministrului afacerilor externe Cristian Diaconescu în Italia
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, s-a întâlnit astăzi, 28 martie 2012, cu reprezentanţii cultelor religioase româneşti din Italia. Aceasta este ultima întâlnire de pe agenda vizitei de lucru efectuate la Roma de şeful diplomaţiei române, în perioada 27 - 28 martie 2012.
[28.03.2012, Sursa: MAE.ro]Poziţia MAE în legătură cu anunţul RPD Coreene privind lansarea unui satelit
Ministerul Afacerilor Externe al României este profund preocupat de intenţia Republicii Populare Democrate Coreene de a lansa un satelit în luna aprilie 2012, intenţie care a provocat reacţii de îngrijorare în vecinătatea imediată şi pe plan internaţional.
[27.03.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Prea Sfinţia Sa Părintele Siluan
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut marţi, 27 martie, o întâlnire cu Episcopul ortodox român din Italia, Prea Sfinţia Sa Părintele Siluan, în cadrul vizitei de lucru efectuate la Roma în perioada 27-28 martie 2012.
[..]
[27.03.2012, Sursa: MAE.ro]Vizita ministrului afacerilor externe, Cristian Diaconescu, în Republica Italiană
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut marţi, 27 martie 2012, convorbiri cu Giulio Terzi, ministrul afacerilor externe al Republicii Italiene, în cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează la Roma în perioada 27 - 28 martie 2012. [..]
[27.03.2012, Sursa: MAE.ro]Ministrul Cristian Diaconescu a avut o întrevedere cu omologul italian, Giulio Terzi
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut marţi, 27 martie 2012, convorbiri cu Giulio Terzi, ministrul afacerilor externe al Republicii Italiene, în cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează la Roma în perioada 27 - 28 martie 2012.
[26.03.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Karl Lamers
Şeful diplomaţiei române, Cristian Diaconescu, l-a primit luni, 26 martie, pe preşedintele AP-NATO, Dr. Karl Lamers. [..]
[23.03.2012, Sursa: MAE.ro]MAE continuă repatrierea cetăţenilor români din Siria
Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Damasc, continuă acţiunea de repatriere la cerere a cetăţenilor români din Siria. Astfel, până în prezent, MAE a sprijinit repatrierea a 62 de români. La nivelul ministerului au fost înregistraţi 257 cetăţeni români (şi familiile lor), dintre care 20 la Departamentul Consular şi 237 la Ambasada României la Damasc.
[23.03.2012, Sursa: MAE.ro]Aniversarea a 20 de ani de la semnarea Tratatului „Cer Deschis”
Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea, la 24 martie 2012, a 20 ani de la semnarea Tratatului „Cer Deschis”, care a avut loc la Helsinki. Tratatul, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2002, a fost semnat, până în prezent, de 34 de state, inclusiv de SUA şi de Federaţia Rusă.
[23.03.2012, Sursa: MAE.ro]Participarea secretarului de stat Luminiţa Odobescu la reuniunea Consiliului Afaceri Externe
Secretarul de stat Luminiţa Odobescu a participat, vineri, 23 martie, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), principalele subiecte de pe agendă vizând evoluţiile recente din Siria şi Belarus, precum şi implementarea Strategiei pentru securitate şi dezvoltare în regiunea Sahel.
[23.03.2012, Sursa: MAE.ro]Vizita în România a vice-preşedintelui CEDO, Josep Casadevall
Vice-preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului, Josep Casadevall, a susţinut astăzi, 23 martie, o conferinţă de presă la sediul Ministerului Afacerilor Externe, alături de Co-agentul Guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din cadrul MAE, Irina Cambrea.
[22.03.2012, Sursa: MAE.ro]Seminar informal pe tema politicii de vecinătate a Consiliului Europei în Asia Centrală
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a deschis joi, 22 martie, lucrările seminarului informal "Central Asian Neighbourhood: Europe’s Outpost or Trans-Asian Bridge" al directorilor de planificare politică din state membre ale Consiliului Europei. [..]
[22.03.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Bogdan Aurescu – John Hocking
Secretarul de stat Bogdan Aurescu l-a primit astăzi, 22 martie, pe grefierul Tribunalului Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie, John Hocking. [..]
[22.03.2012, Sursa: MAE.ro]Secretarul de stat Bogdan Aurescu, la conferinţa „Vespasian Pella – Founder of International Criminal Law”
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a participat joi,22 martie 2012, la conferinţa cu tema „Vespasian Pella – Founder of International Criminal Law”, organizată cu ocazia împlinirii a 115 ani de la naşterea şi a 60 de ani de la moartea ilustrului diplomat şi jurist, unul dintre principalii fondatori ai dreptului penal internaţional şi promotor al creării unei Curţi Penale Int
[22.03.2012, Sursa: MAE.ro]Comunicat de presă privind situaţia din Siria
Ministerul Afacerilor Externe a hotărât retragerea personalului auxiliar şi a membrilor de familie din cadrul Ambasadei României la Damasc.
[21.03.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Natsuo Amemiya
Şeful diplomaţiei române, Cristian Diaconescu, l-a primit miercuri, 21 martie, pe Natsuo Amemiya, ambasadorul Japoniei în România.
[20.03.2012, Sursa: MAE.ro]Cristian Diaconescu la conferinţa „Promoting Transparency and Accountability with the Judiciary”
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a participat marţi, 20 martie, la deschiderea oficială a conferinţei intitulate: „Promoting Transparency and Accountability with the Judiciary” organizată de Biroul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice din cadrul Departamentului de Stat al SU
[20.03.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – János Martonyi
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, l-a primit marţi, 20 martie, pe ministrul afacerilor externe al Ungariei, János Martonyi. [..]
[20.03.2012, Sursa: MAE.ro]Prezentarea scrisorilor de acreditare ale ambasadorului României în Mongolia
La 20 martie 2012, Doru Costea şi-a prezentat scrisorile de acreditare Preşedintelui Mongoliei, Tsakhia Elbegdorj, în calitate de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Mongolia, cu reşedinţa la Beijing.
[20.03.2012, Sursa: MAE.ro]Seară francofonă ocazionată de Ziua Internaţională a Francofoniei
Astăzi, 20 martie 2012, a avut loc, la Muzeul Naţional de Artă al României, Seara francofonă, organizată de Ministerul Afacerilor Externe, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi cu Grupul ambasadelor, delegaţiilor şi instituţiilor francofone – GADIF.
[19.03.2012, Sursa: MAE.ro]Organizarea unei greve de 48 de ore a lucrătorilor portuari din Republica Elenă
Ministerul Afacerilor Externe informează că Sindicatul General al lucrătorilor portuari (PNO) din Republica Elenă a anunţat organizarea unei greve de 48 de ore, în perioada 19 – 20 martie 2012. Vor fi afectate transporturile navale de persoane şi marfă între partea continentală a Republicii Elene şi insule.
[19.03.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Bogdan Aurescu – Salem Abdullah Sultan Al-Jaber
Secretarul de stat, Bogdan Aurescu, l-a primit luni, 19 martie,în vizită de rămas bun, pe ambasadorul Statului Qatar, Salem Abdullah Sultan Al-Jaber.
[..]
[19.03.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Martin Harris
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, l-a primit luni, 19 martie, pe Martin Harris, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România. [..]
[16.03.2012, Sursa: MAE.ro]MAE salută alegerea preşedintelui Republicii Moldova
Ministerul Afacerilor Externe al României salută rezultatul alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova. Reuşita alegerii preşedintelui Republicii Moldova este un moment important în evoluţia instituţională şi în confirmarea vocaţiei europene şi democratice a acestei ţări.
[16.03.2012, Sursa: MAE.ro]Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite în continuare călătoriile în Siria
Ministerul Afacerilor Externe recomandă în continuare cetăţenilor români să evite călătoriile în R.A. Siriană, iar celor care se află deja pe teritoriul sirian să îl părăsească cât mai curând posibil prin mijloacele comerciale de transport încă operaţionale (aeriene, navale şi terestre).
[15.03.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Luminiţa Odobescu – Vojtech Belling
Secretarul de stat Luminiţa Odobescu a avut joi, 15 martie, o întrevedere cu secretarul de stat Vojtech Belling, şeful Oficiului pentru Afaceri Europene al Guvernului Republicii Cehe, aflat în vizită la Bucureşti. [..]
[15.03.2012, Sursa: MAE.ro]Bogdan Aurescu la inaugurarea expoziţiei filatelice româno-ucrainene
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a participat joi, 15 martie 2012, la inaugurarea expoziţiei filatelice româno-ucrainene pe tema „De la Bucureşti la Kiev, o călătorie filatelică”. [..]
[14.03.2012, Sursa: MAE.ro]Preşedintele BIE, Ferdinand Nagy, a fost primit de către preşedintele Republicii Kazahstan
Preşedintele BIE, Ferdinand Nagy, împreună cu o delegaţie a Biroului Internaţional pentru Expoziţii (BIE), a fost primit miercuri, 14 martie 2012, de către Preşedintele Republicii Kazahstan, Nursultan Nazarbayev, cu ocazia desfăşurării misiunii de evaluare a candidaturii oraşului Astana pentru organizarea expoziţiei internaţionale din 2017.
[13.03.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevederea secretarului de stat Bogdan Aurescu cu reprezentanţi ai German Marshall Fund (GMF)
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a avut, astăzi, 13 martie 2012, o întrevedere cu Enders Wimbush, senior director pentru politică externă şi societate civilă al German Marshall Fund (GMF) of the United States şi cu Alina Inayeh, directorul Biroului din Bucureşti al GMF.
[12.03.2012, Sursa: MAE.ro]Comemorarea victimelor atentatului terorist din Madrid - 11 martie 2004
Ambasadorul României în Regatul Spaniei, Ion Vîlcu, a participat, la 11 martie 2012, la activitatea comemorativă a victimelor atentatului terorist din 11 martie 2004 şi pentru marcarea Zilei Europene în Memoria Victimelor Terorismului, organizată de Asociaţia Victimelor Terorismului din Spania.
[09.03.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Im Han - taek
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, l-a primit vineri, 9 martie, pe ambasadorul Republicii Coreea în România, Im Han – taek. [..]
[09.03.2012, Sursa: MAE.ro]MAE continuă activităţile de sprijinire a cetăţenilor români din Siria
Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Damasc a sprijinit repatrierea, până în prezent, a 46 de cetăţeni români în România. De asemenea, la nivelul MAE au fost înregistraţi 233 cetăţeni români (şi familiile lor), dintre care 17 la nivelul Departamentului Consular şi 216 la Ambasada României la Damasc.
[08.03.2012, Sursa: MAE.ro]Semnarea contractului de construcţie a Pavilionului României la Expo Yeosu 2012 Republica Coreea
Astăzi, 8 martie 2012, a avut loc, la sediul MAE, ceremonia de semnare a contractului de lucrări privindproiectarea, construcţia, amenajarea, dotarea, întreţinerea şi dezasamblarea/demolarea Pavilionului României la Expoziţia Internaţională 2012 „Living Ocean and Coast”, Yeosu, Republica Coreea.
[08.03.2012, Sursa: MAE.ro]Consultări bilaterale româno-turce la nivel de secretar de stat
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a avut astăzi o rundă de consultări pe tematica de securitate cu ambasadorul Fatih Ceylan, subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Turcia.
[08.03.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevederea ministrului afacerilor externe cu Secretarul General al NATO
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a efectuat, la 8 martie 2012, o vizită la sediul NATO, pentru a avea o întrevedere cu Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen şi cu Adjunctul Secretarului General, Alexander Vershbow.
[08.03.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Anders Fogh Rasmussen
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a efectuat joi, 8 martie, o vizită la sediul NATO, unde a avut o întrevedere cu Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, şi cu adjunctul Secretarului General, Alexander Vershbow. [..]
[08.03.2012, Sursa: MAE.ro]Consultări româno-turce
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a avut joi, 8 martie, o rundă de consultări pe teme de securitate cu ambasadorul Fatih Ceylan, subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Turcia. [..]
[06.03.2012, Sursa: MAE.ro]Prima reuniune a grupului de lucru inter-ministerial privind situaţia din Siria
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a participat astăzi, 6 martie 2012, la prima reuniune a grupului de lucru inter-ministerial privind situaţia din Siria.
În cadrul reuniunii, reprezentanţii MAE au realizat o scurtă informare asupra situaţiei din Siria şi au prezentat măsurile întreprinse până în prezent pentru sprijinirea cetăţenilor români din această ţară.
[05.03.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Luminiţa Odobescu – Philippe Gustin
Secretarul de stat Luminiţa Odobescu l-a primit luni 5, martie, pe ambasadorul Republicii Franceze în România, Philippe Gustin
[05.03.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Luminiţa Odobescu – Kalliopi Avraam
Secretarul de stat Luminiţa Odobescu a primit-o luni, 5 martie, pe Kalliopi Avraam, ambasadorul agreat al Republicii Cipru în România, cu prilejul prezentării copiilor scrisorilor de acreditare. [..]
[03.03.2012, Sursa: MAE.ro]Şedintă comună de Guvern România – Republica Moldova
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a participat la 3 martie 2012, în cadrul delegaţiei conduse de premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, la şedinţa comună de Guvern România - Republica Moldova, desfăşurată la Iaşi.
[01.03.2012, Sursa: MAE.ro]Prezentarea scrisorilor de acreditare a ambasadorului României în Republica Populară Chineză
Ambasadorul României în Republica Populară Chineză, Doru Costea, şi-a prezentat, astăzi, 1 martie 2012, scrisorile de acreditare Preşedintelui R. P. Chineze, Hu Jintao, în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în această ţară.
[01.03.2012, Sursa: MAE.ro]MAE continuă activităţile de sprijinire a cetăţenilor români din Siria
Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Damasc a sprijinit repatrierea, până în prezent, a 43 de cetăţeni români în România. De asemenea, la nivelul MAE au fost înregistraţi 225 cetăţeni români (şi familiile lor), dintre care 16 la nivelul Departamentului Consular şi 209 la Ambasada României la Damasc.
[01.03.2012, Sursa: MAE.ro]Ziua Mărţişorului sărbătorită în Ucraina
Ambasada României în Ucraina, împreună cu Ambasada Republicii Moldova în Ucraina au organizat, la data de 1 martie 2012, un eveniment cultural în vederea marcării zilei Mărţişorului.
[28.02.2012, Sursa: MAE.ro]Organizarea de greve şi acţiuni demonstrative în Republica Elenă
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să se deplaseze în perioada următoare pe teritoriul Republicii Elene că principalele sindicate din acest stat - Sindicatul General al Angajaţilor din Sectorul Privat şi Sindicatul Angajaţilor din Sectorul Public - au anunţat organizarea unei greve de 3 ore, miercuri, 29 februarie 2012, în intervalul 12.00 - 15.
[28.02.2012, Sursa: MAE.ro]Participarea ministrului afacerilor externe, Cristian Diaconescu, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale
Ministrul afacerilor externe Cristian Diaconescu a participat, la 28 februarie 2012, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale.
Principalele puncte care s-au aflat pe agendă au fost pregătirea Consiliului European care urmează să aibă loc în perioada 1-2 martie 2012 şi discutarea perspectivei acordării statutului de candidat la UE pentru Serbia.
[27.02.2012, Sursa: MAE.ro]Continuarea grevei controlorilor de trafic din Frankfurt
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească, în perioada următoare, în Germania că sindicatul din domeniul securităţii aeriene din această ţară a anunţat că, în perioada 26 februarie 2012 (ora 21.00) – 1 martie 2012 (ora 05.00), la Frankfurt, va continua greva controlorilor de trafic.
[24.02.2012, Sursa: MAE.ro] Forumul Economic Sudan-România
În intervalul 21-23 februarie 2012, s-a desfăşurat, la Khartoum, Forumul Economic Sudan-România.
[23.02.2012, Sursa: MAE.ro]Participarea secretarului de stat Bogdan Aurescu la consultări bilaterale româno-austriece pe problematica europeană
Secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu a avut, la 22 februarie 2012, la Viena, o rundă de consultări bilaterale româno-austriece cu omologul său din MAE austriac, Wolfgang Waldner, urmată, la 23 februarie, de discuţii cu Helmut Freudenschuss, consilierul pentru afaceri europene şi internaţionale al Preşedintelui Austriei, şi cu Judith Gebetsroithner, consilierul pentru proble
[23.02.2012, Sursa: MAE.ro]Consultări româno-austriece
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a efectuat, în perioada 22-23 februarie, o vizită la Viena, unde a avut consultări cu omologul său Wolfgang Waldner, cu Helmut Freudenschuss, consilier al Preşedintelui Austriei pentru afaceri europene şi internaţiona
[22.02.2012, Sursa: MAE.ro]Transcrierea emisiunii " Interviul serii "
Realizator: Claudia Zidaru - Vă propun in această ediţie a "Interviului serii" să ne gândim la români şi România pe plan extern într-o perioadă în care, la nivel european, radicalismul politic preia o agendă populistă şi mobilizează frica propriilor cetăţeni în detrimentul toleranţei. Pe scurt, românii devin ţinta xenofobiei.
[21.02.2012, Sursa: MAE.ro] Organizarea de acţiuni demonstrative în Republica Elenă
Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în această perioadă în Republica Elenă, că sindicatele din domeniul public (ADEDY) şi privat (GSEE) din această ţară au anunţat organizarea unei demonstraţii de protest în piaţa Syntagma, pentru data de 22.02.2012, orele 16,00.
[20.02.2012, Sursa: MAE.ro]Atenţionare de călătorie – Greva controlorilor de trafic din Frankfurt
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească în perioada următoare în Germania că sindicatul din domeniul securităţii aeriene din această ţară a anunţat că în perioada 20.02.2012 (ora 05.00) – 22.02.2012 (ora 05.00) se va desfăşura la Frankfurt greva controlorilor de trafic.
[16.02.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Iurie Reniţă
Şeful diplomaţiei române, Cristian Diaconescu, l-a primit joi, 16 februarie, pe ambasadorul Republicii Moldova, domnul Iurie RENIŢĂ. [..]
[16.02.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Ömür Şölendil
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, l-a primit joi, 16 februarie, pe ambasadorul Republicii Turcia, domnul Ömür Şölendil. [..]
[16.02.2012, Sursa: MAE.ro]Celulă de criză la nivelul MAE privind situaţia din Siria
Având în vedere deteriorarea situaţiei de securitate din Siria, la nivelul MAE, a fost creată o celulă de criză. Aceasta va fi coordonată de directorul politic al MAE.
[16.02.2012, Sursa: MAE.ro]Repatrierea unui grup de patru cetăţeni români din Siria
Ministerul Afacerilor Externe informează că vineri, 17 februarie 2012, un grup de patru cetăţeni români va fi repatriat, la cerere, din Siria.
Cei patru cetăţeni români vor sosi la Bucureşti, pe aeroportul Henri Coandă, cu o cursă comercială preconizată să aterizeze la ora 9.50.
[15.02.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Huo Yuzhen
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, l-a primit miercuri, 15 februarie, pe ambasadorul Republicii Populare Chineze, doamna Huo Yuzhen. [..]
[15.02.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Dan Ben-Eliezer
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, l-a primit miercuri, 15 februarie, pe ambasadorul Israelului, domnul Dan Ben-Eliezer. [..]
[15.02.2012, Sursa: MAE.ro]Repatriere cetăţeni români din Siria
Ministerul Afacerilor Externe informează că mâine, 16 februarie, un grup de 6 cetăţeni români vor fi repatriaţi, la cerere, din Siria.
Aceştia vor sosi la Bucureşti, pe aeroportul Henri Coandă, cu o cursă Turkish Airlines, preconizată a ateriza pentru ora 9.50 a.m.
[14.02.2012, Sursa: MAE.ro]Scrisoare deschisă adresată societăţii şi liderilor politici din Olanda de către Ambasada României la Haga şi alte 9 misiuni diplomatice
Ambasada României la Haga, alături de alte nouă misiuni diplomatice din state membre UE acreditate în Olanda, au transmis astăzi, 14 februarie 2012, prin demers comun, o „Scrisoare deschisă adresată societăţii şi liderilor politici din Olanda”, exprimându-şi preocuparea faţă de site-ul discriminatoriu la adresa lucrătorilor din Europa Centrală şi de Est, lansat de Partidul pentru Libertate (PVV
[12.02.2012, Sursa: MAE.ro]Suspendarea traficului autovehiculelor de mare tonaj în Serbia
Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în această perioadă în Serbia asupra faptului că, la data de 12 februarie 2012, Ministerul Afacerilor Interne local a decis suspendarea traficului autovehiculelor de mare tonaj (TIR-uri, autocamioane etc.) în punctul de frontieră Porţile de Fier 1, urmând ca, în funcţie de condiţiile meteorologice, să a
[11.02.2012, Sursa: MAE.ro]Atenţionare de călătorie - Italia
Ca urmare a condiţiilor atmosferice nefavorabile, numeroase zboruri de pe Aeroportul Fiumicino din Roma au fost anulate.
[11.02.2012, Sursa: MAE.ro]MAE salută reacţia Comisiei Europene faţă de site-ul discriminatoriu lansat de PVV din Olanda
Ministerul Afacerilor Externe salută reacţia Comisarului european pentru Justiţie, Drepturi fundamentale şi Cetăţenie, Viviane Reding, conform căreia Comisia Europeană condamnă acest site, considerându-l contrar principiilor europene privind libera circulaţie.
[10.02.2012, Sursa: MAE.ro]Cristian Diaconescu, învestit ministru al Afacerilor Externe
Cristian Diaconescu a rostit jurământul de învestire în funcţia de ministru al Afacerilor Externe, în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului de către membrii Cabinetului Mihai-Răzvan Ungureanu. [..]
[10.02.2012, Sursa: MAE.ro]Mişcări de protest organizate în Israel
Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Israel asupra faptului că reprezentanţii Confederaţiei sindicatelor „Histadrut” au anunţat organizarea unei greve în această perioadă.
[08.02.2012, Sursa: MAE.ro]Conferinţă pe tema Strategiei Dunării
O conferinţă privind Strategia Dunării, axată pe proiectele de dezvoltare şi oportunităţile de afaceri din România, a avut loc miercuri, 8 februarie, sub patronajul Ministerul Afacerilor Externe şi al Ambasadei Italiei în România. [..]
[06.02.2012, Sursa: MAE.ro]Informaţii actualizate privind situaţia din Siria
Având în vedere deteriorarea situaţiei de securitate din Siria, din ultimele zile, Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea transmisă cetăţenilor români de a evita călătoriile în această ţară iar celor care se află deja pe teritoriul sirian, să-l părăsească cât mai curând posibil prin mijloacele comerciale de transport încă operaţionale (aeriene, navale şi terestre):
[06.02.2012, Sursa: MAE.ro]Atenţionare de călătorie - Grevă generală în Grecia
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească în următoarea perioadă în Grecia că, în data de 7 februarie 2012, va avea loc o grevă generală a transportatorilor din sectorul public şi cel privat. Sindicatul controloriloraerieni nu a anunţat încă decizia de participare la grevă.
[05.02.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Ahmet Davutoğlu
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a avut, la data de 4 februarie, o întrevedere bilaterală cu omologul turc, Ahmet Davutoğlu. [..]
[04.02.2012, Sursa: MAE.ro]Greva personalului aerian din Franţa
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească, în următoarea perioadă, în Franţa cu avionul, că în perioada 6 – 9 februarie 2012, mai multe sindicate ale piloţilor şi personalului navigant din Franţa vor iniţia o mişcare grevistă, fiind posibilă afectarea zborurilor de pe toate aeroporturile.
[04.02.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – José Manuel García-Margallo y Marfil
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut sâmbătă, 4 februarie, o întrevedere cu omologul spaniol, José Manuel García-Margallo y Marfil, în a doua zi a participării sale la Conferinţa de Securitate de la München. [..]
[04.02.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Guido Westerwelle
Şeful diplomaţiei române, Cristian Diaconescu, a avut sâmbătă, 4 februarie, o întrevedere cu ministrul federal al afacerilor externe, Guido Westerwelle. [..]
[04.02.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Alexander Stubb
În marja Conferinţei de la München, ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut, la 4 februarie, o întrevedere cu ministrul finlandez pentru Afaceri Europene şi Comerţ Internaţional, Alexander Stubb. [..]
[04.02.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Kevin Rudd
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut sâmbătă, 4 februarie, o întrevedere bilaterală cu omologul său australian, Kevin Rudd. [..]
[04.02.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Carl Bildt
Şeful diplomaţiei române, Cristian Diaconescu, a avut sâmbătă,4 februarie, la München, o întrevedere cu ministrul pentru afaceri externe al Regatului Suediei, Carl Bildt. [..]
[03.02.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Radosław Sikorski
Şeful diplomaţiei române, Cristian Diaconescu, a avut vineri, 3 februarie, o întrevedere cu Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Polone, Radosław Sikorski, în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen. [..]
[03.02.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Vuk Jeremić
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut o întrevedere vineri, 3 februarie, la München, în marja celei de-a 48-a ediţii a Conferinţei de Securitate, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Serbia, Vuk Jeremić. [..]
[03.02.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Štefan Füle
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut vineri, 3 februarie, o întrevedere cu Comisarul european pentru Extindere şi Politica Europeană de Vecinătate, Štefan Füle, în marja participării la Conferinţa pentru politici de securitate de la München.
[03.02.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevederea ministrului Afacerilor Externe cu omologul polon, Radosław Sikorski
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a avut, la 3 februarie 2012, o întrevedere cu Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Polone, Radosław Sikorski, în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen.
[03.02.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Daniel Ayalon
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a avut vineri, 4 februarie, o întrevedere cu adjunctul ministrului Afacerilor Externe al Statului Israel, Daniel Ayalon, în contextul participării la Conferinţa de Securitate de la Munchen (3-5 februarie 2012). [..]
[02.02.2012, Sursa: MAE.ro]Cristian Diaconescu la conferinţa ”România în UE. Cinci ani de la aderare”
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a deschis joi, 2 februarie, conferinţa ”România în UE. Cinci ani de la aderare”, organizată de MAE şi MAEur, în colaborare cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România . [..]
[02.02.2012, Sursa: MAE.ro]Participarea ministrului afacerilor externe la Conferinţa de Securitate de la München
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, va participa, în perioada 3 - 5 februarie 2012, la cea de-a 48-a ediţie a Conferinţei de Securitate de la München, unul dintre cele mai prestigioase forumuri internaţionale de securitate, care reuneşte lideri şi factori de decizie importanţi în materie de securitate şi apărare.
[31.01.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Iurie Leancă
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a avut astăzi, 31 ianuarie, o întrevedere cu omologul din Republica Moldova, Iurie Leancă. [..]
[31.01.2012, Sursa: MAE.ro]Vizita ministrului Cristian Diaconescu în Republica Moldova
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconscu, a inaugurat marţi, 31 ianuarie, un nou spaţiu de lucru pentru Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău . [..]
[31.01.2012, Sursa: MAE.ro]Ministrul Cristian Diaconescu a efectuat prima vizită oficială în Republica Moldova
Cristian Diaconescu, ministrul afacerilor externe, a avut astăzi, 31 ianuarie, o întâlnire de lucru cu Iurie Leancă, viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Moldova.
[31.01.2012, Sursa: MAE.ro]Reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe din statele participante la Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est
Secretarul de stat pentru afaceri europene, Bogdan Aurescu, a participat astăzi, 31 ianuarie 2012, la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe din statele participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-est (SEECP), ce s-a desfăşurat la Belgrad. Evenimentul a fost organizat de Serbia, în calitate de Preşedinţie-în-Exerciţiu a SEECP.
[27.01.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Mario Cospito
Şeful diplomaţiei române, Cristian Diaconescu, l-a primit vineri, 27 ianuarie, pe ambasadorul Republicii Italiene la Bucureşti, Mario Cospito. [..]
[27.01.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Andreas von Mettenheim
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, l-a primit vineri, 27 ianuarie, pe ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti, Andreas von Mettenheim. [..]
[27.01.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Michael Sternberg
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, l-a primit vineri, 27 ianuarie, pe ambasadorul Regatului Danemarcei la Bucureşti, Michael Sternberg. [..]
[27.01.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Marek Szczygiel
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, l-a primit vineri, 27 ianuarie, pe ambasadorul Republicii Poloneze la Bucureşti, Marek Szczygiel. [..]
[27.01.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Cristian Diaconescu – Mark Gitenstein
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, l-a primit vineri, 27 ianuarie, peambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Mark Gitenstein. [..]
[27.01.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevederea ministrului Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, cu ambasadorul Regatului Danemarcei
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, l-a primit vineri, 27 ianuarie 2012, în vizită de curtoazie, pe Michael Sternberg, ambasadorul Regatului Danemarcei în România, în calitate de reprezentant al Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene pentru primul semestru al anului 2012.
[24.01.2012, Sursa: MAE.ro]Atenţionare de călătorie privind greva generală din Italia din 27 ianuarie 2012
Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în această perioadă în Italia, că organizaţiile sindicale Usb, Slai-Cobas, Cib-Unicobas, Snater, Usi, Sicobas au anunţat organizarea unor greve generale la data de 27 ianuarie 2012, după cum urmează:
[24.01.2012, Sursa: MAE.ro]Conferinţa de bilanţ a ministrului Teodor Baconschi - 2 ani de mandat ministerial
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a prezentat astăzi, 24 ianuarie 2012, în cadrul unei conferinţe de presă, bilanţul celor doi ani la conducerea Ministerului Afacerilor Externe, cu ocazia încheierii mandatului său.
[20.01.2012, Sursa: MAE.ro]Aniversarea a 80 de ani de la înfiinţarea Biroului Internaţional de Expoziţii
Preşedintele Biroului Internaţional de Expoziţii şi comisar al Secţiunii Române pentru EXPO 2012 Yeosu, Republica Coreea, Ferdinand Nagy, a participat joi, 19 ianuarie 2012, la ceremoniile organizate de BIE, prilejuite de cea dea 80-a aniversare a înfiinţării Biroului Internaţional de Expoziţii.
[20.01.2012, Sursa: MAE.ro]Aniversarea a 90 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Republica Letonia
Ministerul Afacerilor Externe a organizat astăzi, 20 ianuarie 2012, în colaborare cu Ambasada Republicii Letonia, o manifestare aniversară consacrată împlinirii a 90 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Republica Letonia, precum şi o expoziţie de documente diplomatice.
[19.01.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevedere Teodor Baconschi - Össur Skarphéðinsson
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a avut astăzi, 19 ianuarie 2012, o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Republicii Islanda, Össur Skarphéðinsson, în contextul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, la invitaţia şefului diplomaţiei române.
[19.01.2012, Sursa: MAE.ro]Înaltă distincţie georgiană conferită ambasadorului României la Tbilisi
Preşedintele Georgiei, Mikhail Saakashvili, a conferit, la 18 ianuarie 2012, ambasadorului românla Tbilisi, Dr. Dan Mihai Bârliba - ,,Ordinul de Onoare”, la încheierea misiunii sale în această ţară.
,,Ordinul de Onoare” este o înaltă distincţie care se acordă unor personalităţi georgiene şi străine pentru merite deosebite.
[18.01.2012, Sursa: MAE.ro]Vizita în România a ministrului islandez al Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior
Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe, va avea, la 19 ianuarie 2012, la Bucureşti, convorbiri oficiale cu ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Republicii Islanda, Össur Skarphéðinsson, care va efectua o vizită oficială în România la invitaţia şefului diplomaţiei române.
[16.01.2012, Sursa: MAE.ro]Atenţionare de călătorie - 17 ianuarie 2012 - Grevă generală de 24 de ore în Republica Elenă
Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în această perioadă în Republica Elenă, că sindicatul general al angajaţilor din sectorul privat (GSEE), a anunţat organizarea, la data de 17 ianuarie 2012, a unei greve generale de 24 de ore în regiunea Attika (regiune care cuprinde şi capitala ţării).
[12.01.2012, Sursa: MAE.ro]Întrevederea ministrului Teodor Baconschi cu Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci din România
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a avut astăzi, 12 ianuarie 2012, o întrevedere cu Ömer Süsli, Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci din România (TIAD), care a fost însoţit de un grup de oameni de afaceri turci din cadrul TIAD, reprezentanţi ai unor importante firme turceşti (Credit Europe Bank, Garanti Bank, Kanal D). La întrevedere a participat şi E.S.
[12.01.2012, Sursa: MAE.ro]Atenţionare de călătorie - 13 ianuarie 2012 - Grevă de 4 ore în Italia
Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în această perioadă în Italia sau care se află deja pe teritoriul acestei ţări că, în data de 13 ianuarie 2012, în intervalul orar 12.00 – 16.00 va avea loc o grevă a lucrătorilor din transportul aerian (personal din aeroporturi şi al companiilor aeriene).
[10.01.2012, Sursa: MAE.ro]Atenţionare de călătorie - Greva piloţilor companiei aeriene IBERIA - Spania
Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetăţenii români care doresc să folosească serviciile companiei aeriene IBERIA că miercuri, 11ianuarie 2012, continuă mişcarea de protest a piloţilor acestei companii. Pentru această zi, se prevede că un procent de până la 40% din zboruri vor fi anulate.
[10.01.2012, Sursa: MAE.ro]ALOCUŢIUNE
Dear guests,
Excellency,
I want to start by wishing you success during your mandate and by expressing my confidence that your experience and pragmatism will be an important asset for the European Union in the next six months.
[10.01.2012, Sursa: MAE.ro]Ministrul Teodor Baconschi, la conferinţa de lansare a Preşedinţiei daneze a Consiliului UE
Ministrul Afacerilor Externe Teodor Baconschi a participat astăzi, 10 ianuarie, la conferinţa de lansare la Bucureşti a Preşedinţiei daneze a Consiliului UE (semestrul I 2012), eveniment organizat de Ambasada Regatului Danemarcei şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România.
[07.01.2012, Sursa: MAE.ro]Atenţionare de călătorie - Republica Bulgaria
Ministerul Afacerilor Externe atenţionează persoanele interesate în legătură cu dificultăţile de circulaţie apărute în ultimele ore pe drumurile din Republica Bulgaria.
Datorită ninsorilor abundente şi vântului puternic se înregistrează blocaje în circulaţie în special în regiunile Plevna, Loveci şi Smolian, cu toate că utilajele de deszăpezire acţionează fără întrerupere.
[06.01.2012, Sursa: MAE.ro]Participarea ministrului Teodor Baconschi la cea de-a III-a ediţie a Galei Studenţilor Români din Străinătate
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a participat astăzi, 6 ianuarie, la Palatul Parlamentului, la cea de-a III-a ediţie a Galei Studenţilor Români din Străinătate, eveniment dedicat premierii studenţilor români cu rezultate deosebite în plan academic şi extracurricular, din ţară şi din străinătate.
[06.01.2012, Sursa: MAE.ro]Mobilitatea lucrătorilor români în spaţiul UE
Asigurarea deplinei aplicări a principiului libertăţii de circulaţie a lucrătorilor români în spaţiul UE este o prioritate pentru MAE.
[05.01.2012, Sursa: MAE.ro]Transcrierea emisiunii "Fără frontiere" - TVR
Luca Niculescu: Teodor Baconschi, ministrul de Externe al României, invitat la prima ediţie „Fără frontiere” din acest an. Bună seara şi La mulţi ani!
Teodor Baconschi: La mulţi ani tuturor telespectatorilor şi tuturor românilor!
[29.12.2011, Sursa: MAE.ro]„Europa nu poate fi un simplu «muzeu»"
Şeful diplomaţiei române spune că, în ultimii 20 de ani, controlul opiniei publice asupra politicienilor a devenit mai riguros şi că a scăzut riscul luării unor decizii iresponsabile.
[29.12.2011, Sursa: MAE.ro]România acordă asistenţă umanitară Libiei
O echipă mixtă a Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Afacerilor Externe (compusă dintr-un reprezentat MAE şi cinci medici români) s-a deplasat, în perioada 26-29 decembrie 2011, la Tripoli, pentru a stabili, cu sprijinul Ambasadei României, termenii acordării de ajutor umanitar Libiei. Delegaţia a fost condusă de subsecretarul de stat din Ministerul Sănătății, dr. Raed Arafat.
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Sofer Distribuitor Firma: BN BUSINESS Nivel cariera: 6 - 12 luni Tipul postului: Full-time Oras: Timisoara Perioada de valabilitate: 2012-05-09 - 2012-06-08 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Curier Franta Firma: Sc Filadelfia Srl Nivel cariera: Sub 6 luni Tipul postului: Full-time Tara: Franta Perioada de valabilitate: 2012-05-14 - 2012-06-13 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Electrician Omniplus Filadelfia- Sintereag Firma: Sc Filadelfia Srl Nivel cariera: 6 - 12 luni Tipul postului: Full-time Oras: Bistrita, Beclean, Gherla, Dej Perioada de valabilitate: 2012-05-04 - 2012-06-03 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Inginer Mecanic Firma: Sc Filadelfia Srl Nivel cariera: 6 - 12 luni Tipul postului: Full-time Oras: Bistrita, Cluj Napoca, Beclean, Gherla, Dej Perioada de valabilitate: 2012-05-04 - 2012-06-03 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Sofer Autocar-Curse Interne Firma: Sc Filadelfia Srl Nivel cariera: 6 - 12 luni Tipul postului: Full-time Oras: Reghin, BUCURESTI, Targoviste, Simeria, Deva Perioada de valabilitate: 2012-05-04 - 2012-06-03 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Sofer Profesionist Autocar Curse Externe Firma: Sc Filadelfia Srl Nivel cariera: 6 - 12 luni Tipul postului: Full-time Oras: Bistrita, Deva, Targu Mures, Beclean, Cluj Napoca Perioada de valabilitate: 2012-05-04 - 2012-06-03 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Expeditor International Firma: PRO ACTIVE Logistics & Forwardings Nivel cariera: 1 - 2 ani, 2 - 3 ani, 3 - 5 ani Tipul postului: Full-time, Part-time, Acasa Oras: Timisoara, Sibiu, Cluj Napoca, Arad, BUCURESTI Perioada de valabilitate: 2012-05-05 - 2012-05-07 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Expeditor Marfuri Firma: SC PAUL TRANS SRL Nivel cariera: 1 - 2 ani Tipul postului: Full-time Oras: Timisoara Perioada de valabilitate: 2012-05-05 - 2012-05-14 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Tehnician Instalari/ Electrician Auto Firma: Arobs Transilvania Software Nivel cariera: 1 - 2 ani, 2 - 3 ani Tipul postului: Full-time Oras: Cluj Napoca Perioada de valabilitate: 2012-05-05 - 2012-05-10 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Tehnician Instalari/ Electrician Auto - Iasi Firma: Arobs Transilvania Software Nivel cariera: 1 - 2 ani, 2 - 3 ani Tipul postului: Full-time Oras: Iasi Perioada de valabilitate: 2012-05-05 - 2012-05-23 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Stivuitorist Firma: PepsiCo Nivel cariera: 6 - 12 luni Tipul postului: Full-time Oras: Timisoara Perioada de valabilitate: 2012-05-05 - 2012-06-03 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Sef Coloana Auto Firma: AUTOTIM Nivel cariera: 3 - 5 ani Tipul postului: Full-time Oras: Sannicolau Mare Perioada de valabilitate: 2012-05-15 - 2012-06-14 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Senior Expeditor / Freight Manager Firma: CARTRANS SPEDITION SRL Nivel cariera: 2 - 3 ani, 3 - 5 ani, 5 - 10 ani Tipul postului: Full-time Oras: BUCURESTI Perioada de valabilitate: 2012-05-07 - 2012-05-09 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Angajez Soferi Profesionisti Pentru Camion Firma: Holdem c&d Nivel cariera: 5 - 10 ani Tipul postului: Full-time Oras: Ilfov Perioada de valabilitate: 2012-05-10 - 2012-06-09 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Sofer( (Agent Livrari) Mures Firma: INTERSNACK ROMANIA Nivel cariera: 1 - 2 ani Tipul postului: Full-time Oras: Targu Mures Perioada de valabilitate: 2012-05-07 - 2012-06-06 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Sofer Distributie - Bacau Firma: SC ALBALACT RO Nivel cariera: 1 - 2 ani Tipul postului: Full-time Oras: Bacau Perioada de valabilitate: 2012-05-07 - 2012-06-06 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Sofer Curier Bucuresti Firma: MAILMAN CURIERAT RAPID Nivel cariera: 3 - 5 ani Tipul postului: Full-time Oras: BUCURESTI Perioada de valabilitate: 2012-05-07 - 2012-06-06 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Soferi - Transport Extern - Comunitate Firma: SC AQUILA PART PROD COM SRL Nivel cariera: 1 - 2 ani Tipul postului: Full-time Oras: Ploiesti Perioada de valabilitate: 2012-05-07 - 2012-06-06 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Livrator Pizza Cu Scuter Personal Firma: PizzaHotline Nivel cariera: Fara experienta Tipul postului: Full-time Oras: BUCURESTI Perioada de valabilitate: 2012-05-15 - 2012-06-14 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Director Transport Extern Firma: SC AQUILA PART PROD COM SRL Nivel cariera: 3 - 5 ani Tipul postului: Full-time Oras: Ploiesti Perioada de valabilitate: 2012-05-07 - 2012-06-06 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Tinichigiu Auto Firma: 365 JOBS Nivel cariera: 5 - 10 ani Tipul postului: Full-time Tara: Belgia Perioada de valabilitate: 2012-05-16 - 2012-06-15 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Mecanic Camion Firma: 365 JOBS Nivel cariera: 3 - 5 ani Tipul postului: Full-time Tara: Belgia Perioada de valabilitate: 2012-05-16 - 2012-06-15 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Sofer Basculanta 8*4 Firma: Confidential Nivel cariera: 6 - 12 luni Tipul postului: Full-time Oras: Brasov Perioada de valabilitate: 2012-05-07 - 2012-06-06 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Curier Firma: Reteaua Privata de Sanatate Regina Maria Nivel cariera: 1 - 2 ani Tipul postului: Full-time Oras: BUCURESTI Perioada de valabilitate: 2012-05-11 - 2012-06-10 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Manipulant Depozit Constanta Firma: INTERSNACK ROMANIA Nivel cariera: 1 - 2 ani Tipul postului: Full-time Oras: Constanta Perioada de valabilitate: 2012-05-11 - 2012-06-10 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Asistent Manager Firma: Confidential Nivel cariera: 1 - 2 ani Tipul postului: Full-time Oras: Constanta Perioada de valabilitate: 2012-05-16 - 2012-06-15 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Sofer Firma: SC BLACK SEA SUPPLIERS SRL Nivel cariera: 2 - 3 ani Tipul postului: Full-time Oras: Oradea Perioada de valabilitate: 2012-05-16 - 2012-06-15 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Dispecer Transport International De Marfuri Firma: ROMEXPED GROUP Nivel cariera: Fara experienta Tipul postului: Full-time Oras: BUCURESTI Perioada de valabilitate: 2012-05-08 - 2012-05-24 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Coordonator Transport - Intern Firma: Bipmobile SRL Nivel cariera: 1 - 2 ani Tipul postului: Full-time Oras: Timisoara Perioada de valabilitate: 2012-05-08 - 2012-05-24 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Incarcator/Descarcator Marfuri , Stivuitorist Firma: Revis Recruitment Vision Services Nivel cariera: Fara experienta Tipul postului: Full-time Oras: Toate orasele Perioada de valabilitate: 2012-05-08 - 2012-06-07 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Coordonator Transport Marfa Firma: SC BASAROM PRODCOM SRL BACAU Nivel cariera: 2 - 3 ani Tipul postului: Full-time Oras: Bacau Perioada de valabilitate: 2012-05-16 - 2012-06-15 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Curier Onesti Firma: Sc Filadelfia Srl Nivel cariera: Sub 6 luni Tipul postului: Full-time Oras: Onesti, Bacau Perioada de valabilitate: 2012-05-08 - 2012-06-07 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Sofer Profesionist Firma: TRANSLARY INTERNATIONAL Nivel cariera: 1 - 2 ani Tipul postului: Full-time Oras: Timisoara Perioada de valabilitate: 2012-05-09 - 2012-06-01 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Angajez Sofer Tir Firma: SC Comexmad 2009 SRL Nivel cariera: 2 - 3 ani Tipul postului: Full-time Oras: Timisoara Perioada de valabilitate: 2012-05-09 - 2012-05-18 [..]
[01.01.1970, Sursa: Locuri de munca in transporturi]Tinichiugiu Auto Firma: Business Activ Consult Nivel cariera: 5 - 10 ani Tipul postului: Full-time Oras: Toate orasele Perioada de valabilitate: 2012-05-09 - 2012-06-08 [..]